vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Autoturism căutat în Italia, depistat la frontieră

    de Special Arad | 19 ianuarie 2016, 11:13 AM | Știri Arad | Urmăriți

    0

    Poliţiştii de frontieră de la P.T.F. Nădlac – Csanadpalota au depistat un autoturism BMW căutat în Italia, pe care un cetăţean italian a încercat sa îl introducă ilegal în ţară.

    În data de 15.01.2016, ora 14.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac-Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul italian Nicola E., în vârstă de 24 de ani, conducând un autoturism marca BMW, înmatriculat în Italia.

    La control, şoferul a prezentat pentru autoturism un certificat de înmatriculare şi un document de inspecţie tehnică eliberate de autorităţile italiene.
    În urma verificărilor în baza de date, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează ca “bun pentru confiscare”, alertă introdusă de autorităţile italiene în data de 16.10.2015.

    Faţă de cele constatate, şoferul a declarat că a primit autoturismul în urmă cu câteva zile de la sora sa pentru a efectua o călătorie în România şi nu avea cunoştinţă despre faptul că aceasta este căutat de autorităţile italiene.

    Autoturismul, în valoare de aproximativ 8.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F Arad până la finalizarea cercetărilor si, în cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire la furt.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.