duminicã, 16 iunie, 2024

Special Arad Logo

    Crimă din gelozie sub influența drogurilor

    de - | 19 mai 2024, 5:31 PM | Naţional

    0

    Un tânăr din Sibiu, în vârstă de 24 de ani, a fost reţinut după ce şi-a omorât sâmbătă prietena, o tânără de 21 de ani din judeţul Braşov și a declarat anchetatorilor că la momentul comiterii faptei, motivată de gelozie, se afla sub influenţa drogurilor, a spus procurorul purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

    Tânăra a decedat după ce a fost înjunghiată cu un cuţit de mai multe ori în zona gâtului, fiind secţionate vasele sanguine.

    „La data de 19 mai a.c., procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore a tânărului în vârstă de 24 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor. Persoana în cauză este încarcerată în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Sibiu. Cercetările în acest caz continuă”, a anunţat anterior, duminică dimineaţă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu.

    După ce ar fi comis sâmbătă fapta într-un imobil din municipiul Buzău, tânărul de 24 de ani a fost prins, în cursul serii, cu ajutorul jandarmilor montani din staţiunea Păltiniş.

    sursa: Hotnews

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.