Romulus Bucur, scriitor, critic literar: din amintirile unui urs sedentar

    de | 19 aprilie 2020, 6:03 PM | Contributors | Opinii

    0

    Zilele trecute mi s-a năzărit să recitesc niște povestiri chinezești din dinastia Tang. Cu ocazia asta, că tot aveam scannerul la îndemînă, mi-a venit ideea să și digitizez vreo două dintre ele pentru studenții mei. În timp ce făceam asta, am realizat că e vorba de una din primele mele lecturi de carantină, dacă nu chiar prima și mi-am adus aminte de prima carantină.

    Februarie 1976. Armată. Iarnă cu temperaturi frecvent în jur de minus treizeci de grade și vînturi de 120 de kilometri pe oră. Știu asta pentru că mă / ne interesa: citisem prin tot felul de regulamente despre condițiile în care nu se făcea instrucție și aveam senzația, corectă, că acele condiții erau îndeplinite. Nu conta. Veniseră de vreo săptămînă – zece zile recruții și se îmbolnăveau pe capete. Viroză respiratorie. Pînă în ziua de azi, dacă n-am fi în mijlocul pandemiei, nici prin gînd nu mi-ar fi trecut să mă întreb ce-o fi aia. Infirmeria era plină; și eu am trecut pe-acolo vreo trei-patru zile, cu febră, injecții cu penicilină și polidin din șase în șase ore și cam atît. Oricum, ne-am trezit că nu se mai face instrucție și că stăm închiși în pavilioane la studiu individual. Adică, la citit manuale militare, regulamente și presa de partid. Bineînțeles că nimeni nu lua în serios asta: toată lumea a dat năvală la dulapul cu cărți botezat pompos biblioteca subunității și am citit tot pe ce am putut pune mîna. Între altele, Însemnări dinlăuntrul unei perne, antologia de proză Tang de la care am pornit și Călătorie spre Soare-Apune. Cea de-a doua, o carte care mi-a marcat destinul, aș putea zice.

    *

    A doua jumătate a anilor ’70. Lungi veri arădene, vacanțe în care mă întorceam acasă și nu mai știam pe nimeni: foștii colegi de liceu erau împrăștiați care-ncotro, ne mutaserăm din centru în Vlaicu, deci ideea de mică plimbare nu-și avea locul în ceea ce mă privește, așa că petreceam perioade de trei-patru zile pînă la o săptămînă în camera mea, cu storurile pe jumătate trase, citind, punîndu-mi ordine în hîrtii, scriind, ascultînd muzică și cu fireștile drumuri la baie sau la bucătărie. Eventual, coboram la parterul blocului să iau pîine și / sau lapte, ceea ce intrase în atribuțiile mele cam de cînd mă știam. Aveam telefon, dar acesta era în hol la intrare și oricum nu prea aveam pe cine să sun și despre ce să vorbim. Scriam în schimb (și primeam) o mulțime de scrisori.

    *

    Anii ’80 și după. Aceleași veri arădene, vacanțe în care n-aveam bani să mergem nicăieri (și, sincer, nici nu mi-o prea doream). Mă căsătorisem, mă mutasem înapoi în centru și eram extrem de mulțumit cu statul în casă și cu circulatul pînă în curte și înapoi. Citit, scris, filme la televizor (nu pe programul unu al televiziunii naționale, se știe de ce…), ocazional cîte un telefon, scrisori. Trimise și primite – cred că atunci mi-am dezvoltat mersul compulsiv la cutia poștală de la poartă, să văd dacă n-am primit vreo scrisoare. N-aș putea spune că stăteam tot timpul în casă, mai era vorba de trimis la cumpărături sau mers împreună, mai era vorba de cîte o vizită sau de mers la plimbare pe malul Mureșului.

    Verile ’88 și ’89: eu, singur acasă. Soția plecată în vacanță cu copiii. În ’88, cu program de repetiții pe stadion pentru «Cîntarea României» – primiserăm, amîndoi, la sfîrșit de an, calificativul bine și era nevoie de foarte bine ca să ne înscriem la gradul doi și mi se promisese că dacă fac sacrificiul ăsta, ne vor schimba calificativele. Da de unde! Dar în afara mersului la stadion, programul meu era cam același; uneori, sub pretextul mișcării, ieșeam la jogging cu ditamai dulăul mioritic în lesă.

    *

    2000. Eram deja la Brașov. Și era vară. Teza mea de doctorat era pe nicăieri și eram în criză de timp. M-am izolat la ai mei, aproape ca în studenție, doar că nu mai stăteam în fosta mea cameră. Nu aveam calculator, nici internet, nici telefon mobil. Citeam, puneam hîrtii în ordine, scriam. Ca pe timpuri. Lucram (sau simulam cu succes că lucrez?).

    Îmi amintesc că totuși mai făceam cîte o lungă plimbare. Știam (n-aș îndrăzni să mai calc pe acolo, ca să nu fiu dezamăgit de ceea ce aș putea găsi) străduțe frumoase, cu clădiri cochete, cu copaci, cu umbră și care, în amurg, arătau extraordinar. La sfîrșit de august, cu căldura de peste zi radiind din ziduri. Întotdeauna mi-a plăcut, plimbîndu-mă prin astfel de locuri, să-mi imaginez ce fel de oameni au locuit / locuiesc în ele, care a fost viața lor, cum aș fi interacționat eu cu ei.

    *

    2020. Început de primăvară. Brașov. În aparență, nimic schimbat: oricum aveam perioade, în vacanțe, cînd stăteam cîte trei zile în casă. Oricum mă lăsam tare greu pentru o plimbare pînă în parcul aflat la două-trei sute de metri de bloc; duceam gunoiul, eventual coboram pînă la alimentara de la parter. Sau mergeam împreună la cumpărături, că supermarketul e relativ aproape. Sau supermarketurile sînt relativ aproape.

    Internet. Facebook. Telefon mobil. Citesc. Scriu. Lucrez de la domiciliu. Universitatea mea are implementată deja de zece ani infrastructura pentru învățămînt online. De cinci ani chiar e folosită pentru învățămîntul la distanță. De anul trecut, experimental, opțional, pentru unele cursuri la zi. În ce mă privește, totul e ca pe timpuri. Viitorul sună bine :(…

    Romulus Bucur
    Poet, critic literar, publicist și traducător

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.