În aceste zile s-au spus şi scris tone de cuvinte, mii de informaţii, sute de scenarii, având ca temă coronavirusul de tip nou. Într-atât a devenit toată lumea expertă pe acest subiect încât vestiţii „cercetători britanici”, subiecţii atâtor poante, au fost copleşiţi.

Încerc să nu mă alătur celor care îşi dau cu părerea despre coronavirus, apariţia acestuia, transmiterea şi vindecarea etc. Acum, doresc doar să împărtăşesc doar două aspecte asupra acestui subiect, referitoare strict la situaţia din România.

Un prim aspect este acela al informării populaţiei. Într-o lume în care media – mai ales cea defetistă, remarcată în special în zona audio-vizualului – are o influenţă covârşitoare, influenţă dublată de facebook, autorităţile ar fi trebuit să fie cât mai transparente posibil, o transparenţă însoţită de promptitudine, cu informaţii oferite în timp real. Secretomania, individualizarea informaţiilor către un singur punct de informare şi întârzierea cu care se oferă informaţii au reprezentat tot atâtea motive pentru care televiziunile, îndeobşte, au speculat în puncte de rating această criză a coronavirusului de tip nou. Un adevăr sec este întotdeauna de preferat unei jumătăţi de adevăr care să lase loc de speculaţii.

Al doilea aspect, cel mai important în toată această criză, este situaţia sistemului de sănătate din România. Un sistem subfinanţat an de an, căpuşat sistematic şi în condiţiile subfinanţării cronice, cu medici fictivi, operaţii şi tratamente fictive, nu avea cum să reziste mult timp. Carenţele din sistem puteau fi sesizate şi în condiţii normale, darămite în condiţii de criză. Nimeni nu putea să prevadă amploarea pe care a luat-o această pandemie, dar un sistem bine dotat cu materiale în special, apoi cu aparatură şi medicamente, ar fi conferit o siguranţă şi o încredere sporite, mai întâi a cadrelor medicale şi, apoi, a pacienţilor.  Nu doresc să generalizez, dar medicii din România, în marea lor majoritate, s-au dovedit demni de jurământul depus, cu toate riscurile la care s-au expus şi au fost conştienţi că se expun.

Acum, după trecerea crizei, ar trebui regândit şi resetat din temelii întregul sistem de sănătate. Nu sunt un factor decident, dar dacă aş face parte din viitorul partid de guvernare aş iniţia ca proiect de ţară reabilitarea sistemului de sănătate! Un proiect de ţară prioritar, la care să adere toate forţele politice parlamentare. Această criză, care pe noi nu ne-a lovit (încă) aşa de puternic, ar trebui să fie un semnal de alarmă suficient de serios pentru a investi sume importante din bugete, an de an, pe toate palierele: naţional, judeţean şi local! Altfel, riscăm ca o nouă criză de acest gen să ne prindă la fel de nepregătiţi. Vorba bătrânului Baudelaire: Horloge, dieu sinistre, effrayant, impossible/Donc le doigt nous menace et nous dit: Souviens – toi!

P.S. Nu stăpânesc deloc limba franceză, textul e „furat” dintr-o carte. Traducerea aproximativă este: Orologiu, zeu sinistru, înspăimântător, nepăsător, al cărui deget ne ameninţă şi ne spune: Aminteşte-ţi!

Teofil Grădinaru
Jurnalist