Cer scuze lui Donald, rățoiului din desenul animat, el, săracul, n-are nicio vină. Aveam așa o presimțire, totuși, după ce am dat de rezultatele alegerilor „midterm” din SUA, parcă nu-mi venea să cred urechilor și ochilor. Pentru că, da, mai nou așa ne vin știrile, aproape spontan, cu sunet și imagine, direct de pe ecranele pe care le purtăm peste tot cu noi.

Cert este că cele aproape jumătate de miliard de dolari, băgate în campanie de Elon Musk, n-au reușit mare lucru, democrații au pus mâna pe Casa Reprezentanților și pe Senat într-un mod nemaivăzut și cu atât mai greu de prevăzut. Rămâne de văzut cum se vor gospodări democrații cu voturile americanilor care ne arată clar, dacă mai aveam iluzii, ce părere au ei despre Donald Trump.

Democrații au câștigat locuri în Senat în state unde nu mai câștigaseră de aproape un secol, fără să mai vorbim de faptul că americanii au trimis în Senat, pentru prima oară în istoria SUA, primul politician islamic în persoana lui Abdul El-Sayed. Da, este cel miștocărit în campanie de elegantul Donald Trump.

E prea devreme să tragem concluzii decisive, „tsunamiul” albastru i-a luat pe nepregătite chiar și pe democrați, asta ca să nu-l mai pomenim din nou pe Donald. Cel care, la prima reacție, a repetat prostia crasă cu numele său pe buletinele de vot. Vă dați seama, omul nu realizează că americanii de fapt au votat împotriva sa. Nu realizează sau se face că plouă, fiecare poate alege varianta după sensibilitățile proprii.

Cu toate că semnele sunt cât se poate de evidente. Ajunge să ne uităm un pic, dincolo de Camera Reprezentanților și Senat, la alegerile de guvernatori. Aproape trecute cu vederea de marea masă și cei care sunt interesați doar de spectacol. Pentru prima oară în istorie au fost alese mai multe femei ca guvernatoare. Și nu oricum și nu oriunde. Prima guvernatoare de culoare în Georgia, în Texas o latină, în New Mexico o indiancă din comunitatea Laguna Pueblo. Fără să mai vorbim de cei care au ajuns în Senat pentru prima oară în istoria Statelor: un gay declarat și o indiancă din tribul Ojibwe.

Oricum ar fi, greul abia urmează. Există două variante extreme, evident cele mai puțin probabile.

Prima ar fi schimbarea în bine a lui Donald. Să devină din rățoi nervos un fel de cățel gata de orice dacă i se aruncă osul. Foarte puțin probabil, având în vedere antecedentele și comportamentul la marginea psihozei de până acum. Cu toate acestea, dacă democrații au rafinamentul și inteligența necesară în astfel de cazuri, având în vedere și vârsta, poate că se dă cât de cât pe brazdă și o lasă mai moale. Din moment ce Donald e de fapt o „lame duck„ (rață șchioapă) după un democrat cu șanse la candidatura prezidențială din 2028. Să renunțe, așadar, la ideea lansată în campanie după care dacă democrații câștigă va conduce prin „veto”-uri și să încerce să se mulțumească cu ce a fost și ce a obținut. În fond, nu puțin dacă avem în vedere cu cine avem de-a face.

A doua variantă, vehiculată printre democrați, ar fi suspendarea. Impeachement, cum spun americanii. Asta însă presupune o înțelegere în cele două camere, având în vedere că inițiativa trebuie să vină de la Casa Reprezentanților, iar procesul în sine este susținut în Senat. Nemaivorbind de rolul Șefului Justiției. Și nemaivorbind de caracterul mai mult simbolic al procedurii în ultima vreme. Donald Trump este aproape obișnuit, el fiind supus „impeachment”-ului de două ori până acum: în 2019 și în 2021. Din toate a ieșit cu bine, așa cum toți președinții SUA de până acum supuși procedurii au fost achitați. De reținut și aici: au fost patru în toată istoria: Jefferson și Clinton, iar Trump, cum am văzut, de două ori.

Dar mai e mult până departe, America fierbe în focul rezultatelor, iar lumea stă și așteaptă. Sunt multe de văzut și de așteptat, ajunge doar să ne gândim la războiul din Iran, la relația amicală a lui Trump cu Putin și alți dictatori, nemaivorbind de anunțul său din zilele campaniei electorale după care la sfârșitul anului sistează ajutorul economic și militar pentru Israel. Apropo de asta, merită un gând și efectul acestui anunț asupra rezultatului care se conturează.

Revenind în cotidian și banal, să remarcăm semnalul dat de electoratul celei mai mari democrații din lume.

Cel puțin la prima impresie, americanii au spus „ho!” tendințelor din ce în ce mai evidente de a arunca democrația la coșul de gunoi al istoriei. Votul împotriva lui Trump – dacă făcea aberația și își trecea numele pe buletinele de vot, înfrângerea era și mai drastică – ne arată că cei mulți încă sunt de partea democrației.

Pentru noi, europeni pe jumătate, cu o clasă politică care se folosește de democrație în interes propriu și nu în cel al societății, degetul ridicat de americani poate fi un semnal de bine: nu, nu suntem cu toții proști sau prostiți, încă suntem în stare să ne dăm seama cine este cel care ne vrea binele.

Pe bune, nu doar în vorbe…