Oscar Special: Gardurile dintre noi și Denzel Washington în Fences

    de Lajos Notaros | 31 ianuarie 2017, 8:50 AM | Film | Oscar Special

    0

    Cu Denzel Washington nu te pui! Sub nicio formă!

    Este considerat unul dintre cei mai mari actori de culoare ai Hollywoodului chiar dacă eu îl prefer în continuare pe Morgan Freeman iar monologul biblic de dinaintea execuției al lui Samuel L. Jackson din Pulp Fiction îl consider ca fiind una dintre scenele de ținut minte din istoria cinematografiei americane.

    Denzel este altceva. Mai subtil, mai implicat, mai de culoare.

    Ieșit de sub pelerina lui Sidney Poitier, conștient de misiunea sa care trece dincolo de scenă și ecran,  lupta sa nu este doar cu sinele artistic, ci și cu cel social-politic, Denzel fiind un activist al cauzei nobile a comunitătii afro-americane.

    Având în vedere asta și faptul că a regizat și joacă rolul principal în filmul Fences, realizat după o piesă de teatru de referință al acestui activism, realizăm subit situația ingrată în care s-a pus Academia Americană de Film selectând această operă pentru gala Oscarurilor.

    Problema are cel puțin două aspecte neliniștitoare.

    landscape-1474986200-fences

    Pe de o parte este nemulțumirea cronică a artiștilor de culoare cu privire la discriminarea la care sunt supuși cu ocazia acestori premieri, fie că e vorba de Emmy, Grammy, Tony sau Golden Globe, nemaivorbind de Oscar.

    Este evident că prezența masivă a filmelor cu problemele afro-americanilor, trei din opt sigur – Moonlight, Hidden Figures și Fences – dar problema rasială este prezentă și în Lion, chiar dacă nu îmbrăcată afro-american, în cursa pentru Best Picture nu este o întâmplare, ci o încercare a academicienilor de a calma neliniștile ariștilor aparținând minorităților rasiale din SUA.

    Cealaltă dimensiune a problemei se referă strict la filmul lui Washington – e filmul său făra dubii, el semnând și regia, el jucând rolul principal, nemaivorbind de faptul că a adus cu el toată distribuția spectacolului de teatru din 2010, un revival al celei din anii optzeci, copleșit cu premii Tony – fiind și mai gravă: Fences nu este un film, ci o adaptare cinematografică a unei piese de teatru.

    Pentru cei sub 35-30 de ani e, probabil, mai greu de făcut diferența, ei n-au crescut pe teatru radiofonic sau tv, ci pe videoclipurile de pe MTV și Viva, însă cei trecuți de patruzeci îsi mai aduc aminte de aceste producții, inclusiv de filmele făcute pe baza lor.

    Genul a dispărut încet, filmele de acum nu se mai încurcă cu piese în trei sau chiar cinci acte care țin spre trei ore – cine dracu mai are atâta timp să-și închidă telefonul mobil și să asculte doi-trei actori perorând imperturbabili pe scenă trei-patru ore? -, Denzel venind pentru Oscar cu ceva care era la modă prin anii cincizeci-șaizeci ai secolului trecut.

    Spus cât se poate de direct, așa zisul film a lui Washington întră într-un concurs unde nu îi este locul, ocupând astfel locul unui film adevărat.

    fences (1)

    Desigur, n-ar fi nicio problemă dacă ar exista categoria adaptări de teatru în film, dar nu există, astfel încât Fences a lui Denzel de fapt concurează doar cu sine însuși, aprecierea acestei performanțe fiind la discreția academicienilor.

    Piesa despre care vorbim a fost scrisă de August Wilson, considerat deja un clasic al teatrului american, pomenit alături de Eugene O Neill, Tenessee Williams, Arthur Miller sau Edward Albee.

    mezzanine_259

    Născut dintr-un tată german și o mamă de culoare, după moartea prematură a tatălui a preluat numele de fată a mamei, devenind un cronicar al vieții comunițății de afro-americani din Pittsburg, fiind foarte repede recunoscut cu un Pulitzer, primul autor de dramă de culoare premiat astfel.

    Fences este una dintre piesele unui ciclu de zece drame care descrie viața negrilor din secolul XX în SUA, povestea întâmplându-se în anii cincizeci ai secolului trecut, înaintea valului de emancipare din deceniile care au urmat.

    Privită din aceasta perspectivă, adaptarea lui Washington este oarecum depășită și prin temă, nu numai ca gen și chiar dacă textul lui Wilson – a realizat un scenariu de film, nominalizat de altfel, înaintea morții sale din 2005, adaptarea întârziind datorită dorinței dramaturgului ca filmul să fie regizat de un regizor de culoare – este puternic și sună bine și pe scenele din zilele noastre, această adaptare cinematografică ne aduce aminte de filmul care l-a făcut celebru pe Brando, Un tramvai numit dorință, o adaptare cinematografică a piesei lui Tennessee Williams din 1951.

    A-Streetcar-Named-Desire-1951-03-1

    De altfel, chiar dacă se revendică de la Borges și altii, Wilson se inspiră profund din dramaturgia „albă” americană contemporană, conflictul dintre tată și fii din Fences fiind foarte asemănător cu relația din Moartea unui comis voiajor al lui Arthur Miller.

    Revenind la așa-zisul film regizat de Denzel Washington, Oscarul pentru regie ar fi chiar prea de tot, așa cum am văzut, regizorul nefăcând altceva decât să mute acțiunea de pe scenă într-o casă prăpădită din Pittsburg, preluând scenariul scurtat de Wilson ca să încapă în două ore și, cu rolurile învățate de pe Broadway, i-a pus pe actori în fața camerelor de filmare.

    Și chiar dacă jocul actoricesc este absolut ok,  cam teatral pentru film, prim-planurile nu prea ajută, dimpotrivă, nemaivorbind de faptul că atât Denzel cât și Viola Davis a luat deja câte un Tony pentru acest rol. Premierea lor cu un Oscar ar defavoriza actorii care apar chiar în filme.

    Fences-Denzel-Washington-and-Viola-Davis

    De altfel, același lucru și despre scenariu: piesa a fost premiată deja, iar această adaptare aduce prea puțin nou față de varianta scenică.

    Oricum am lua-o, Denzel le-a întins o capcană serioasă academicienilor: dacă nu dau nici un premiu, se dovedesc rasiști, dacă dau, lipsiți de profesionalism.

    V-am spus de la început: cu Denzel nu te pui!


     

    Așadar, cu teamă în suflet, dar hotărât, din motivele de mai sus, autorul nu acordă niciun punct pseudofilmului Fences.

    Nota autorului:

    nota-fences

    Citește și:
    Oscar Special: #SpaceSoBlack vs. #OscarsSoWhite – sau „figurile ascunse” în negura timpului…
    Oscar Special: Tanna – Romeo și Julieta în Vanuatu
    Oscar Special: Captain Fantastic, Captain Idiot
    Oscar Special: Un om numit Ove sau despre imposibilitatea singurătății
    Oscar Special: Land of Mine, un film despre ce a fost, dar nu e istorie
    Oscar Special: Elle, o nouă provocare a lui Paul Varhoeven pe lângă care Basic Instinct pare o joacă de copii
    Oscar Special: Allied, filmul care a pus cireașa pe divorțul dintre Jolie și Pitt
    Oscar Special: Nocturnal animals, un exercițiu de stil plus Michael Shannon
    Oscar Special: Lion – un film superb și o dilemă ciudată…
    Oscar Special: Florence Foster Jenkins – O legendă pe invers și una pe bune: Meryl Streep
    Oscar Special: Jackie, stil și rafinament, dar nu pentru oricine
    Oscar Special: „Manchester by the sea” este BRILIANT… și e „acum ori niciodată” pentru tânărul Affleck! 
    Oscar Special: Mântuirea după Gibson – Hacksaw Ridge
    •  Oscar Special: Dacă-i Moonlight (lumina lunii), stinge becul și culcă-te!
    •  Oscar Special: „Arrival” – Nu chiar primul contact cu tralfamadorienii lui Vonnegut…
    •  Oscar Special: Iadul sau viitura
    •  Oscar Special: Va străluci încă o dată musicalul în „orașul stelelor”? Cronică de film: LA LA LAND

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.