miercuri, 29 mai, 2024

Special Arad Logo

    Ziua „Back To The Future”. Actorii, reuniţi într-o reclamă

    de - | 21 octombrie 2015, 5:34 PM | Video

    0

    Iubitorii filmului din toată lumea sărbătoresc astăzi, 21 octombrie 2015, ziua în care personajele din trilogia „Înapoi în viitor/Back to the future” călătoresc în viitor.

    Astăzi, 21.10.2015 este ziua în care doctorul Brown, Marty McFly şi Jennifer au coborât pe Hill Valley (California) din maşina timpului DeLorean în cel de-al doilea film din trilogia „Înapoi în viitor/Back to the Future”.

    Într-o scenă din „Înapoi în viitor/ Back to the Future”, film american realizat în 1985, se poate vedea că data indicată pentru călătoria în timp este 21.10.2015.

    Interesant este că toate descoperirile pe care le fac cele trei personaje principale în viitor chiar există. Este vorba de filmele 3D care sunt acum atât de comune în cinematografe, de aparatura care îţi semiprepară mâncarea, exact ca un cuptor cu microunde din prezent, sau de convorbirile prin chat cu imagine video.

    Site-urile de specialitate din toată lumea, precum şi iubitorii de film au umplut astăzi internetul cu postări de genul „Back to the Fufture Day”.

    De asemenea, actorii principali ai trilogiei, Michael J. Fox şi Christopher Lloyd, acum în vârstă de 54, respectiv 76 de ani, s-au reunit în această perioadă pentru o reclamă care promovează brandul Toyota. Cei doi discută, în spot, despre predicţiile corecte şi cele greşite referitoare la anul 2015, pe care le-au făcut în film. Versiunea integrală a reclamei este programată să fie lansată astăzi.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.