Salarii mai mari pentru cadrele didactice de la 1 decembrie
De la 1 Decembrie, fiecare cadru didactic primeşte 10% în plus, la salariu, spor de suprasolicitare! Apoi, de la 1 ianuarie, spor pentru condiţii vătămătoare….
De la 1 Decembrie, fiecare cadru didactic primeşte 10% în plus, la salariu, spor de suprasolicitare! Apoi, de la 1 ianuarie, spor pentru condiţii vătămătoare….
Într-un comunicat eliberat presei, CFR Călători informează că în minivacanța prilejuită de sărbătorirea Sfântului Andrei și a Zilei Naționale capacitatea de transport este adaptată, astfel:…
Fac jurnalism de treizeci de ani în două limbi. În primele luni ale anului 1990, fiind redactor-șef la ziarul în limba maghiară din Arad, publicam…
Comunicat. Pentru buna desfășurare a evenimentelor programate pentru sărbătorirea zilei de 1 Decembrie – Centenarul Marii Uniri, circulația pe câteva dintre arterele centrale ale municipiului…
A trecut mai bine de o lună de când UTA nu a mai cunoscut gustul victoriei. Mai precis de la derby-ul de la Timișoara, din…
Tesla ia din ce în ce mai serios în calcul România pentru prima gigafabrică de baterii în Europa, iar dacă chiar se va produce minunea,…
CET Hidrocarburi Arad a emis un comunicat de presă prin care asigură arădenii că toate zvonurile din ultima vreme cu privire la o posibilă întrerupere…
După cai, porci, vaci, șobolani și găini, pe străzile Aradului și-a făcut apariția un nou vehicul: betoniera cu doi dorei putere. Un cal bucureștean aflat…
Recent a avut loc la Timișoara a-X-a ediție a DKMT Euroregion Endurance Cup, ediție care a adunat la start 77 de sportivi afiliați la 11…
Asta a fost prima îndoială. Că a trecut deja un an de când a plecat. Mai ales că avea el un stil de a veni…
Povești de pus sub brad. În luna cadourilor oferite cu drag, Trupa Marionete a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad le oferă celor mici daruri de……
„100 de ani de scurtmetraje românești” este un eveniment de amploare națională care celebrează Centenarul Marii Uniri și constă într-o serie de proiecții de filme…
Randorom Arad invită iubitorii de ciclism de anduranță să celebreze împreună cei 100 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri, printr-o tură de 100 km,…
rezorierul PSD, propus pentru a prelua șefia Ministerului Transporturilor, este cercetat penal într-un dosar deschis de Parchetul General, cu privire la modul în care au…
În Centenarul Marii Uniri, sărbătoarea Zilei Naționale este marcată în calendarul muzical al Filarmonicii printr-un program de capodopere românești. Pentru seara de 1 Decembrie 2018,…
Tribunalul Arad anunță lansarea unui nou sistem informatic menit să simplifice accesul juristițiabililor la informațiile din dosarele electronice. Acesta va putea fi folosit de anul…
Pentru a păstra echilibrul în trafic și pentru a sprijini desfășurarea evenimentelor de amploare organizate la Alba Iulia, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere…
Comunicat. Polițiștii orașului Sântana au identificat doi tineri bănuiți de comiterea unui furt dintr-un imobil. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că în noaptea de…
Starul mondial André Rieu este fără îndoială unul dintre cei mai populari muzicieni internaționali ai momentului. Cunoscut ca fiind „Regele Valsului” din Mexic până în…
De-a lungul timpului, am vorbit cu mai mulți oameni care-și duc viața pe străzile Aradului, căci am dorit să le aflăm povestea, să înțelegem cum…
17 judeţe sunt, miercuri, până la ora 20.00, sub cod galben de ninsori viscolite, depuneri de zăpadă, gheaţă şi intensificări ale vântului. În plus, de…
Cel puţin 22 de persoane au murit, iar alte 22 au fost rănite miercuri într-o explozie, urmată de un incendiu, care s-a produs în apropierea…
Comunicat. Pentru a preîntâmpina orice neplăcere cauzată persoanelor interesate să depună dosarele de reevaluare/evaluare în grad de handicap și astfel încât să se respecte termenele…
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Timișoara au efectuat marți 3 percheziții pentru destructurarea unei grupări infracționale specializate în trafic de…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Și de pâine și de circ ne spun. Nu, nu este o exagerare jurnalistică, o umflare peste măsură a orgoliului celor care fac Specialul de...
Prins de zece zile în fervoarea festivalului de teatru underground care s-a terminat ieri, am urmărit mai pe sărite evenimentele de altă natură, înainte de...
În sfârșit, avem premier. Bolojan, normal și cum ne așteptam, să vedem ce urmează. Deocamdată nicio grabă, școala tocmai s-a terminat, Nicușor a fost la...
E nebunie la „noul” Spital de Psihiatrie din Arad. Am scris „noul” în ghilimele pentru că secția de psihiatrie practic doar a fost relocată de...
Șantierul de la școala „Caius Iacob”, din Micălaca, a început cu „năbădăi”, muncitorii efectuând lucrările fără plasa de protecție necesară, iar părinții sunt speriați de...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Într-o lume în continuă schimbare, grădinița rămâne locul în care copiii încep să descopere viața, iar pentru ca această lume mică să fie una caldă,...
Cu doar câteva ore înaintea debutului „SoNoRo Conac” de la Arad, violistul și inițiatorul proiectului, Răzvan Popovici – una dintre cele mai influente personalități ale...
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trei persoane au fost reținute și aproape 1.400.000 de țigarete (70.000 pachete de țigări) confiscate de polițiștii arădeni în urma unor percheziții la București și...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor, nouă cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul...
Comunicat. Polițiștii Serviciului Poliției Transporturi Arad au fost sesizați, la data de 10 iunie 2025, despre faptul că, în noaptea de 2 spre 3 iunie...
Corespondența oficială dintre Primăria Arad și constructorul podului peste Mureș, de la începutul până la finalizarea construcției, trebuie făcută publică, susține consilierul Dorian Curcanu –...
Senatorul arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, a participat astăzi la o întâlnire cu Jessika Roswall, comisar european pentru Mediu, Rezilienţă în domeniul Apei...
S-a scris aproape totul despre noul pod peste Mureș. Nu îl putem folosi pentru că… s-a stricat înainte de a fi inaugurat. Sunt multe întrebări...
Sean Combs, cunoscut publicului sub numele de scenă Puff Daddy sau P. Diddy, a fost găsit vinovat de două capete de acuzare privind transportul de...
Luna iulie vine cu o serie de premiere așteptate pe Netflix, potrivite pentru vacanța de vară. Platforma propune continuări ale unor francize de succes, thrillere...
Comunicat. În 20 iunie, în Chișinău, Republica Moldova, colecția „Suflete” a studentei Ana Farîma, de la Facultatea de Design a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad,...
Cel puțin două persoane au murit după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în Austria, a anunțat poliția sâmbătă, conform agerpres.ro, care citeaza...
O grevă a controlorilor de trafic aerian francezi care solicită condiții de muncă mai bune a adus haos în toiul sezonului estival de călătorie din...
Germania va efectua lucrări de reparații în regim de urgență pe autostrăzile sale în acest weekend, după ce căldura extremă din ultimele zile a provocat...
Dacă drumul se îngustează, șoferii vor fi obligați să permită alternativ intrarea mașinilor de pe banda care se închide, pentru a fluidiza traficul. „Regula fermoarului”...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Pe 23 mai, a apărut informația legată de spargerea a 184 de milioane de parole din Google, Facebook și Apple. Dacă acea cifră părea mare,...
Lenovo Group Limited este o companie multionaținală din China fondată în 1984. Lenovo proiectează, fabrică și comercializează electronice de larg consum, PC-uri, software, servere, dar...
ChatGPT a pierdut un joc de șah împotriva consolei clasice de jocuri Atari 2600, un program de șah de opt biți, din epoca Disco și...
Asociația „Arad – trecut, prezent și viitor” organizează la Muzeul Memorial Ioan Slavici și Emil Monția de la Șiria, în zilele de 11 și 12...
Intrat în istoria Berlinalei ca prima peliculă în limba catalană recompensată cu Ursul de Aur, filmul „Alcarràs“ (r. Carla Simón), un portret plin de empatie...
Michael Madsen, actorul cunoscut pentru rolurile sale din filmele lui Quentin Tarantino „Kill Bill” și „Reservoir Dogs”, a murit, a confirmat revista Variety. El avea...
După o primă ediție explozivă, Fusion Festival revine în forță la Arad, cu ediția a doua, între 10 și 12 iulie 2025, „mai puternic, mai...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la LA LOM, GoGo Penguin (feat....
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la David Ciente feat. Maria Chivu,...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
E nebunie la „noul” Spital de Psihiatrie din Arad. Am scris „noul” în ghilimele pentru că secția de psihiatrie practic doar a fost relocată de...
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a semnat, astăzi, contractul de achiziție de aparatură de medicină nucleară – extrem de necesară în diagnosticul, tratamentul...
Comunicat Spitalul Județean Arad: De luni, 23 iunie Secția Clinică Boli Infecțioase Adulți, Compartimentul HIV și Cabinetul Antirabic își vor desfășura activitatea la parterul clădirii...
Rețeaua spionilor care și-au făcut rost de buletine românești false prin acte de identitate fabricate ajunge în centrul unei anchete de proporții, alarmante de-a dreptul,...
Florin Vaida este bărbatul încătușat ieri, de polițiști, în plină stradă, pe Andrei Șaguna. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar în această...
Într-o Românie care se declară transparentă și deschisă către cetățeni, cazul prezentat aici, referitor la comportamentul primarului Comunei Mișca, din județul Arad, Pallagi Mate (UDMR),...
A fost operat pe creier în urmă cu doar trei săptămâni iar acum se pregătește să mixeze la Untold în seara zilei de 10 august....
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Comentariile portalului
Vai, serios? Marii șantieriști demontează incorect un pod? Adicătelea ca mecanicul care îți pune rotile la mașină dar uita sa pună și prezoanele. Alta scuza mai patetică (...)
Dati i numa amenda la nea Sandu ca l pune pe finu' mateias pe voi de pana la urma o sa i dea primaria lui bani pt scuze ca podul (...)
== ARAD == TELEORMANUL ARDEALULUI == TOTUL II DE CATEG A 4A -- PODUL SPITALUL STRANDUL ORASUL STRUCTURILE BUGETARE == SCARBA MI E == TRAIASCA GHITZA PUSHCULITZA SI HAITA LUI ==