duminicã, 19 mai, 2024

Special Arad Logo

    Punctele de frontieră se aglomerează tot mai mult din cauza românilor care se întorc în țară. Ce recomandări fac autoritățile

    de Special Arad | 14 decembrie 2017, 2:22 PM | Știri Arad

    2

    Știri Arad. Punctul de trecere a frontierei Nădlac II, din județul Arad, atât la intrarea în România, cât și la ieșire, au crescut, începând de ieri după-amiază, bineînețeles principalul motiv fiind acela că românii plecați la muncă în străinătate se întorc în țară cu prilejul sărbătorilor.

    „Au crescut puțin timpii de așteptare pentru că suntem în perioada premergătoare a sărbătorilor și s-au adunat mai multe automarfare și autoturisme. Poliția de Frontieră lucrează la capacitate maximă, în funcție de infrastructura punctului de lucru. Timpi de așteptare crescuți avem la Nădlac II – 90 de minute la camioane și 40 de minute la autoturisme, la ieșirea din țară. Am înțeles că sunt 40 de minute și la intrare. La Nădlac I suntem fără timpi de așteptare”, a afirmat Laura Bondar, purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Arad.

    În același timp, Poliția de Frontieră recomandă șoferilor să folosească și alte puncte de frontieră, pentru a evita aglomerația. „Polițiștii de frontieră încearcă să asigure un control eficient și operativ, astfel încât să nu întâmpinăm greutăți în această perioadă. Probabil că se vor aduna de săptămâna viitoare mai multe cozi. Timpii nu sunt foarte mari, dar au crescut”, a mai precizat Laura Bondar.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    4 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.