vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    InclusivComunicat Marin Lupaş, consilier local municipal al PSD Arad

    de - | 24 iunie 2015, 10:20 AM | Undeva

    0

    PSD Arad acuză lipsa de respect cu care se raportează administraţia Falcă la arădeni, la beneficiarii ştrandului „Neptun”. 

    „În ultima perioadă, au fost organizate mai multe dezbateri publice legate de modul în care trebuie să se dezvolte ştrandul în continuare. La aceste dezbateri publice au participat toţi beneficiarii ştrandului – tineri, pensionari, cei care au investit la ştrand. Toţi au spus administraţiei locale că nu este normal să majoreze preţul biletelor şi abonamentelor, în condiţiile în care sunt multe investiţii de făcut la ştrand. Toţi au arătat faptul că nu este nici o logică pentru care se încasează tarif pentru zona comercială. Însă toate aceste păreri au fost ignorate de administraţia Falcă şi se merge în continuare înainte cu proiectul de hotărâre prin care se majorează tarifele pentru bilete, pentru abonamente, pentru accesul în zona comercială. Considerăm că acest dialog al surzilor este de fapt o jignire la adresa arădenilor, a căror opinii şi cerinţe sunt ignorate de către administraţia Falcă. În aceste condiţii, ne întrebăm ce rost mai are dezbaterea pe care a anunţat-o primarul Falcă, pentru noi poduri la ştrand? Constatăm că pentru administraţia locală există o singură opinie care contează, a primarului Falcă, absent de altfel la dezbaterile legate de ştrand. Sperăm ca mâine în CLM consilierii locali vor ţine totuşi cont de opiniile exprimate de arădeni şi vor respinge majorarea tarifelor. O dată în plus, fac apel la foştii noştri colegi din USL să îşi respecte promisiunile şi electoratul şi să nu voteze majorarea tarifelor pentru bilete şi abonamente, cu atât mai mult cu cât au susţinut prin mesaje publice eliberarea ştrandului!”, a spus consilierul municipal Marin Lupaş.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.