joi, 2 mai, 2024

Special Arad Logo

    Vasile Dan despre Daniel Vighi (1956 – 2022)

    de Special Arad | 26 noiembrie 2022, 12:31 PM | Contributors | Recomandările editorilor

    1

    Aflând despre moartea lui Daniel Vighi, l-am întrebat pe poetul Vasile Dan dacă știe că a murit prietenul său. În speranța, desigur, să ne scrie câteva cuvinte:

    „… nu știu. Și refuz să cred. Daniel Vighi era un apropiat de-al meu încă din anii aceia cînd am fost metodist cultural la Casa de cultură din Lipova (1974-1978), iar el elev peste drum, la Liceul teoretic Atanasie Marienescu. Era un copil blînd și sensibil. Scria pe atunci poezie. Una am reușit să o strecor, prin complicitatea lui Cătălin Ionuțaș, redactor la ziarul Flacăra roșie, în pagina duminicală a foii. Nu era cu mesaj, așa cum se cerea. Așa că apariția ei m-a uimit și pe mine. Era un triplu succes: al elevului debutant Daniel Vighi, al meu care am făcut trafic de influență pe lîngă redactorul Cătălin Ionuțaș, și al acestuia din urmă. Daniel a ajuns apoi student eminent la filologia din Timișoara. Literar, trecut la proză. Dar și la un activism civic periculos. Zilele din decembrie 1989 îl prind pe străzi alături de Vasile Popovici, criticul literar eminent de astăzi omonim. După revoluție, Daniel Vighi devine o adevărată voce a noii Timișoare, a părții de vest, a țării înseși prin Societatea Timișoara. În mare măsură și-a sacrificat scrisul în favoarea unei influențe spre democrație a atmosferei intelectuale, și nu numai, din Timișoara, și aș zice și din Arad. Dispariția lui emoționează cu atît mai mult în cele două mari orașe din Vest. Mă voi împăca greu cu ideea că nu-l mai întîlnesc. Că bonomia și tonusul lui hîtru, ironic, dar niciodată agresiv și revanșard nu va mai fi întîlnit. Dormi în pace, spirit viu și neliniștit!” – Vasile Dan, scriitor, președintele Uniunii Scriitorilor din România, filiala Arad.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Daniel Vighi este omul care s-a mistuit luminând calea semenilor săi.
      A crezut până la final că oamenii pot fi buni și pot împreună să-și facă viața așa cum își doresc. Totul într-un respect față de intimitatea și dorințele fiecăruia dintre noi, valorificând spiritul de solidaritate pentru valorile eterne ale binelui.
      Acele valori ce nu pot fi ucise de nici un despot și de nici un regim.
      Să-i lumineze Bunul Dumnezeu calea în veșnicie.🙏
      Un om a plecat de aici și ne-a lăsat atât de multe valori ce ne definesc ca oameni.
      Sincere condoleanțe familiei.😔😪

      +4 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    0 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.