joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Stimate Domnule Iepuraș de Paște, Dragă Felix

    de Valer Mărginean | 17 aprilie 2023, 8:57 AM | Opinii

    4

    Ilie Bojonan (în prin plan), explicându-i lui Iustin Cionca avantajele drumului expres (foto: Infrapress.ro)

    Știu că nimeni nu-ți spune Felix. De fapt, știu că nici nu ai un nume. Ești doar un Iepuraș de Paște fără nume, desemnat unul dintre simbolurile Paștelui, cel responsabil cu cadourile. Un fel de Moș Paște, mai tânăr și mai sprinten decât Moș Crăciun, deși nu ai ajutoarele pe care le are el. Nici fondurile lui și nici camioanele alea mari și luminate ale Co…, ale unei băuturi nerecomandate copiilor (n-am să-i pomenesc numele chiar dacă-i inventatorul principal al lui Moș Crăciun și sponsorul multor sportivi care n-au voie să bea așa ceva).

    Te vei întreba desigur, de ce Felix și nu, de exemplu, Emanoil, un iepuroi oarecum celebru printre copii trecuți acum și de vârsta adolescenței? De unde și până unde acest nume, Felix – care, precis știi că înseamnă, în limba latină, fericit, bucuros sau chiar norocos – pentru cineva lipsit de sponsor, de subvenție de la Guvern și, colac peste pupăză, însărcinat să aducă, de Paști, cadouri?

    Emanoil iepuraș de paște

    Coperta cărții „Peripețiile iepurașului Emanoil” de Dorin Bujdei

    Într-un fel ai avea toate motivele să te gândești că ți s-ar trage de la stațiunea cu același nume, norocoasă să fie așezată pe o mare baltă subterană de ape termale dar și de faptul că a încăput pe mâna unui om deosebit, care a fost primar în Oradea, iar acum este președintele Consiliului județean Bihor. Mare ghinion că nu s-a născut în Arad!

    Pentru că, îți dai seama, dragă Felix, ce ruină ar fi fost acum stațiunea dacă ar fi încăput pe alte mâini, ca Moneasa noastră, de exemplu. Și necazul mare nu ar fi fost doar că ar fi ajuns o colecție de triste ruine, dar unde s-ar mai fi refugiat aleșii arădenilor pentru „consfătuiri”? Ar fi fost o adevărată dramă, nu-i așa? Să-i mulțumim, deci, împreună, domnului Bolojan, președintele CJ Bihor pentru tot ce-a făcut cu stațiunea Felix, oferindu-i astfel, omologului său de la Arad, Iustin Cionca, prilejul de a arunca banii arădenilor în aburii termali bihoreni.

    Citește aici: La Lotus, hotelul de 5 stele din Băile Felix, primarii PNL Arad fac „teambuilding” să pună țara la cale în apă fierbinte, saună, între masaje și, bineînțeles, cu lăutari

    Sigur că a meritat, dragă Iepurașule! Bălăceala asta, pe mulți bani publici, va putea aduce multe beneficii Aradului. Poate vor înțelege alegătorii câte parale fac ăștia și scăpăm de ei, fapt care va crește instantaneu statutul județului.

    Altfel, ai dreptate să spui că mai bine s-ar fi cumpărat jucării sau mâncare ori dulciuri pentru copiii mai necăjiți din județul Arad, din banii aruncați de domnul Cionca în gârla termală bihoreană. Mai ales că și lui i se datorează necazurile acelor copii a căror singură vină este că s-au născut și trăiesc în „județul liberal” – îți mai amintești, nu-i așa? Dacă nu, citește aici și te minunează:

    Dar să știi, dragă Felix că nu totdeauna a fost așa. În urmă cu vreo 3 ani, înainte de alegeri, se lăuda cu stațiunile din județul „lui” și își umfla pieptul cu realizările. „Stațiunea Moneasa, lacul Ghioroc, zona Căsoaia/Tauț, Valea Mureșului – acestea sunt principalele direcții ale Consiliului Județean Arad, în afara municipiului, pentru turismul arădean”.

    Mai multe, aici: Astăzi, în mod oficial, am declarat deschis sezonul estival pe plaja de la Ghioroc

    Între timp, a mai făcut ceva pentru turismul local: Pecica lui natală a devenit stațiune de interes local! Mare realizare. E plin de turiști în orașul cu pită bună…

    Că de-aia l-au și însoțit pe prezidentul Cionca la bălăceala termală bihoreană, trei bărbați și-o ștrengăriță: nu mai aveau aer în Pecica de-atâția turiști, nu pentru că, Doamne ferește, ștrengărița… Felix, te rog să fii serios, pentru că așa-i și domnul prezident. Ca să nu mai zicem că atunci când cu bălăceala aia cu vin, manele și alte consfătuiri felix (fericite) era Postul Mare, iar domnul Cionca nu S-AM…, A-MBUCAT din chestii de dulce. N-a pus mâna, n-a aruncat o privire și nici cu gândul n-a gândit. A respectat strict statutul întâlnirii de consfătuire la vreme de Post și a folosit prilejul reuniunii pentru abstinență și rugăciune.

    Dragă Felix,

    Nici acum n-ai înțeles ce-i cu numele ce ți l-am dat? Poate n-ai reținut că au fost și mulți primari la bălăceala termală. Iar dacă ai reținut dar tot nu înțelegi, încearcă să-ți imaginezi că ești și tu primar. Și te invită – de fapt, te convoacă! – șeful de partid și Consiliu județean la o consfătuire termală. Te bucuri, nu-i așa? – sigur, cu condiția să nu fii Bibarț, care-i ocupat cu PUG-ul.

    Și uite-așa, după meditații și rugăciuni, te sacrifici un pic pentru o scaldă termală, iar dimineața, la ciorba de burtă, pardon, la ceai, afli că trebuie să plătești din buzunarul propriu cazarea, masa, rugăciunile și restul. Na, acum justifică asta nevestei care a citit și articolul despre consfătuirea liberal-termală.

    Acum spune dacă nu ești Felix că nu ești primar liberal din județul Arad?

    Lasă licitațiile și lucrările și alte surse de bucurii ale primarilor. Astea nu se pun acum. Acum te rog să te gândești doar la condiția de primar liberal arădean la Felix. Și la cea a prezidentului Cionca în ziua controlului de la Curtea de Conturi, după ce instituția asta nu va mai fi galben de liberală. Bucură-te, poate apucăm amândoi ziua aia.

    Iar dacă n-om apuca-o, poate ne întâlnim în campania electorală, când șeful județului Arad ne va spune cum drămuiește fiecare leuț pentru a avea din ce repara drumurile și revitaliza stațiunile turistice din județul nostru, nu al lui Bolojan.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Dle.Marginean,cu tot respectu va rog sa investigati cum isi permite RECONS sa vina cu impunerea cumpararii de dispozitive pt parcare da catre cei care au inchiriat locurile prin contract! Un dispozitiv costa 120 lei. Probabil din nou bani pt partidul care ne_a adus la stadiul de comuna.Merita incercat!

      +1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    4 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.