Sonda Voyager 1 este în spațiu de 40 de ani. Unde se află acum?





Voyager 1 este obiectul artificial creat pe planeta noastră care a călătorit cel mai departe în spaţiu. Sonda se află la o distanţă de aproximativ 21 de miliarde de kilometri de Terra şi încă mai transmite date, scrie Go4it.
Sonda a fost lansată în spaţiu pe 5 septembrie 1977 de la Cape Canaveral, Florida, la o lună după Voyager 2. Având o traiectorie prin spaţiu mai rapidă, sonda Voyager 1 a depăşit-o pe „sora” sa.
Cele două sonde au la bord medii de stocare care includ informaţii despre civilizaţia umană. Este vorba de sunete – printre care melodia „Johnny B. Goode” a lui Chuck Berry, vocea fiului celebrului astrofizician Carl Sagan, Simfonia a V-a lui Bethoven şi mesaje în 55 de limbi -, dar şi 115 imagini, printre care unele cu Marele Zid din China, elefanţi, un tren sau o mamă care îşi hrăneşte copilul la sân. Sondele includ şi hărţi care arată coordonatele planetei noastre în raport cu mai mulţi pulsari.
Cele două sonde au făcut o serie de descoperiri importante, printre care furtuna de două ori cât Pământul de la suprafaţa Jupiter, numită Marele Punct Roşu, primii vulcani activi extratereştri pe satelitul Io al lui Jupiter şi semne ale existenţei unui ocean pe satelitul Europa al aceleiaşi planete.
Voyager 1 a dispus şi de o cameră, dar aceasta nu mai funcţionează. În schimb, alte patru instrumente de la bordul sondei, printre care un magnetometru, transmit încă date zilnic, iar acest lucru se va întâmpla încă 10 ani de acum încolo.
Cele două sonde folosesc plutoniul pe post de combustibil, iar la un moment dat acesta se va termina. Se estimează că în final Voyager 1 va ajunge în final în centrul galaxiei noastre, Calea Lactee.
Pentru detalii în timp real despre cele două sonde puteţi intra pe pagina dedicată a NASA.
Sursa video: The New York Times / YouTube
Comentariile portalului
Bună sau cum e Bună asta cu Parchetul se sesizează din oficiu :))) Parchetul administrează doar probele împotriva ta nimic pro deci lăsăm instanțele să judece, ele sunt î (...)
Bună sau rea, Din câte cunosc eu, fostul proprietar Lazăr/Sohne a început reconstruirea clădirii pe interior cu mulți anii în urmă când a schimbat (...)
Este o mare prostie,ca inainte de 89 toate constructiile din ferme erau acoperite cu placi de azbociment,si sa vii acum sa sanctionezi de dragul publicitatii acest aspect este o (...)