Un Vladimir Putin tot mai imprevizibil şi un conflict deschis în Ucraina, ţara prin care trec conductele Gazprom, fac un imperativ din găsirea unor alternative la gazele ruseşti.

În doar câteva săptămâni, peninsula Crimeea a trecut sub control rusesc. În momentul scrierii acestui articol, în estul Ucrainei se dau lupte între trupele guvernamentale şi militanţii proruşi (pe care mulţi observatori îi identifică drept membri ai serviciilor speciale de la Moscova), scrie Capital.ro. Nu este exclus ca scenariul din martie să se repete şi în Doneţk, Harkov sau alte regiuni cu majoritate rusă, unde deja s-au proclamat republici autonome şi se aud voci tot mai numeroase care cer ajutorul Armatei Roşii şi intrarea în componenţa Federaţiei Ruse. Sau, având în vedere riposta mult mai fermă a Kievului (dar şi a unor localnici), conflictul să se acutizeze şi să se transforme într-un război civil de durată. Care să aibă loc exact pe traseul gazului rusesc spre România şi o bună parte a Europei, periclitând astfel aprovizionarea.

În plus, dependenţa de Gazprom (care este de 100% din consum pentru şase state din Uniunea Europeană şi de peste 50% din consum pentru alte şapte ţări UE) poate fi (şi de fapt este deja) folosită ca metodă de şantaj de către guvernul lui Putin. România stă, din acest punct de vedere, mult mai bine decât majoritatea statelor de pe continent şi pare mult mai puţin vulnerabilă la mâna care manevrează robinetul rusesc. Anul trecut, nivelul importurilor a fost de numai 15% din consumul nostru de gaze. Însă nu trebuie uitat că, în funcţie de temperaturile din iarnă şi de consumul industrial, importurile din Rusia pot ajunge şi la 30% din necesar. Ceea ce ne indică faptul că trebuie să identificăm urgent metode prin care dependenţa energetică de Moscova via Ucraina să fie, dacă nu eliminată total, măcar redusă la un nivel neglijabil.

1. Creşterea producţiei

Una din cele mai la îndemână soluţii pentru a scădea importurilor din Rusia ar fi majorarea producţiei din resurse interne, în exploatările deja operaţionale. România deţine în prezent rezerve dovedite de circa 100 de miliarde de metri cubi de gaze, suficiente la acest moment pentru circa zece ani de consum.

2. Depozite noi

Intensificarea activităţilor de prospecţiune atât în perimetrele din Marea Neagră, unde primele explorări au venit cu rezultate promiţătoare, cât şi pe uscat ar putea extinde semnificativ rezervele interne şi, implicit, şi perioada în care am putea rezista fără importuri.

3. Gazele de şist

Gazele de şist ar putea juca şi ele un rol important în creşterea şi diversificarea rezervelor interne de hidrocarburi. În ciuda protestelor, activităţile de explorare ar trebui să continue, măcar pentru a şti pe ce ne putem baza în cazul unei tot mai posibile reeditări a Războiului Rece.

4. Gazul lichefiat

Cum nici rezervele dovedite şi nici cele potenţiale nu sunt, totuşi, suficiente ca să ne asigure liniştea pentru măcar o generaţie, identificarea altor surse externe este extrem de importantă. În ultimii ani, gazul natural lichefiat (GNL) a reprezentat circa 20% din consumul total al Uniunii Europene, principalele surse fiind statele din nordul Africii, dar şi SUA. „UE are capacitatea de import de GNL necesară pentru a-şi acoperi necesarul în perioadele de vârf de consum, însă în majoritatea anului instalaţiile sunt utilizate puţin sau deloc“, se arată într-un studiu al Congressional Research Service din Washington. România are, deocamdată, capacităţi limitate de import GNL, iar construcţia unui terminal de mare capacitate pe la Constanţa (deşi prevăzută în cadrul proiectului AGRI) a fost pusă sub semnul întrebării din cauza costurilor ridicate.

Citește continuarea pe Capital.ro