Imagini istorice cu partea nevăzută a Lunii surprinse de astronauții NASA în cadrul misiunii Artemis II
Echipajul misiunii Artemis II a oferit o premieră pentru ochiul uman, după ce astronauții au observat și fotografiat partea îndepărtată a Lunii, în cadrul călătoriei lor spre satelitul natural al Pământului.
Au trecut peste 50 de ani de când astronauți au efectuat ultima survolare a Lunii, în 1972, la bordul misiunii „Apollo 17”.
Misiunea a fost programată să aibă loc acum doi ani, dar a fost amânată de către NASA, aşa cum aţi putut citi aici: NASA amână până în 2026 misiunea Artemis care urmează să ducă din nou oameni pe Lună
Vezi întreaga poveste Artemis II, cu transmisiuni live pe nasa.gov
Cei patru membri ai echipajului – Reid Wiseman, Victor Glover, Christina Koch și Jeremy Hansen – se află în a treia zi a misiunii desfășurate la bordul capsulei Orion, care îi va purta în jurul Lunii și înapoi pe Pământ.
Astranouţii, imagini spectaculoase cu Luna şi Pământul
Astronauții au descris experiența ca fiind una unică. „Simți că nu este Luna cu care ești obișnuit”, a declarat Christina Koch, referindu-se la perspectiva asupra feței nevăzute a satelitului.
Imaginile transmise de NASA includ bazinul Orientale, observat în întregime pentru prima dată direct de oameni. Agenția spațială a subliniat importanța momentului, considerat un pas istoric în explorarea spațială.
Pe măsură ce nava Orion avansează, Luna devine tot mai mare în hublouri, iar echipajul a parcurs deja mai mult de jumătate din distanța până la destinație. Echipajul a parcurs mai mult de jumătate din drumul către Lună, potrivit NASA. Survolul Lunii este programat pentru luni, într-o misiune care durează aproximativ 10 zile.
În paralel, astronauții au oferit și imagini spectaculoase cu Pământul văzut din spațiu, perspective care nu au mai fost surprinse de la misiunile Apollo din anii ’70.

(Echipa de astronauți de pe Artemis II)
Artemis II și viitoarele aselenizări
Misiunea Artemis II reprezintă primul zbor cu echipaj uman pentru racheta Space Launch System și capsula Orion și are rolul de a pregăti viitoarele aselenizări și explorări, inclusiv misiuni către planeta Marte.
Potrivit datelor oficiale, nava spațială se afla la peste 289.000 de kilometri de Pământ în timpul transmisiunilor recente.
Citește și:
O nouă ameninţare marca Doland Trump: „Deschideți nenorocita de strâmtoare, nebuni ticăloși!”
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)