Una rece, una caldă la premiera din Gyula. Despre „Rosencrantz și Guildenstern sunt morți” – sau cum e să mori pe scenă cu talent?

    de [email protected] | 16 iulie 2018, 8:25 PM | Cultură

    0

    Desfășurarea acțiunii. Am anunțat coproducția româno-maghiară „Rosencrantz și Guildenstern sunt morți” (în regia lui Tapasztó Ernő) la începutul anului, pe vremea când era doar în fază de proiect, iar săptămâna trecută, în avanpremieră, am relatat despre repetiția spectacolului, astfel încât tot ce mai rămânea era… să fie primit! Nu oriunde, ci la mult așteptata premieră, sâmbătă seara, la Festivalul Internațional „Shakespeare” din Gyula, Ungaria, într-un cadru de-a dreptul pitoresc, într-un teatru-cetate fabulos, în care scena și publicul stau sub cerul liber. Cum a fost primit? Titlul explică deja această dilemă – pe cât de vag, atât de clar -, dar cum mai exact și, mai ales, de ce, o voi diseca în rândurile de mai jos.

    Subiectul e bun – adică se integrează perfect în tematica festivalului, abordarea e bună – adică e un combineișăn de vechi și nou, clasic și contemporan, rațional și absurd, timid și sexy, haios și sumbru… la care se mai adaugă elementul muzical de senzație, The Tiger Lillies. Se pune, deci, întrebarea: unde ar fi problema? Răspunsul e la doi metri sub pământ SRL… și, forțat de împrejurări, inevitabil, pătrunde cu brutalitate la suprafață.

    Interludiu. „Rosencrantz!”, „Rosencrantz!!!” – strigă Guildenstern cu disperare, stând pe fund în coșciug, înspre bezna macabră în care a dispărut partenerul său mai aerian, cel care dă semne că are chef să joace cap și pajură până la infinit, atunci când – tocmai în momentele critice – nu se angajează într-un duel cu săbii laser. Un fel de Shaggy și Scooby-Doo în anturajul greșit și în epoca nepotrivită sunt cei doi, treziți din somnul cel de moarte în mijlocul unei acțiuni în care n-au niciun chef să fie personaje principale, dar n-au încotro. „Cap!”. „Iarăși cap!”. Și iarăși!… și iarăși. PS: Atenție la capete, suntem într-o perioadă în care decapitările sunt în mare vogă!

    Punctul culminant.

    Veți întreba „ce-i cu asta, cum naiba să vină punctul culminant așa, direct?”, însă într-o adaptare regândită și restructurată tocmai dezordinea poate să fie cheia mult căutată care deschide ușița de la capătul tunelului, unde e – în sfârșit – ordine. Spectacolul în sine nu amestecă șirul evenimentelor în forma în care e prezentată mai jos, dar în cazul de față, de dragul jocului, un puzzle e bine venit.

    Punctul culminant implică, evident, un duel și, evident, moarte. Iar dacă ai crezut că e ușor să mori pe scenă, mai gândește-te o dată! Din ciclul „Dacă-i duel pe viață și pe moarte… skanderbeg să fie!”, lupta dintre Hamlet și Claudius e 100% atipică în adaptarea lui Tapasztó, ca de altfel multe alte secvențe, care au fost rescrise și reinterpretate într-o manieră caricaturală, dând astfel impresia voită (sau involuntară?) că avem de-a face cu o cvasi-parodie a textului original scris de Tom Stoppard în 1967, care, la rândul lui, a ironizat oarecum celebra operă a lui Shakespeare, exploatând povestea a două personaje marginale din „Hamlet”.

    Adevăratul punct culminant s-ar putea să fi trecut neobservat de către cei din public, iar partea frumoasă e că nici măcar nu era regizat! La ultimul intermezzo al celor de la The Tiger Lillies (care stăteau nemișcați într-un colț din spate al scenei), unul dintre membri – cel care primea „comanda” de la Zoli Lovas – a ațipit, literalmente. Cei foarte puțini care au sesizat suspansul momentului au perceput-o însă ca o boacănă inocentă și amuzantă. Evident, toți actorii de pe scenă au înghețat pe moment, noroc cu Zoli Lovas, care a fost pe fază și a reușit să „declanșeze” muzicienii intrați mult prea bine în rolul Urâților din Pădurea Adormită. O mare bilă albă se cuvine actorilor care, tot așa, au salvat de câteva ori situația, ca de exemplu Éder Enikő (Gertrude), dar nu are rost să elaborăm mai mult acest aspect, deoarece publicul n-avea de unde să știe cine a greșit, unde s-a greșit, dacă s-a greșit. Toată lumea a observat, în schimb, cea mai drăguță intervenție neplanificată și anume apariția a două bufnițe pe marginea acoperișului din spatele scenei. Despre bufnițe se spune că sunt vestitorii morții, „cântecul” lor integrându-se astfel de minune în acest spectacol în care moartea era destinația predestinată pentru mai multe personaje.

    Intriga #0. Problema #2

    Regizorul Tapasztó Ernő a mărturisit înainte de premiera spectacolului că intenția lui a fost „de a crea picturi sau imagini puternice”, inspirat fiind de lumea grotescă din operele pictorului renascentist Hieronymus Bosch. Totuși, a subliniat acesta, aici totul e într-o formă minimală. Elementele care au reușit să evidențieze acest aspect au fost din start costumele și, în mod special, inserția trupei The Tiger Lillies, un trio britanic de o boemie fenomenală, care amestecă „magia macabră a Berlinului de dinainte de război și latura sălbatică a punk-ului”. Ceea ce Tapasztó a omis în această idee călăuzitoare e că imaginile sunt, în forma lor brută, statice. Doar mișcarea turbată, o dinamizare violentă a imaginilor ne stimulează receptorii senzoriali să percepem acțiunea, să înțelegem povestea de cadru și profunzimea ei. Aici clachează „Rosencrantz și Guildenstern sunt morți” al lui Tapasztó Ernő, din punct de vedere strict structural, regizoral, „imaginile” creând adeseori iluzia că liniaritatea (slide)show-ului sacadează, iar din cauza asta, povestea e, per ansamblu, fragmentată.

    Deznodământ.

    Dacă ești pregătit sufletește pentru un mix de replici și întâmplări bizaro-comice și în caz că te aștepți în secret la excitarea fanteziilor tale sexuale și aproximativ depravate, „Rosencrantz și Guildenstern sunt morți” al lui Tapasztó este un spectacol categoric reușit. Nu te aștepta la curcubee romantice, nu te aștepta ca porumbelul alb să scape cu basma curată și cu capul la locul lui. Toate astea sunt demodate și irefutabil plictisitoare.

    Așteaptă-te, în schimb, să o privești în ochi pe Pisica de Cheshire (din Alice în Țara Minunilor) și să repeți după ea: WE’RE … ALL … MAD … HERE! Dacă nu ți-a intrat la cap din prima, dă-ți două palme și adu-ți aminte de catchphrase-ul plin de înțelepciune rostit de prea-înțeleptul Joker: WHY SO SERIOUS?!

    Piesa abundă și de (auto)ironii, venind în ajutorul privitorului care încă se chinuie să înțeleagă gravitatea situației din poveste, pe care o caută și n-o prea găsește. Megyeri Zoltán are o replică superbă la un moment dat, tocmai după o fază ironică care a smuls o doză incontrolabilă de hohote de râs în rândul publicului: „Hát, ez ritka szar volt!” (traducere aproximativă: „Păi, asta a fost de tot căcatul, cum rar mi s-a mai dat să văd!”). Ha, ha, ha. Câțiva tineri râd în spate, dar nici ei nu prea știu de ce.

    În mod ciudat, mă contrazic cu unii și cu alții cu care am vorbit după spectacol, dar consider că finalul este puternic. Nu neapărat dansul în sine, ci dinamica situației. E clar, s-au trezit din amorțeală și băieții de la Tiger Lillies. Cumva, acesta era vibe-ul delirant la care mă așteptam pe tot parcursul spectacolului, dar… în definitiv, unde finalul e bun, sunt șanse mari ca și impresia finală să fie bună. Sau mă-nșel?

    Expozițiunea reușită #1. Problema #1

    Acțiunea pe scenă începe cu Zoli Lovas, groparul puțin țăcănit, care se plimbă printre sicrie, vorbește cu morții, râde, udă coșciugul transparent plin cu apă, se spală frenetic pe față, iar apoi… „do the magic!”. Arădeanul și-a intrat perfect în rol, este primul personaj autentic într-o astfel de poveste grotesco-absurdo-hazlie, exact la ce ne-am fi așteptat de la bun început.

    Groparul iese din cadru, se trezește nimfa în rochie albă (Alexandra Gîtlan), care se odihnea în coșciugul umplut cu apă. Rochia udă și semi-transparentă trezește la viață fantezia sexuală masculină de bază, deci punct ochit, punct lovit. Dar e ceva mai mult acolo. Nimfa în cauză, nimeni alta decât Ophelia, e vizibil afectată, își recită oful cu un patos traumatic și cu o mimică chinuită. E important ce spune? Nu se știe, nu se înțelege. Vorbește în maghiară dar, totuși, parcă pe o limbă inventată. E româncă, asta în caz că nu s-a prins careva… și chiar a învățat textul pe de rost. Publicul din sală se scarpină pe cap, nu știe cum să proceseze această improvizație scoasă din apă plată. Se aud chicoteli din spate, dinspre un grup de tineri, dar nici acum nu știu de ce. Ca o paranteză, exceptând fazele comice intenționate (unele chiar au ieșit bine și publicul a răbufnit după cum era de așeptat), în marea majoritate a cazurilor oamenii râdeau tocmai în momentele în care nu ar fi fost nimic neapărat amuzant.

    Intriga #1. Problema #3

    Intriga se declanșează în momentul în care tânăra actriță Iulia Pop intră bombastic pe scenă. Dacă nu mă înșel, chiar în timpul primului intermezzo al trupei Tiger Lillies. Iulia e energică, e înfierbântată, e lascivă și imprevizibilă… ce mai! E sexy de la tocuri până-n vârful codiței prinse cu gumă de păr. Spre deosebire de Alexandra, în schimb, apariția ei nu era prevăzută a fi de o importanță primordială, maxim complementară. Tot spre deosebire de Alexandra, ea nu prea are replici decât puține și exclusiv în engleză, dar asta nu e decât spre norocul ei, deoarece nici ea nu vorbește și nu înțelege o boabă în maghiară.

    Aparițiile ei impulsive erau ca niște jeturi agresive de Red Bull țintite în direcția publicului, de care era mare nevoie ca cei din sală să savureze frenezia colerică a spectacolului, dar din păcate elanul a fost tăiat (sau eclipsat) de anumite performanțe mai… neadecvate. În primul rând, oricât de ciudat sau șocant sună, parcă nici cei de la The Tiger Lillies nu au fost în formă maximă, un lucru oarecum de înțeles, din moment ce habar n-aveau cu exactitate din ce poveste fac parte, iar dacă știau, nu păreau să fie prea interesați. Exceptând gafa minoră mai sus menționată, majoritatea așa ziselor pauze muzicale parcă trăgeau înapoi povestea în loc să-i dea un imbold de energie, ori în cel mai bun caz o potoleau cu o piesă nu tocmai potrivită. Mulți oameni din public s-au strâmbat din nas (în loc să rămână mască, așa cum s-a intenționat) și în momentul în care Lung Laszló Zsolt (Hamlet) se plimba în stânga și în dreapta gol pușcă, ca mai apoi să fie îmbrăcat de Zoli Lovas. Evident, scena respectivă încerca să sublinieze alienarea mintală completă a personajului, însă ceva scârțâia ca un coșciug închis cu cuie ruginite. Nu numai acolo, ci și la rostirea celebrei replici rupte din Hamlet, „A fi sau a nu fi, asta-i întrebarea!”. Lipsea drama nebuniei, lipseau surprizele expresiilor care șterg pe jos cu monotonia. Lipsea, eventual, un fundal sonor de-a dreptul dement, lipsea… șocul din șoc.

    Expozițiunea reușită #2. Nicio problemă… doar două întrebări.

    Se trezesc la viață cei doi muschetari (nu-s muschetari, dar n-am găsit altă rimă) pierduți în timp și spațiu, Tege Antal și Gulyás Attila, Rosencrantz și Guildenstern. Rolul lor? Încă nu se știe, încă nu știu nici ei, dar sunt simpatici. Fac un duo formidabil, trebuie spus, sunt doi actori care se completează reciproc, doi actori care știu în ce s-au angajat și acționează ca la carte.

    E de o eleganță rară și de o frumusețe memorabilă și intrarea în scenă a lui Éder Enikő (Gertrude), mișcările ei sincronizându-se ireproșabil cu muzica trupei Tiger Lillies, efectul fiind maximizat în momentul în care ea deschide dulapul în care s-a înghesuit în tot acest timp actorul pitic, Köleséri Sándor (Claudius). Scena erotică cu tente sadice care urmează cu cei doi nu face decât să intensifice extravaganța atmosferei. Regizorul mi-a șoptit încă la repetiție că aici e una dintre cele mai importante faze. Încă un punct ochit, punct lovit.

    Întrebările care rămân vizează, în primul rând, continuitatea spectacolului. Deoarece e cât se poate de firesc ca povestea să nu se oprească după premieră. Evident, prin continuitate nu se înțelege o continuare efectivă în cazul unui spectacol de teatru, ci anumite modificări, îmbunătățiri la următoarele reprezentații. „Rosencrantz și Guildenstern sunt morți” este așteptat în toamnă la Arad, în programul Festivalului Internațional de Teatru Clasic, dar ca acest lucru să se materializeze, e nevoie ca pregătirile din culise să înceapă încă de pe acum (actorii din mai multe orașe și două țări diferite trebuie să-și noteze ziua în agendă, textul trebuie tradus în română ca spectacolul să fie cu subtitrare etc, etc.). E cu un mare semn de întrebare dacă va ajunge la Arad și trupa The Tiger Lillies, deoarece onorariul lor s-ar putea să fie cu mult peste bugetul Teatrului Clasic „Ioan Slavici” pentru un festival întreg, având în vedere și faptul că trupa, mai mult ca sigur, ar vrea să susțină și un concert separat de spectacolul de teatru în care sunt, maxim, figuranți cu sunet. Nu ne rămâne decât să sperăm că vom avea ocazia să-i vedem la Arad și pe ei!

    A doua întrebare e una de culise și ține doar de o curiozitate mai nesemnificativă… și totuși importantă: „Cum a stat fata aia, săraca, două ore întregi într-o cutie plină cu apă ??? Era măcar caldă sau rece apa?”. Păreri? Una rece, una caldă.

    „Rosencrantz și Guildenstern sunt morți”

    Coproducție Gyulai Várszínház, Aradi Kamaraszínház, Teatrul Clasic „Ioan Slavici”
    Regie: Tapasztó Ernő

    Distribuție:
    Rosencrantz – Tege Antal
    Guildenstern – Gulyás Attila
    Actor – Megyeri Zoltán
    Hamlet – Lung Laszló Zsolt
    Ophelia – Alexandra Gîtlan
    Claudius – Köleséri Sándor
    Gertrude – Éder Enikő
    Polonius / gropar – Zoltan Lovas
    Dansatoarea tragediei – Iulia Pop

    Muzică: The Tiger Lillies
    Dramaturgie: Lajos Notaros, Tapasztó Ernő, Fekete Réka
    Scenografie: Albert Alpár
    Costume: Papp Janó
    Lumini: Ioan Horga

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.