Oricât de ciudat sună, primul spectacol arădean în limba română regizat de Tapasztó Ernő este produs de Trupa MASZK din Szeged și va avea premiera, chiar în această seară, la… Bacău.

De ce la Bacău și nu la Arad sau în orașul vecin din Ungaria? Din trei motive. Primul e că acolo s-a produs „coliziunea” – ca s-o spunem așa, nițel mai poetic – … adică ideea unei colaborări mai ample între actrița-cântăreață Alexandra Gîtlan și regizorul Tapasztó Ernő, totodată directorul Aradi Kamaraszínház, ea fiind asistentă de regie la „Țara lui Gufi”, spectacolul Teatrului de Cameră din Arad, care a avut premiera la Teatrul Municipal „Bacovia” din Bacău, la deschiderea noii stagiuni. Al doilea motiv e că doar acolo s-a putut rezolva în grabă să se poată intra pe scenă (într-un spațiu închis) direct cu mașina! Nu în ultimul rând, spectacolul a intrat astfel oficial în programul Festivalului „Monodrame”, care se desfășoară chiar în această perioadă, între 15 și 22 aprilie.

Spectacolul despre care vorbim se numește „Rhapsody in glue” și este un monoshow teatral-muzical, iar ideea lui provine tocmai de la Alexandra Gîtlan, distribuită în rolul principal (de fapt, singurul rol, asta dacă excludem din rolul secundar mașina lui Tapasztó Ernő), iar textul piesei îi aparține 100% colegului nostru Lajos Notaros, asta dacă excludem mica inspirație dintr-o poezie de Charles Bukowski. Aluzia din titlul spectacolului la compoziția lui George Gershwin, „Rhapsody in blue” (Rapsodie în albastru), este exclusiv de nuanță și un pic de joc de cuvinte, singura referință în piesă fiind în monologul artistei, care vrea să numească piesa în care tocmai joacă „Bluebird”… asta în timp ce e blocată cu mașina pe marginea drumului, într-un loc uitat de Dumnezeu. Deci e, practic, până-n gât în noroi, ca să nu spunem rahat… sau să nu spunem „glue” (Poate de asta își schimbă hainele atât de des. Sau poate nu).

Spectatorii vor putea recunoaște în acest monoshow piese celebre de Amy Winehouse, Tom Waits sau Ben E. King, pe care Nora (Alexandra Gîtlan) le intercalează repetând pentru o piesă de teatru după ideea ei, chiar acolo, în pustietate, asta atunci când nu îl ceartă la telefon pe regizorul cu care tocmai s-a cuplat și care – nemernicul și netrebnicul! – a lăsat-o cu mașina în pană.

Practic, este piesa ei și în realitate, și în spectacol, transpusă pe scenă cu tot cu mașină și cu pădurea imaginară, în toiul pregătirilor într-o intimitate forțată și în același timp deja în plină derulare.

Rezultatul? Un fermecător… ba chiar seducător show despre singurătate, despre relația dintre sexe și relația dintre arta jocului și arta cântecului. Știm asta, pentru că am avut ocazia să-l vedem în avanpremieră, într-un cadru mai restrâns, la Teatrul de Vară, joi seara. Deci s-a jucat pentru prima oară la Arad. Și abia așteptăm să revină!