Artiștii de pe valea Crișului Alb vin în sprijinul lui David, micuțul diagnosticat cu chist tumoral osos
Știri Arad. Artiști cu suflet cald de pe valea Crișului Alb vin în sprijinul lui David Creț, băiatul din Sebiș, de 10 ani, diagnosticat cu chist tumoral osos.
Evenimentul cultural-caritabil „Un pas spre sănătate” ne vrea uniți, că doar împreună putem deveni o speranță pentru David, acea speranță a vindecării.
Lenuța Rus ne va conduce în lumea culorilor cu un vernisaj de tablouri, iar spectacolul muzical va fi susținut de Elena Voichița Suba, Daria Crișan, Cosmina Brădean, Briana Brad, Felix Alin Bejan și ansamblul folcloric Junii Cetății Dezna.
Finalul evenimentului ne va aduce o lansare de carte „Aroma timpului”, autor Daniel Țole fiind și organizatorul evenimentului. Întregul eveniment va fi moderat de Andreea Dragomir. Donațiile și toate fondurile din vânzarea cărții reprezintă un pas spre vindecarea lui David.
Vă așteptăm într-un număr cât mai frumos pe data de 10 iulie, ora 16:00, la Casa de Cultură din Sebiș.
Citește și „Destin crunt pentru micuțul David din Sebiș”.
Comentariile portalului
Și de votat cine-i votează? Eu aș vrea să-l votez pe Falcă. Cu el la primărie Aradul a " înflorit "
Faur dintr-un ilustru necunoscut secretar de comuna la Petris a devenit jurnalist, unde in scurt timp a devenit lingau a lui Falca pe la televiziunile de casa. Apoi Falca l-a (...)
==NORMALITATE == E LA NIVELUL OLTENIEI SI A BARAGANULUI == SCARBA MI E DE FANARIHOTZII LOCALI ==