Marea Britanie amenință din nou UE cu anularea unilaterală a unor părți din acordul Brexit





Ministra de externe a Regatului Unit, Liz Truss, susține că este pregătită să anuleze în mod unilateral părți din acordul Brexit semnat cu Uniunea Europeană, dacă negocierile legate de schimbări la protocolul nord-irlandez vor eșua. Marea Britanie a mai amenințat, anterior, cu denunțarea unilaterală a unor părți din acordul Brexit, informează Digi24.
Truss a declarat că va sugera „propuneri constructive” partenerului său de dialog din partea UE, vicepreşedintele pentru relaţii interinstituţionale şi prospectivă al Comisiei Europene, Maros Sefcovic, în săptămâna care urmează, în timpul primei lor discuţii faţă în faţă, care va avea loc, joi, în Kent, conform Agerpres.
Truss a spus, totodată, că este dispusă să declanşeze Articolul 16 din Protocolul privind Irlanda de Nord, care ar suspenda părţi din tratatul menit să prevină crearea unei granițe „dure” cu Republica Irlanda, în cazul în care nu se ajunge la un acord. Ministra de externe britanică a devenit responsabilă cu negocierile post-Brexit după ce David Frost, ministrul pentru Brexit, a demisionat.
Sursa: Digi24
Comentariile portalului
Cand te gandesti ca pe Bibart il deranjau coroanele mortuare, in rest sa fie iarba cat cladirile administratiilor din cimitire !
Eu as recomanda sa ii lasati sala goala, stimati clienti. Din solidaritate cu femeia.
sa terminat... trbuie sa va mutati ...aia a fost o oaza de dezordine si ati profitat de asta ... intentionat stati acolo ca a mers manevra ...eh nu mai merge