Preot din Timiș ridicat de mascați într-o operațiune care vizează afacerile cu facturi false!
Poliţiştii de la “Crimă Organizată” Timiș au descins la locuinţa preotului Petru Roșoga, din localitatea Cireşu. Acesta a fost primar PDL în Criciova, fiind asociat unic în firmele Parabelum SRL și Parabelum Company SRL. Acesta are mai multe balastiere din jurul orașului Lugoj, având relații strânse cu deputați PDL și relații de afaceri cu președintele PSD Timiș, Titu Bojin. Roşoga a trecut din tabără portocalie în cea a social – democraţilor. Preotul împreună cu ceilalţi suspecţi vor fi duşi pentru audieri la sediul DIICOT Mehedinţi.
Descinderea la preotul amintit este una dintre cele 25 care se desfășoară la această oră în județele Timiș, Gorj și Mehedinți, într-o operațiune care vizează afacerile cu facturi false emise de mafia țigănească de la Strehaia.
După ce facturile erau emise, firmele le înregistrau în contabilitate pentru a-şi diminua veniturile impozabile, ulterior banii fiindu-le returnaţi, mai puţin comisionul celor care emiteau documentele. În acest caz prejudiciul se ridică la peste două milioane de euro.
Comentariile portalului
Nu, nu ne-am prins. We are stoopys. V-ați prins?
Un dialog interesant și plin de ănțelesuri: - I am grooth. - M**e PSD! - I am grooth. - M**e PSD! - I am grooth. - M** (...)
1. Gratuitate 100% pe transportul public in intreg orasul! Linii dedicate elevilor. Extinderea transportului public cu tramvaie si autobuze electrice. Integrarea umui flux circular de transport public. Prioritate semaforizata pt transportul public. 2. (...)