Știri aproape ratate (23). Eroii săptămânii, Jeffrey Goldberg, groenlandezii, Pikachu, „nefericitul incident” și un film mediocru de bătut toate recordurile
O săptămână bună se cunoaște după eroii ei. Săptămâna asta a fost una bună, pentru că a avut mulți eroi. A început cu electroșocuri, dar și cu lecții, nu doar de jurnalism, ci lecții pentru toți, a continuat cu cel mai celebru protestatar al momentului, pentru ca groenlandezii să ne arate, la final, cum poți ține ușa închisă chiar dacă la ea bat vedetele lumii.
S-au bătut și recorduri săptămâna aceasta, în care, când am făcut pauză de la Trump și de la povestea despre cum vrea să subjuge Ucraina, prin orice mijloace, și să pună în genunchi Europa, ne-am uitat cu toții la „Adolescence” și am comentat despre unde a ajuns omenirea.
Și, greu de crezut, dar cât se poate de adevărat, s-a trezit și Biserica Ortodoxă săptămâna aceasta, după ce săptămâna trecută vorbeam de lunga, prea lunga sa tăcere complice.
Nu s-a trezit după toate cele de mai sus, nu a deranjat-o cu nimic asocierea sa cu extremiştii-suveraniști. Nimic din bombele ce cad în continuare în țara de lângă noi, pentru pacea gândită de Putin, nu a trezit biserica noastră. A deranjat-o teatrul. De Ziua Teatrului a deranjat-o teatrul. Şi tot săptămâna asta, ministra Culturii s-a trezit şi ea, trezită de Biserică, ca să sară repede, că aşa-i normal în ţara noastră, şi ca să ne zică repede că „incidentul nefericit” de la teatru va fi analizat. Mai contează și de cine?
Nu ne facem bine. N-avem cum. Nu ne place, ca naţie de budibonzi ce suntem, de Proorocul Ilie când e la teatru, nu în biserică. Tot restul, război, ură, nebunie, campanie electorală cu mojicii, totul ne place. Servim totul.
View this post on Instagram
Şi, tot cum ne place, regizorul s-a ales cu ameninţări venite de pe rețelele sociale.
Mie şi unei lumi întregi, sau mai degrabă lumii întregi la cap, ne place de Pikachu. Nu ştiu dacă Bisericii Ortodoxe Române îi plac protestatarii. Mă tem că nu. Protestatarii turci, care ies cu miile în stradă, nici atât. Îmbărcaţi în personaje de desene? Până aici. Eu însă, după ce l-am văzut pe Pikachu fugind cu protestatarii, am decis că e timpul să zâmbim cu toții mai mult. Mult mai mult.
Aşa că: haideţi să zâmbim! Măcar cu ştirile astea ratate de duminică. Cum altfel să rezistăm dezastrelor decât cu Pikachu, cel mai faimos protestatar al timpurilor noastre? E acolo pe străzile din Istanbul, e vedetă, fuge alături de ceilalți protestatari de tunurile de apă ale forțelor de ordine și luptă pentru ce a mai rămas din democrație. Sau pentru ceva, dar luptă.
Pikachu aproape i-a luat fața lui Trump săptămâna aceasta, cu memele pe tema sa. Dacă nimic nu v-a binedispus săptămâna asta, uitați-vă la Pikachu. Mie personal mi-a adus aminte și de o altă vedetă din Turcia, Yusuf Dikec, medaliatul cu argint la Olimpiadă, la proba de pistol cu aer. Toţi au vorbit de turc un timp, nimeni de medaliatul cu aur. S-a râs mult un timp, s-a mai uitat de dezastre.
View this post on Instagram
Signal, un erou, jurnalism adevărat și emoticoanele de după bombele americane
Săptămâna asta a fost, însă, și cu alți eroi. A început cu şocul de a vedea că întreaga securitate americană vorbeşte pe Signal şi bagă în grupul în care decide cum va bombarda lumea rea un neavenit. Ghinionul lor, şansa noastră de a ne deschide ochii, e că a fost vorba de un ziarist. Nu orice ziarist, ci unul care a dat lecții tuturor, lui Trump, jurnaliștilor, lumii.
Bine, lui Trump și administrației prezidențiale, de două ori, anticipând parcă că prima lecție (pe care o puteți citi AICI) va fi ridiculizată de cei din jurul președintelui, ba chiar și de întâiul om al SUA. Lecția a doua a durut parcă mai tare:
Here Are the Attack Plans That Trump’s Advisers Shared on Signal
Știu, Jeffrey Goldberg ar fi trebuit să fie eroul tuturor într-o lume normală, dar redactorul șef de la The Atlantic n-a făcut decât să cutremure lumea noastră sărită de pe fix. Lumea aia, însă, în care mai credeam până la povestea lui că, așa nebuni cum sunt acum americanii, liderii lor știu foarte bine ce fac când vine vorba de securitate. Am aflat că-și împart emoticoane după bombe.
N-am zâmbit. Jeffrey Goldberg ne-a reamintit ce înseamnă jurnalism, dar nu ne-a adus zâmbetul pe buze. Pikachu, fugind cu protestatarii turci de tunurile cu apă ale forțelor de ordine, da.
Dacă tot vorbim de cum, când și de ce zâmbim, atunci aș spune că încă mai putem zâmbi şi de MAGA şi de americani, dar nu pentru mult timp. Pentru că MAGA e peste tot, nu doar în USA, dacă aşa vrea Trump. Acum ar trebui să intre şi în sânul unor companii din Franța care lucrează cu statul american.
US warns French companies they must comply with Trump’s diversity ban
O analiză despre cum vrea Trump MAGA peste tot puteţi citi şi pe Explicativ:
Putem zâmbi şi pentru că e cam gata și cu lecțiile predate de Andrew Tate. Nu le mai găsești pe Spotify. S-au strâns 150.000 de semnături ca acestea să fie date jos de pe platformă. În tot acest timp, numărul fanilor fraților Tate crește. Sunt câteva milioane și se tot adună, iar asta nu mai e de glumă.
View this post on Instagram
Dacă încă mai vreți să mergeți în America, cu viză, desigur (asta e, visul nostru de a ajunge în America fără proceduri s-a dus şi el),
atenție la ce postați pe conturile voastre! Dacă aţi fost vreodată critici la adresa lui Donald Trump e posibil să nu treceți de vamă, chiar dacă aveţi viză și ați plătit zborul spre America. Mai nou, criticii noului regim sunt expulzaţi şi alţi critici noi nu prea îşi fac loc în ţara tuturor posibilităţilor.
Pun mai jos doar un exemplu, pentru că e din zona artistică – trupa punk din Marea Britanie, Subs, nu a ajuns decât până pe Aeroportul din Los Angeles, apoi a făcut cale întoarsă – dar sunt zeci de exemple de refuzuri din partea autorităţilor vamale americane în ultimele zile, care au, se spune, la bază critici aduse administraţiei Trump:
View this post on Instagram
Ce vă pot face vameşii americani dacă ajungeţi până acolo? Se pot uita în telefoanele voastre, le pot reţine, pot face multe din lucrurile pe care voi le-aţi putea considera ilegale. Washington Post a făcut un material pe temă, dacă tot e nebunie cu imigranţii, America şi graniţele sale.
View this post on Instagram
Nu știu câți mai vor să meargă în America acum, în condițiile date, dar americanii vor în afara ei. Nu toți sunt bine primiți pe afară. Nimeni nu a părut, de pildă, dispus să-i primească în casa lor, în Groenlanda, pe soții Vance, deși oficiali USA au bătut din ușă în ușă ca să netezească calea celor doi. Nimeni. E și acesta un motiv de zâmbete. E tot cu eroii săptămânii:
Dacă groenlandezii sunt deciși să lupte cu tot ce au împotriva transformării lor într-o colonie americană, canadienii continuă să facă haz de necaz și o fac de-ți readuc zâmbetul pe buze:
Nimeni din zona asta nu a mai râs însă de mult. În zona asta e fără eroi. Ultima zi a unor angajaţi de la USAID a arătat aşa:
https://www.instagram.com/reel/DGmdwoiM0oF/?utm_source=ig_web_copy_link
În timp ce zilele deportaţilor venezueleni în El Salvador arată aşa cum le-a surprins, cu groază, fotograful Philip Holsinger. Intraţi pe povestea asta, dacă vreţi puţină realitate post-visul american:
View this post on Instagram
Nici zilele prinţului Harry în America nu sunt cele mai uşoare şi par şi ele numărate, chiar dacă oficial se spune că nu. Dar dacă un senator cere, lucrurile o pot lua uşor razna în America:
Sen. Mike Lee calls for Prince Harry’s deportation
O șansă bună de a rămâne în SUA tot are prințul. Important e ce cadouri îi face lui Trump. Dacă sunteți curioși de ce cadouri au făcut alții și cum au schimbat acestea dragostea președintelui american pentru ei, puteți citi mai jos:
Want good relations with Trump? Bring a gift
Păsări care au renunţat la zbor, dinozauri care revin în lumea noastră
Poate sunt la modă cadourile prin Administrația Trump, dar în lumea noastră trendurile sunt pe schimbate:
Nu ai nevoie de multe în lumea noastră, dar e greu să-ţi dai seama de asta în roller coasterul în care trăim. Dacă începi să renunţi la unele lucruri, îţi vei da seama mai apoi că nu aveai nevoie de ele.
Aşa cum unele păsări nu au mai avut nevoie de aripi. Pentru că nu au mai avut nevoie de zbor, în lipsa prădătorilor, au renunța la el. Sunt mult mai puține păsări care au pierdut această capacitate decât în trecut, pentru că oamenii au ajuns mai peste tot şi au devenit, pentru toţi, o ameninţare. Oamenii, câinii şi şobolanii:
Eu insist că trebuie să zâmbim. E prea mult haos ca să facem altceva. Întrecerea asta a T-rex-șilor a venit să mă facă să râd, nu atât de tare ca Pikachu, dar contextul e altul.
View this post on Instagram
Mai pun încă un filmuleț: dacă dinozaurii nu vă fac să zâmbiți pentru că sunt dintr-o lume dispărută, Pikachu e aici și a intrat din lumea jocurilor video în lumea noastră, direct ca cel mai tare protestatar:
View this post on Instagram
E sănătos să ne gândim la extratereştri şi ce mai fac ei
Putem zâmbi doar până vine vorba de sănătatea noastră. De aici încolo, lucrurile devin extrem de serioase.
Mai jos e o poveste tare serioasă, care spune aproape totul despre colesterol, care e cel bun, care e cel rău, cum trebuie făcute analizele, cum trebuie privite şi interpretate, ce să mănânci şi ce să nu mănânci dacă încerci să eviţi infarctul, bolile inimii, care sunt tare răspândite pe la noi.
The truth about cholesterol: 12 things you need to know – from eggs to weight to statins
Eu, personal, nu m-am gândit prea mult la sănătate săptămâna asta și am zâmbit des, dar zâmbetele au venit pe panică și disperare, ori de câte ori am citit știrile. Am alternat optimismul cu negativismul într-un ritm atât de alert încât fiecare zi mi-a părut un maraton al stărilor și sentimentelor.
Am schimbat dispozițiile la foc automat. Dacă ați pățit și voi așa, e de știut că specialiștii cred că e bine să ne uităm și prin alte părți, poate avem alte probleme, când vorbim de schimbări de dispoziție. Sunt și câteva sfaturi acolo de cum să le faci față, așa că ar merita citit când aveți nițel de timp:
How to understand and cope with mood swings
Tot de la Psyche vine și informația că nu-i nebunie să ne gândim la extratereștri și ce mai fac ei. Ne face chiar bine, dacă suntem cât de cât bine la „mansardă”: ne aduce cu picioarele pe pământ și ne pune în inimi mai multă dragoste de omenire și nițel mai mult optimism.
The ‘panzoic effect’: the benefits of thinking about alien life
Sunt şi lucruri bune în lumea asta în care noi o ţinem dintr-un infarct într-altul şi dintr-un atac cerebral în altul, chiar și când vine vorba de sănătatea noastră. Sunt, de pildă, 25 de ani de când s-a inventat Viagra şi, deşi ea a venit şi cu infarcturi, a venit şi cu bucurii pentru mulţi:
Viagra was approved by the FDA 27 years ago. It changed how we talk about sex.
Şi materialul de mai jos l-aş pune tot la veşti bune. Uneori, cei care spun că au intoleranţă la gluten nu o au şi e de bine. Moda ne strică, când nu ne strică bolile:
Study casts doubt on gluten as cause of gut ailments among non-coeliacs
Veștile despre sănătatea din România nu sunt aşa bune, desigur. Ele vin şi de pe afară, sunt o ameninţare şi pentru ceilalţi şi sunt cu antivacciniști și unde a dus toate nebunia asta, care a început cu mult înainte de COVID, dar a explodat atunci:
Romania’s measles crisis: What’s driving Europe’s biggest outbreak?
Am găsit multe materiale care vorbesc de demenţă, Alzheimer şi alte boli ale minţii, cum se pot amâna, cum se vor putea trata pe viitor, cât la sută din populaţie va suferi de astfel de boli. Am pus însă multe, foarte multe pe temă, în ştirile mele ratate din trecut.
Aşa că acum pun iniţiativa asta, care vine să lupte cu demenţa, sau mai exact cu modul nostru de raportare la ea, poate cea mai gravă dintre tarele momentului când vine vorba de bolile minţii. Oare te-ar deranja tare să nu primeşti comanda pe care ai cerut-o într-un restaurant?
View this post on Instagram
Vă mai amintiți știrile de săptămâna trecută cu tunurile sonice care au pus pe fugă mulțimea adunată la protest în Belgrad? Știința a ajuns departe și în privința sunetelor. Cercetătorii spun că acum sunetele pot ocoli mulţimea şi pot ajunge direct la o ţintă, la o persoană anume. E de bine? E de rău?
View this post on Instagram
Cărţile, naturaleţea, arta lui „La revedere” şi eroii de aici
E cu eroi și în artă. Björk e în Național Geographic, ediție aniversară și e aici pentru sărbătoare, muzică, pentru activismul său și pentru că a dat vocea animalelor pe cale de extincție:
In her music, Björk is unconstrained. As an activist, she wants to be hyperpragmatic.
Povestea de mai jos e fără eroi. Mie mi-a înmuiat inima și mi-a adus aminte de un proiect de-ale mele. Nu-i neapărat cu zâmbete, ci cu 27 de ani de rămas bun. Eu am zece ani de poze despre cum se fuge din Arad. Poate o să le expun cândva. Până atunci, mai jos e povestea Deannei, „leaving and waving”, care a continuat și după ce doar un singur părinte i-a mai făcut cu mâna de „La revedere”.
View this post on Instagram
Și mai tare mi-a înmuiat inima povestea vârstnicei care a muncit și a citit. Are 350 de cărți în biblioteca sa, se întreabă dacă cei care se pozează cu biblioteci în spate au citit toate acele volume, își iubește fiecare carte pe care a cumpărat-o și a citit-o și se regăsește undeva, în fiecare.
Am zâmbit, pentru că așa e, eşti în fiecare carte, şi m-am topit, pentru că uneori nu crezi că mai e cu putință atâta naturalețe:
Nouă, celorlalţi, care nu ne iese cu seninătatea, ne va fi tot mai greu şi cu munca, şi cu cărţile, şi cu mintea. Ne va fi greu să ne păstrăm sănătoşi la cap pentru că nu prea ştim cum să facem asta. Dacă aveţi vreo soluţie, spuneţi-mi şi mie. Spuneţi-i şi lui Moby, care vrea să ştie şi el cum se face să ieşim cu bine de aici:
View this post on Instagram
Săptămâna asta, care trece, am ratat toate evenimentele artistice, deși au fost multe și pe alese. Sunt și săptămâni în care nu e loc pentru toate cele ale sufletului.
Săptămâna care vine va fi cam tot așa pentru mine. Nu lăsați să fie așa și pentru voi.
Sunt vernisaje, concerte în Pinacotecă iar, peste mai o săptămână, concert cu Dodi Săptămâna e și cu filme, se anunţă cele de Oscar, poate fi cu cărți bune peste tot prin jurul nostru.
Mai e și Netflixul și Adolescence, dacă ați ratat cumva cel mai vizionat serial al tuturor timpurilor de pe această platformă.
Dacă vă așteptați la ceva spectaculos, s-ar putea să fiți dezamăgiți, cred unii. Puțini la număr, pentru că marea majoritate cred că e genial.
Da, e subiectul anului, anilor, ne arde pe toți, e ca sarea de pus pe rană, dar poate e, (și) așa cum zice Costi Rogozanu, doar un film mediocru care ne-a prins pe toți în hora opiniilor.
Personal, n-am nicio opinie pentru că n-am ajuns să-l văd, dar las mai jos una dintre opiniile pe dos faţă de curentul actual: „Entuziasmul față de <Adolescence> arată și infantilizarea adulților într-o oarecare măsură: nu mai sunt capabili să accepte că pre-adolescenții pot fi răi, că pot comite fapte grave și că sunt responsabili într-o măsură”, spune Rogozanu. Dar zice mai multe:
Ne strică frații Tate copiii? Sau cine-i strică?
Eu vă las tot cu Pikachu, pentru că obsesiile care îți aduc zâmbetul pe buze, chiar și pentru o secundă, merită toată atenția:
View this post on Instagram
cu muzica lui Tom, pentru că obsesiile vin mereu pe muzică:
și cu poezie, obsesie și rău, combinaţia în care ne trăim acum vremurile:
Angela MARINESCU
din VAR, Editura Cartea Românească, 1989, via Noise Poetry.
• Citeşte şi:
Știri aproape ratate (19). Puțina fericire și toată vărsarea de sânge din această săptămână
Știri aproape ratate (18). Mâine o să fim fericiți. Astăzi, cu Trump, tot înainte
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Galerie foto
-
9
-
-
Comentariile portalului
Nu era deja trezita în conștiința? Ati lăsat-o să adoarmă?🤣
Județul l-au luat înapoi. Bine că nu și-au luat și țara. Chiar treziți în conștiința🤣
@Stefan51 Încă nu s-a prins populația. Stai să mai treacă vreo două sau trei săptămâni.