luni, 6 mai, 2024

Special Arad Logo

    USR, de la viziunea în 10 porunci de la congres, la diversiunea Lasconi

    de Valer Mărginean | 10 noiembrie 2023, 7:55 AM | Recomandările editorilor | Viața, așa cum e

    0

    (foto: ziaristii.com)

    Congresul USR din iunie a părut să fie o adevărată rampă de lansare a partidului și chiar a președintelui acestuia, Cătălin Drulă. Totul, de la „viziunea celor 10 porunci” prezentată de liderul partidului la congres ca fiind „o viziune pentru câștigarea alegerilor din 2024 de către un pol al forțelor de dreapta”.

    Ideea acestui pol de dreapta nu este nouă la noi și pare că revine, ciclic, pe măsură ce reînvie FSN. În 1991 s-a format Convenția Democrată Română (CDR), ca alianță politică ce se opunea Frontului Salvării Naționale cel adevărat și în veci neîngropat, condus cu mână forte de Ion Iliescu.

    După mai bine de 30 de ani FSN a dat iarăși semne de viață, odată cu formarea Coaliției rotative PSD – PNL, continuatoarea de drept a neîntinatelor valori feseniste. Prin urmare, apariția unei noi construcții politice care să se opună acestei coaliții era (și încă este!) o necesitate naturală.

    Citiți amănunte aici: Serviciile sau USR ne servesc o pastilă 2 în 1, cu speranță și entuziasm

    Iar singurul partid care părea îndreptățit să-și asume sarcina unificării fărâmiturilor de dreapta nu putea fi decât USR. Aur nu intra în discuție, PMP, Forța Dreptei (Ludovic Orban) și UDMR chiar nu aveau nici forța, nici liderii care să fie magnetul unificării.

    Și, da, USR părea că a găsit, în persoana președintelui Cătălin Drulă, și liderul de care avea nevoie noul pol de dreapta (nu duc românii lipsă de imaginație: „front”, „convenție”, „uniune”, „alianță”, acum, „pol”).

    Uite polul, nu e viziunea

    Au trecut de atunci mai bine de patru luni și polul a rămas tot o viziune îndepărtată ca o promisiune pesedistă de mai bine. Iar prețul îl plătește, firesc, USR. Pentru că a lansat, prin vocea președitelui Drulă, promisiunea că acest pol va fi făcut. Și nu s-a făcut.

    Dar și pentru că nu a arătat, de la congres încoace, că ar avea cu adevărat forța (sau dorința?) de a aduna dreapta într-o singură construcție politică, indiferent cum s-ar numi. Ceea ce înseamnă că atât partidului, cât și liderilor săi le lipsește ceva. Poate experiența sau maturitatea politică, poate știința de a negocia ori cea de a distinge esențialul care poate coagula, lăsând de-o parte nimicurile care dezbină.

    Nu știu, și nici nu-i treaba mea să aflu unde și de ce a dispărut viziunea. Este, în primul rând, treaba USR și a președintelui Drulă, pentru că au responsabilitatea lansării acestei idei care a născut speranțe. Apoi, este și treaba celorlalte partide invitate să facă parte din pol, chiar dacă au scuza că sunt partide mici, tot mai mici.

    Diversiunea Lasconi

    Colac peste pupăză, exact în perioada în care partidele din opoziție aveau ocazia să puncteze în meciul lor cu „monstruoasa” coaliție pe teme servite de guvern cu măsurile de reducere a deficitului bugetar, USR și-a complicat inutil viața cu un nimic numit Lasconi.

    Nu mă alătur corului de conspiraționiști (deși s-ar putea să regret) care văd în diversiunea creată de primărița de Câmpulung o încercare de a-și crea și mai mare notorietate, în ideea unei viitoare candidaturi la prezidențiale și/sau a unei viitoare lansări în politică a fiicei sale.

    Că a fost o diversiune și că a urmărit ceva, e clar. Viziunea ei a fost să mintă că a votat „da” la acel referendum, la care s-a dovedit că nici nu a participat? Evident, șmecheria primăriței a fost o tentativă de a-și farda puțin imaginea cu câteva tușe conservatoare, creștine, poate chiar în orașul pe care-l conduce. Pentru că nu pot să cred că-i atât de naivă încât să fi crezut că are vreo șansă la prezidențiale.

    Mai degrabă o fi urmărit să se reorinteze spre alt partid, cine știe? Dar dacă nu a urmărit nimic, înseamnă că într-adevăr dosarele de candidaturi trebuie să conțină și un certificat de sănătate și echilibru emoțional.

    Ciudată este, însă, reacția mai mult decât pripită a liderilor USR – Cătălin Drulă, Clotilde Armand – care pur și simplu au scos de la naftalină o temă îngropată în 2018 și care, în actualele condiții favorizează alte partide, nicidecum USR. Și, între noi fie vorba, nici construcția polului de dreapta nu este favorizată de rigoarea doctrinară cu care a ieșit la atac Cătălin Drulă împotriva șmecheriei lansate de Lasconi.

    De fapt, nici măcar nu a fost vorba de rigoare, ci de rigididate cu iz doctrinar prin care USR a mai pierdut mulți votanți. Pun reacția pe seama tinereții partidului, dar nu și rigiditatea doctrinară. Este greu de înțeles cum poate un partid care, declarativ cel puțin, promovează libertatea individuală, susținând, cu valoare de principiu că „Fiecare trebuie să fie liber să-şi trăiască viaţa aşa cum crede de cuviinţă şi fiecare are responsabilitatea să îi trateze pe ceilalţi cu decenţă şi respect”, să refuze celor care cred în valorile creștine, de exemplu, posibilitatea de a li se alătura.

    Și asta, unde? Într-o țară ai cărei cetățeni se declară, într-o majoritate covârșitoare, creștini – peste 95% dintre cetățenii României cred în Dumnezeu, în vreme ce ateii, agnosticii, persoanele nereligioase sau fără religie declarată reprezintă, în total, sub 1%.

    Evident, nu pomeneam despre această rigiditate doctrinară, dacă nu apărea cazul Lasconi. Oricum este inutil să discutăm despre doctrine în cazul partidelor noastre.

    Cum însă, astăzi, președintele Cătălin Drulă va fi în Arad și chiar va susține o conferință de presă, poate vom vedea întregul, de la polul de dreapta, la doamna Lasconi (dacă la ora conferinței va mai fi în USR). Iar dacă nu, asta e. Vom reciti Caragiale și vom asculta Ioan Gyuri Pascu. C-așa-i viața noastră: când nu mai putem sau nu înțelegem, ne refugiem în satiră.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.