Doar așa, să nu creăm panică: paradoxul mincinosului este o poveste veche, legată de numele lui Epimenide, cretanul, cel care, excedat de convingerea cretanilor săi despre zeul suprem – Zeus după nume –, i-a făcut mincinoși pe toți.

Cretanii, spune Epimenide, nu cred că Zeus este imortal, i-au ridicat și un mormânt, numai că, spune surescitat concetățeanul lor: cretanii sunt întotdeauna mincinoși, fiare ale răului, burtoși leneși.

Ei și de atunci ne tot întrebăm, oare cum poate fi calificată aprecierea lui Epimenide, din moment ce și el este cretan? Oare spune adevărul despre cretani sau, fiind și el de al lor, minte? Întrebarea rămâne și după mai mult de două milenii și jumătate și nu pentru că nu ar avea, strict logic, vreo rezolvare, ci pentru că societatea umană nu s-a schimbat prea mult din acest punct de vedere. Mai ales în lumea înaltă a luptelor sociale și politice falsul susținut prin minciună are picioare lungi în continuare. Iar contracararea lui în politică nu se face cu adevărul, ci cu o altă minciună și mai convenabilă.

Pe de altă parte, în istoria politică a omenirii sunt urcușuri și coborâșuri. Cei care s-au gândit și se gândesc la asta au tendința să asocieze urcușul cu adevărul, iar coborâșul, cum e firesc, cu falsul și cu minciuna. Simplu spus, sunt perioade în istorie în care domină adevărul și altele în care, dimpotrivă, locul adevărului este luat de falsul susținut prin minciună.

Lăsând istoria să se schimbe în continuare – e bine de reținut și asta: istoria nu este una și bună, dată pentru totdeauna, ci în continuă schimbare – să vedem unde ne aflăm noi acuma. Urcăm prin adevăr sau coborâm, zburdând voioși pe aripile minciunii.

Nu e foarte greu să ne dăm seama că adevărul în zilele noastre trece prin încercări mai mult decât serioase.

Dincolo de o nouă etapă în evoluția societăților, noua tehnologie digitală, internetul și răspândirea fulminantă a comunicării online ne-a pus într-o situație despre care Epimenide, săracul, habar nu avea.

Pe de altă parte paradoxul său trăiește o nouă viață. Pe internet, respectiv online, verificarea adevărului este mult mai simplă ca înainte. Nu mai trebuie să întrebi, să cauți surse și izvoare, să vorbești cu mai mulți oameni. Ajunge să introduci în Google întrebarea care te preocupă și vei primi imediat răspunsul. De fapt răspunsuri, alegerea fiind lăsată la înțelegerea ta.

Ei și de aici începe povestea zilelor noastre. Ce alegi, răspunsul corect sau cel care îți convine mai mult? Adevărul sau adevărurile? Întrebarea nu este fără sens, rețineți vorba după care putem avea mai multe adevăruri. Nu există doar negru sau alb, există mai ales nuanțe, nu-i așa?

Și cu asta am plonjat direct în haosul informatic în care trăim de vreo două decenii.

Când spune Trump adevărul? Atunci când îl laudă pe Musk sau atunci când îl face drogat și încrezut? Atunci când pune armata pe demonstranții din Los Angeles sau atunci când le spune că în sfârșit au un președinte înțelegător, frumos și deștept? Când a fost Viktor Orban adevărat? Atunci când, acum câteva decenii striga ”acasă cu rușii” sau acum când îl invită pe Putin să vină la Budapesta și să ajute poporul maghiar să scape de jugul occidental al UE?

Ajungând la noi: ce și pe cine susține George Simion atunci când cere moldovenilor să o dea jos pe Maia Sandu? Sau atunci când afirmă nonșalant pe toate drumurile că Nicușor Dan nu este președinte legitim fiindcă nu l-au ales toți românii? Oare PSD-ul este un partid social-democrat de stânga sau unul de dreapta, foarte aproape de ce susține Simion? Întrebarea este legitimă, ajunge doar să îți amintești de jocul electoral patronat de Ciolacu. Sau să observi jocul de acum privind formarea unei coaliții progresiste și proeuropene.

Iar coborând și mai jos, așa la nivelul nostru, al oamenilor obișnuiți care se luptă cu viața, povestea devine și mai banală. Confruntați zilnic cu avalanșa de postări, amețiți de-a dreptul de dorința unora de fi mereu prezenți și dacă se poate în prima linie a audienței, nici nu ne mai interesează paradoxul mincinosului.

Asta este, așa e lumea mai nou, totul e pe FB, n-are rost să ne complicăm. Să mergem la surse, pentru ce? Să aflăm că nu e așa, ci chiar dimpotrivă? Să realizăm că pozele și videourile celor pe care i-am ales mint așa cum respiră? Știam asta și până acum sau, dacă nu eram foarte convinși, cam bănuiam. În fond și la urma urmei, uite că nu este nimic nou, eventual bombardamentul acesta continuu datorat faptului că mai nou cu toții suntem, nu-i așa, conectați.

Până la urmă tot ne dăm seama dacă am fost înșelați. Mai precis, realizăm situațiile foarte rare când nu am fost. Așa că hai înainte, nu de alta, dar tocmai a postat unul care mă interesează. Nu pentru adevăr, ci pentru că de obicei îmi place ce și cum spune.

Trăim în paradox și asta ne ocupă tot timpul, nu te supăra pe noi, frate Epimenide…

Citește și:

Praid, un dezastru ce trebuie plătit de vinovați, nu de noi toți, prin taxe și impozite mărite