Un arădean pe Sziget, zilele 3 şi 4: Vântul schimbării

    de Iulia Notaros | 13 august 2018, 3:34 PM | Cultură | Music

    0

    După ce vântul, nu chiar năprasnic dar totuși relativ puternic, s-a pornit în cursul nopții, zorii zilei de sâmbătă au adus și mult dorita și anunţata ploaie, care a mai domolit praful, cel puțin temporar. Festivalul în sine resimte de ceva timp vânturile schimbării, care au culminat cu vânzarea pachetului majoritar de acțiuni unei firme de investiții anglo-americane, care are în portofoliu, pe lângă Sziget, și alte nume mari din circuitul european, precum spaniolul Sonar sau norvegianul Øya. Unul dintre principalele motive, cel puțin în mod oficial, este posibilitatea de a avea astfel un buget crescut pentru line-up, care a fost considerat dezamăgitor și destul de repetitiv anul trecut, ceea ce a dus la o scădere drastică a încasărilor față de ediția record din 2016.

    Foto: Iulia Notaros

    Conform estimărilor organizatorilor, anul acesta Szigetul va depăși recordul precedent de 493 de mii de vizitatori (festivalurile își calculează vizitatorii în ritm zilnic, făcându-se suma la final, cei care cumpără abonamentul de 7 zile sunt numărați de șapte ori, iar capacitatea maxima a Szigetului ar fi de aproximativ 100 de mii de vizitatori pe zi), deci noua abordare poate fi considerată un succes. Pe termen lung, proiectul îşi doreşte ca Szigetul să devină cea mai cunoscută marcă maghiară la nivel internaţional, şi să ajungă la un ritm de vânzare al biletelor comparativ cu giganţii de gen. Acest lucru ar însemna epuizarea biletelor în decurs de zile, sau chiar ore, ceea ce favorizează în mod clar szigetarii din vestul Europei, care îşi permit mai uşor o cheltuială majoră cu luni înainte de începerea festivalului. Tendinţa locală a fost mereu să se amâne cumpărarea biletelor, cel puţin al celor zilnice, mulţi budapestani alegând destul de la întâmplare o zi şi cumpărându-şi biletul la intrare, lucru care va deveni din ce în ce mai riscant dacă numărul zilelor sold out va creşte în anii următori- ediţia actuală are o singură zi cu casa închisă, chiar cea de azi.

    Deşi motivul afluxul mărit este foarte probabil Shawn Mendes, extrem de popular în rândul adolescenţilor, este de remarcat faptul că headlinerul este DJ-ul norvegian Kygo, reprezentantul unui gen foarte ponegrit în anii anteriori, când multe seri se încheiau cu un DJ pe scena principală. În mod previzibil s-au găsit cei care să reclame și anul acesta mai mult rock, sau mai precis Foo Fighters, care au devenit în mod puțin straniu, Sfântul Graal al dorințelor neîmplinite, dar, cel puţin pentru moment, sunt multe alte genuri muzicale care aduc mai mulți bani la casa organizatorilor, deci mai bine să ne bucurăm că am scăpat cu un singur învârtitor de butoane şi că în ultima seară în loc de un mixaj superb David Guetta i-am primit pe Arctic Monkeys (anteriorul Sfânt Graal al dorinţelor neîmplinite, deci cine ştie, poate la anul scăpăm şi de obsesia Foo.)

    Foto: Iulia Notaros

    Revenind cu picioarele pe pământul pe alocuri încă puţin jilav al insulei, ne-am început sâmbăta la scena Europe, cu austriecii de la Lea Santee pe care i-am prins literalmente în trecere dinspre vapor spre scena mare pe care englezoaica Lianne La Havas s-a prezentat singurică în compania unei chitare, lucru pe cât se poate de simplu pe atât de şocant în zilele noastre, când un show fără o duzină de dansatoare, confeti, flăcări și un ins atârnat pe undeva de o sfoară este considerat o dezamăgire. Totuşi, în pofida celor mai bune intenții, a unor melodii plăcute urechii și a vocii sublime a lui Lianne, pe termen lung un public festivalier e ca o pisică care se plictisește după zece minute de zăngăneaua super scumpă primită la stăpâni și caută altă jucărie, în cazul nostru băieții de la Everything Everything pe scena A38. Despre ei putem spune că sunt un indie tipic britanic relativ de nișă, cu câteva melodii care au ajuns aproape hituri, şi un număr relativ redus de fani înrăiți care probabil i-au ales din marea de trupe similare cu simplul scop de a părea interesanți.

    I-am lăsat deci şi pe ei de izbelişte la un moment dat revenind la scena mare unde am prins petrecerea cu steaguri, un fel de experiment social care dovedeşte că la festivaluri majoritatea oamenilor chiar devin mai normali decât în mod normal: steagurile se împart în puncte fixe, deci inevitabil unii vor rămâne fără steaguri în prima fază, iar cei care au adunat relativ multe le împart în mod rezonabil atunci când sunt rugaţi. Petrecerea a fost urmată de Bastille, care tot indie britanic sunt, după cum nu ai cum să nu afli din accentul solistului Dan Smith, care în mod curajos s-a hazardat la o întreagă propoziție în maghiară, dar dintr-o categorie mult mai melodioasă care aproape că frizează popul. Adică sunt cam comerciali, ar spune unii, ceea ce se prea poate, dar Pompeii e un exemplu perfect de melodie pe care orice public festivalier o ia razna de fericire.

    Foto: Iulia Notaros

    Pompeii e şi melodia pe care nu am mai prins-o,  fiind evident mereu lăsată la final, deoarece a trebuit să ne prezentăm, obligatoriu, la scena Europe, pentru a-l prinde pe estonul Tommy Ca$h, autoproclamatul super star al rapului, care a devenit în scurt timp un erou cultic, mixând o mulţime de influenţe muzicale cu imagistica „squatting Slavs”, adică est-europeni în treninguri Adidas şi lanţuri (eventual dinţi) de aur, o exacerbare asumată a stereotipiilor cu care vesticii ne ambalează pe toţi la pachet. Un trend general al celor două zile de weekend a fost de altfel prezenţa unor artişti care se situează sub umbrela diverselor genuri de rap. Pe scena Europa Tommy a fost urmat de americanul Astronautalis, venit din Florida şi preocupat de teme sociale, duminică pe aceeşi scenă l-am văzut pe turcul Ezhel, care a primit o lună de închisoare pentru că versurile sale au fost considerate ofensive de autoritățile turce, iar România a fost reprezentantă de Şatra Benz, care au avut un public consistent, posibil cel mai mare al unei trupe românești de la ultimele câteva ediții ale festivalului. În fine, pe scena World Music trupa finlandeză Värttinä, al căror stil de interpretare este în fond tot un fel de rap cu origini în folclor a sosit în compania unui rapper „pe bune”, Paleface. De remarcat este şi faptul că, pe lângă fanii din ţările în cauză, concertele i-au atras în număr mare şi pe cei care nu înţelegeau limba, încă o dovadă pentru dictonul răs-utilizat dar foarte adevărat că muzica bună nu cunoaşte graniţe de limbă sau cultură. Rămânând în lumea locurilor comune, la Şatra Benz mi-am dat seama din nou că nu ai cum să traduci înjurăturile româneşti în engleză, pe la al treilea vers tradus începi să te repeţi, interlocutorul remarcă faptul că rapperul a spus altceva, iar tu nu poţi să te scoţi decât zicând că a spus acelaşi lucru, dar în a cincea variantă.

    Foto: Iulia Notaros

    Pe cât de interesantă a fost călătoria de la Europe şi World Music, pe atât de plictisitori au fost headlinerii de pe scena mare: sâmbătă ne-am delectat cu Mumford and Sons, despre care nu pot decât să repet calificativul auzit în treacăt pe insulă: sunt drăguţei. Mai grăsuni decât starurile standard, parcă puţin adormiţi, cu o instrumentație care suna foarte firav în rândurile din spate, Mumford and Sons sunt trupa perfectă pe care să adormi cu cea mai mare plăcere, asta dacă vecinii din cortul de la stânga nu-ţi trântesc la un moment dat nişte AC/DC. (O vor face cu siguranţă.) În ceea ce priveşte duminica, Dua Lipa este pentru mine unul dintre marile (dar neinteresantele) mistere ale ființării. O tânără, posibil atrăgătoare, care scoate melodie anostă după melodie anostă, pe acelaşi calapod în două versiuni: de dans şi cântec trist. Stând sub un copac frumos luminat, noroc cu el, că măcar puteam să mă uit la lampioane, ajunsesem la concluzia că e posibil să fie cel mai prost headliner pe care l-am văzut pe Sziget, apoi mi-am dat seama că pur şi simplu e prea fadă să primească această onoare.

    Tot fad a fost şi Liam Gallagher, un englez morocănos în hanorac absolut nepotrivit vremii (da, ştiu, e hanoracul lui uniformă şi-l poartă mereu), cântând melodiile fostei trupe, care sună infinit mai bine decât orice din cariera lui solo, şi cam fazi au fost şi Kaleo, dar măcar în cazul lor meditezi asupra compatibilității desert rock-ului cu clima din Islanda, probabil sunt atât de plictisiți în întunericul iernii încât le vin tot felul de idei năstrușnice. Antidotul perfect al performanțelor somnoroase s-au dovedit a fi new yorkezii de la Sofi Tukker, exponenți al unui gen ce poate fi numit jungle pop, cu melodii incredibil de vesele, dansabile şi chiar atinse de un anumit umor auto-ironic şi britanicii Slaves, cu un punk fix atât de melodic încât să-i atragă şi pe cei poate uşor speriaţi de genul de bază.

    Foto: Iulia Notaros

    King Gizzard & The Wizard Lizard mă indispun în primul rând pentru-că au un nume prea lung, apoi pentru-că toate melodiile lor sunt exact aceeaşi copie de rock psihedelic de anii 70, o copie foarte reuşită de altfel si executată extrem de bine live, dar care devină monotonă aproximativ în minutul 10, atunci când şi o melodie de rock progresiv ar face bine să se termine. Nici britanicii de la Wolf Alice nu au reuşit să mă convingă complet, pe lângă câteva melodii plăcute urechii au foarte multe care par tentative eşuate de a scrie, în fine, un hit iar în ceea ce o priveşte pe norvegianca Aurora mi-am făcut un mic proces de conştiintă că nu am putut să-i dau destul atenţie, proaspăt sosită de la concertul lui Astronautalis- cumva sâmbăta a reuşit să treacă peste limita de concerte pe care le poţi digera într-o zi, dar supradoza de Sziget e şi ea plăcută într-un fel, şi trece fără consecinţe.

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.