Medici și farmaciști, condamnați în dosarul rețetelor compensate, deschis în urmă cu opt ani
Șapte medici şi farmacişti au fost condamnaţi la câte trei ani închisoare cu suspendare şi 120 de zile muncă în folosul comunităţii, pentru înşelăciune şi…
Șapte medici şi farmacişti au fost condamnaţi la câte trei ani închisoare cu suspendare şi 120 de zile muncă în folosul comunităţii, pentru înşelăciune şi…
Un medic din cadrul Casei Județene de Pensii Bihor a fost trimis în judecată, după ce ar fi primit mită, în doar 25 de zile,…
Curtea Constituţională discută, miercuri, sesizarea Guvernului față de legea care prevede acordarea lunară a unor stimulente de risc pentru cadrele didactice, în valoare de 2.000…
În această dimineață a avut loc un accident rutier în urma căruia un autoturism Dacia s-a răsturnat, ajungând cu roțile în sus, chiar în intersecția…
Întrecerea de tenis de masă TOP 16 juniori II și-a desemnat campionii, după meciuri intens disputate, marți, în sala Clubului Sportiv Școlar Buzău. Printre performere…
UPDATE. Jucătorii echipei Istanbul Başakşehir au părăsit marți seara Stadionul Parc des Princes, informează RMC Sport, care precizează că partida se va relua miercuri, de…
Piața San Marco din Veneția a fost sub apă marți din cauza valurilor mari legate de vremea rea, în timp ce noul său sistem de…
Vaccinul împotriva Covid-19 dezvoltat de AstraZeneca și Universitatea Britanică din Oxford a devenit marți primul care și-a văzut rezultatele de eficacitate validate de un jurnal…
E-Distribuţie Banat SA, Zona de Medie şi Joasă Tensiune ARAD anunță o nouă întrerupere temporară de curent electric în județ, dar asigură clienții că a redus…
Magazinul Flana din cartierul arădean Gai, situat pe strada Dunării, arde generalizat. Intervenția pompierilor este îngreunată de inexistența hidranților din zonă, aceștia acționând cu trei…
Vremea capricioasă a început să creeze tot mai multe probleme șoferilor din municipiu. Un alt accident a avut loc acum câteva minute la Podgoria, pe…
E vorba de Bibarț, scârți-scarți până Marți. De primarele nostru proaspăt ales care, uite, tocmai face în scurt timp 100 de zile de mandat. Și…
Secția pentru procurori a CSM (Consiliul Superior al Magistraturii) a decis în 8 decembrie 2020 delegarea -pe perioadă determinată de șase luni- în funcția de…
Începând cu data de 09.12.2020, se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în următoarele domenii: activități în piscine, locuri de joacă și săli…
Zumzetul orașului a fost perturbat de o puternică bubuitură în urmă cu puțin timp în centrul orașului, la intersecția bulevardului Revoluției cu str. 30 Decembrie….
Un număr de 201 echipe la masculin și 79 la feminin s-au înscris în Campionatele Naționale de baschet juniori, ediția 2020/21, conform unei actualizări în…
Polițiștii orașului Sântana cercetează o femeie de 50 de ani, din aceeași localitate care, în ziua de 7 decembrie, nu a respectat măsura carantinării dispusă…
În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, cuprinzând date furnizate de Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad, la…
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase cercetează o femeie de 51 de ani, din Nădlac, care în ziua de 7 decembrie ar fi deținut…
Guvernul a alocat județului Arad suma de aproximativ 5 milioane de euro. Din acești bani, 3,59 milioane lei sunt destinați cheltuielilor cu asistența socială și…
În urmă cu patru ani, PSD câștiga alegerile parlamentare la pas, cu aproape 45% pe țară. La Senat, PSD reușea să câștige în 35 de…
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – judeţul Arad au depistat unsprezece cetăţeni din Afganistan, solicitanţi de azil în…
Comunicat. Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari au dispus…
Margaret Keenan, o femeie în vârstă de 90 de ani, este prima persoană din lume vaccinată anti-COVID în cadrul unei campanii naționale, în afara condițiilor…

Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat primul deces provocat de gripă din acest sezon, în timp ce numărul infecțiilor respiratorii este în creștere. Doar...
La mai bine de o lună de la lansarea portalului eSănătateaMea, prezența furnizorilor din județul Arad în sistemul de programări online rămâne limitată. Miercuri, 14...
Un tânăr de 33 de ani, adus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad în comă profundă, cu insuficiență respiratorie acută și un traumatism cranio-cerebral...

O iau ușor, pe îndelete așa, în fond nu toată lumea știe cum e cu politica și cultura. E vorba aici și de vârstă, mă...
Presa din Arad a trecut nonșalantă pe lângă ultimele manifestări „politice” ale lui Gheorghe Falcă. Nu vorbim de cele de pe acum obișnuite și care...
Și ca să nu fie discuții, anul școlar universitar la Arad a fost declarat deschis oficial de Ramona Lile. Nu e nimic exagerat aici, așa...

În centrul Aradului, lipit de o clădire monument istoric de pe Bulevardul Revoluției, și-a făcut apariția în ultimele zile o cutie metalică de dimensiuni mari,...
Un cititor ne-a adus în atenție o situație neplăcută cu care se confruntă de mai mulți ani în localitatea în care trăiește: rampele de acces...
Aurora Marți, fiica pacientei Catița Morar, susține că mama sa nu ar fi primit îngrijirea medicală la timp și contestă mai multe aspecte ale modului...

Ramon Geanâm a primit un nou mandat de trei ani la conducerea DIICOT Arad. Ce ați vrea să aflați despre activitatea instituției care combate criminalitatea...
De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...
Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...

Ultras Arad se mobilizează pentru a-l ajuta pe Marcel Coraș. La partida de duminică, 18 octombrie, dintre UTA și CFR Cluj, suporterii vor organiza o...
O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...
Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...

Senatul a adoptat inițiativa legislativă depusă de deputații USR Ciprian Rigman, Adrian Wiener și Ovidiu Paraschivescu, prin care dreptul la concediu și indemnizație pentru îngrijirea...
Senatorul USR Răzvan Anghel susține că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru trebuie tratată cu seriozitate, dar avertizează că ieșirea din actuala criză...
Proiectul de lege inițiat de deputatul PNL Arad Geanina Pistru Popa prin care se stabilește Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin în data de 19 noiembrie...

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a anunțat o admitere „record”, cu 3.474 de candidați înscriși și peste 2.500 declarați admiși. Rectorul Ramona Lile a mers...
Municipiul Arad pregătește pentru Rogera un acord-cadru pe 4 ani pentru întreținerea terenurilor și bazelor sportive, cu o valoare maximă estimată de 54,26 milioane lei...
Consilierii locali au aprobat, astăzi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare al Aradului. Contractul încetează oficial în 15 septembrie,...

Conturile de investiții ale președintelui american Donald Trump au achiziționat obligațiuni SpaceX în valoare de 1 până la 5 milioane de dolari, cu numai două...
Scene dramatice s-au desfășurat sâmbătă seară, 17 octombrie, în orașul francez Limoges, unde clădirea istorică a Primăriei a fost cuprinsă de flăcări în timpul protestelor...
Lionel Messi își extinde colecția de bunuri de lux cu un catamaran spectaculos, construit de compania poloneză Sunreef Yachts. Ambarcațiunea, al cărei model este evaluat...

Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....
Bentley face un pas important și lansează modelul electric Torcal, primul automobil complet electric din istoria de 107 ani a constructorului britanic de mașini de...
Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...

Microsoft afirmă că a dezvoltat un model de inteligență artificială mai performant decât cel aflat la baza GPT-5.6 Sol al OpenAI, folosind doar un sfert...
Ești pe laptop sau telefon și tocmai ai realizat că ai fost victima unei escrocherii, ai accesat un link suspect sau ți-ai dat datele personale...
Modelele AI ar putea deveni capabile, în viitorul apropiat, să se copieze și să se răspândească autonom pe dispozitive conectate la internet, avertizează compania americană...

Lungmetrajul „Digger”, regizat de Alejandro González Iñárritu și cu Tom Cruise în rol principal, conceput ca unul dintre marile pariuri cinematografice ale anului, riscă să...
„Micile Speranțe”, cel mai recent film al regizorului Alexandru Solomon, una dintre vocile importante ale documentarului românesc, a fost selectat la IDFA 2026 – International...
„Strada Málaga” / „Calle Málaga“, noul film semnat de premiata regizoare de origine marocană Maryam Touzani, cu Carmen Maura în rolul principal, câștigătorul Premiului Publicului...

Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Robert Plant, Greta Van...
Orchestra Simfonică București aduce Vivaldi Rocks® la Arad, luni, 26 octombrie, de la ora 19:30, la Palatul Cultural. Concertul face parte din Turneul Național Vivaldi...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Kings Of Leon, Kiki...

Actorul scoțian James McAvoy a dezvăluit că a prezentat oficial celor de la Paramount ideea unui serial Star Trek centrat pe trecutul căpitanului Jean-Luc Picard,...
Universul celebrului serial SF „Dosarele X” primește o nouă viață. Platforma Hulu a confirmat oficial că relansarea dezvoltată de regizorul și producătorul Ryan Coogler va...
La câteva luni după ce Amazon MGM Studios a renunțat la proiectul de relansare a francizei „Stargate” coordonat de Martin Gero, compania pare să fi...

La Arad, timpul de așteptare poate fi folosit în multe feluri. Unii mai dau un telefon, alții își verifică mesajele, scrolează pe paginile de socializare,...
Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...

Centrul Cultural Județean Arad (CCJA) a marcat, joi seara, 25 de ani de la înființare, printr-o ceremonie organizată la Muzeul de Artă, la care au...
Concertul susținut luni, 5 octombrie, de A$AP Rocky la Papp László Budapest Sportaréna a devenit rapid viral după ce artistul a ridicat spre public o...
O nouă ediție Miss Arad, cea cu numărul XXI, a ajuns joi seara la final, iar în urma votului s-a stabilit ca premiul cel mare...

Numărul infracțiunilor sesizate în județul Arad a crescut în primele opt luni ale anului 2026, după ce conducerea IPJ Arad a schimbat programul de lucru...
Ancheta privind traficul de droguri de mare risc continuă cu o nouă reținere, după ce, în data de 15 septembrie 2026, au fost efectuate 33...
La finalul săptămânii, polițiștii din Arad au constatat mai multe încălcări ale legislației rutiere: doi șoferi au fost depistați conducând sub influența alcoolului, alți doi...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)