Polițistul Darius Creț, cel care și-a omorât prietenul în accident, era băut!
Știri Arad. Într-o primă fază am primit un telefon: „Voi nu știți nimic despre accidentul petrecut sâmbătă noaptea, în care a fost implicat un polițist? E vorba de unul Darius.”. Am recunoscut că nu. Dar… ulterior ne-am documentat.
Într-adevăr, polițistul de la Biroul „Rutieră”, Darius Creț, în afara orelor de serviciu, conducea o mașină Volkswagen, în momentul în care s-a lovit de o camionetă iar ulterior s-a izbit de un cap de pod în localitatea Almaș, sâmbătă noaptea. Alături de el, un prieten, Florin Ardelean, aflat în dreapta șoferului, și-a pierdut viața (a murit pe loc). Poliția, ISU sau alte structuri de felul acesta…. nimeni nu a scos un „sunet” cu privire la accident. NIMIC.
Atunci noaptea, Darius Creț a fost preluat de un echipaj medical și dus de urgență la Spitalul Clinic Județean Arad, cu multiple fracturi ale membrelor inferioare. Starea sa nu este gravă.
Ce spune IPJ Arad: „În noaptea de 24 iunie, la ora 00.30, în timp ce conducea un autoturism pe ruta Gurahonț – Arad, pe fondul neadaptării vehiculului la semnele de circulație, un conducător auto în vârstă de 26 de ani a pierdut controlul volanului și a pătruns pe contrasens, intrând în plin într-un stâlp de cap de pod. În urma impactului, un bărbat de 36 de ani – pasager în dreapta șoferului – a decedat, iar conducătorul auto a fost rănit grav”.
UPDATE. Din informațiile pe care le deținem la această or, polițistul era băut, având în sânge o cantitate de alcool care intră sub incidența Codului Penal. În privința faptului că a avut viteză mare, informațiile nu sunt deocamdată confirmate.
Alcoolemia: Surse neoficiale din IPJ Arad ne-au declarat că la prima probă, valoarea acesteia a fost stabilită la 1 la mie, iar la cea de a doua, rezultatul a fost de 0,85 la mie. Așadar, în cauză se va întocmi dosar penal. Revenim.
Foto: Florin Ardelean – tânărul decedat în accident. Dumnezeu să-l ierte!
Comentariile portalului
Absolut corect. Întotdeauna uităm de unde ni-se trage.
Bunul Dumnezeu să îl odihnească în liniște și pace pe fostul meu coleg și prieten! UN ADEVĂRAT DASCĂL! Sincere condoleanțe.
Oare piesa (cu această regie și distribuție) se va juca și în țară,undeva?..Mi-ar placea să o revăd in formula asta... Altfel.. felicitări!Încă o recenzie (...)