Noa, aşa ceva nici că există! Păi, ardeleni există! Regele există! Iar de urşi, să-l orbească Dumnezeu pe ăla care nu i-a văzut prin România! Şi, atunci, ce nu există? Atâta prostie! Atâta prostie nu poate să existe! Aşa că am convocat din nou soborul meu cu proşti, pentru o analiză.

Nu multă lume a avut şansa mea de a fi copilărit în pădure, cu un bunic paznic de vânătoare. Am copilărit în patru cantoane de vânătoare din toate pădurile din zona Ocolului Silvic Chişineu Criş, Somoş, Adea şi Socodor. Mi-am încheiat copilăria când bunicul meu lucra la ferma de fazani din Pădurea Adea, „făzănăria”, cum îi zicea. Care nu mai există, deşi vindea zeci de mii de pui de fazani pe an, la export. Dar asta e o altă discuţie despre prostie. Acuma vroiam să vă spun că în fiecare iarnă, dar în fiecare iarnă, bunicul meu, când era paznic de vânătoare avea sarcina să încarce cu hrană locurile special amenajate pentru vânat, în pădure, ca nu cumva să iasă vânatul în căutare de mâncare prin localităţile apropiate Sintea Mare, Ţipari, Adea, Socodor, Chişineu Criş, Pilu, Şepreuş etc. Cu porumb, cu tulei, cu fân, chiar cu concentrate…

E drept că în zonă nu sunt urşi, dar e plin de porci mistreţi, care, în loc să intre în cantonul bunicului, îi ademenea pe porcii domestici în pădure, care se întorceau cu purceii, rezultaţi din amoruri robinhoodiene, la cantonul de vânătoare. Deci, în loc să violeze vânatul domiciliul vânătorului, iosagul (aşa li se spune animalelor din bătătura ardeleanului) vânătorului se corcea cu vânatul şi venea acasă mai bogat în urmaşi. Fiindcă mâncarea era în pădure! Dar asta era acum 40 de ani.

Acuma vânătorii împuşcă vânatul prin oraşe şi sate. Fiindcă mâncarea este în oraşe sau în sate, nu în pădure. Eludând faptul că pădurea nu mai este în pădure. Mai spectaculoşi sunt jurnaliştii care vânează ştirile cu urşii din oraşe, în loc să vâneze vânătorii din oraşe sau tăietorii de păduri din oraşe.

Am aflat că Ministerul Mediului a găsit o soluţie genială pentru a reduce numărul urşilor care intră în localităţi în căutare de hrană: să pună mâncare pentru urşi la liziera pădurii! Extraordinar! Nu mi-ar fi trecut prin cap o asemenea idee salvatoare! Cum să le explic eu urşilor că sutele de mii de hectare de pădure tăiate nu valorează cât ei? Sau, cum să le explic eu ziariştilor de ştiri că un urs vânat valorează cât trei camere de luat vederi şi câteva salarii de reporter?

În fine, ne mutăm cu prostia românească în Elveţia. La căpătâiul Majestăţii Sale, Regele Mihai, aflat în reală suferinţă. Nu ştiu ca vreo Casă Regală de pe mapamond să nu se fi confruntat cu vreo criză majoră de imagine, ori să nu fi fost vânată de presa de scandal. Fiindcă scandalul se vinde cu atât mai bine cu cât se întâmplă la case mai mari decât ale cititorilor. Pe de altă parte, la noi se aştepta de multă vreme un prilej de a denigra Casa Regală a României.

Miza? E simplă. Era singura instituţie românească, fie ea şi neconstituţională, în prezent, căreia nu i-a fost compromisă onoarea şi demnitatea. Mai mult, era şi respectată de popor, chiar şi de către cei care s-au născut republicani încă din spiţa strămoşilor care au băut un vin cu Decebal şi cu Traian. Trec peste neînţelegerea personală a refuzului membrilor Casei Regale de a-i permite nepotului dezmoştenit să îşi viziteze bunicul în ultimele zile de viaţă ale sale. Vorba aceea, nu cred că un om care şi-a spus ultima rugăciune în faţa lui Dumnezeu mai poate avea resentimente umane. Cu atât mai mult cu cât a trăit o viaţă întreagă asumându-şi misiunea de „uns al Domnului” pentru popor. Deci, tot nişte intrigi umane au fost la mijloc. Cine le-a mijlocit, nu ştim. Putem bănui. Dar s-a văzut cu ochiul liber, influenţat de televiziuni, încercarea reuşită de manipulare a opiniei publice.

N-am înţeles nici lamentările Prinţului Nicolae la televizor. Bunicul lui a lăcrimat la televizor doar când vorbea despre români! Nu despre el şi suferinţele lui! A fost o criză a Familiei Regale. Dar prostia românească a fost mediatizată excelent, fiind folosită chiar ca argument împotriva istoriei naţionale. Când au văzut elveţienii de pe strada Regelui cine e vecinul lor, după întregul scandal mediatizat, au zis că până acum au remarcat că e un domn elegant despre care nu ştiau cine e. Media românească a înţeles din asta că Majestatea Sa nu era cunoscut. În loc să înţeleagă modestia educată şi asumată!

Bun şi ce caută ardelenii în povestea asta? Păi, ardelenii mei se uită la televizor şi zic: aşa ceva nici că există! Fiindcă n-au văzut în viaţa lor atâta prostie!

Ovidiu Balint, 15 noiembrie 2017, 8:55 AM