Trec zilele și nimic. Nicușor e în plină activitate – normal, după ce își duce copilul la școală – ședințe după ședințe, negocieri după negocieri, dar, deocamdată, nimic. Românul parțial și imparțial începe să își piardă răbdarea: ce se-ntâmplă, Domnule? Noi ne-am făcut treaba – bine sau rău, rămâne de văzut –, v-am ales, acum așteptăm să faceți guvernul. Un guvern cât de cât acolo, cu Bolojan premier, să știm o treabă.

Am creionat pe scurt și nițel caragialesc subiectul zilei, mai precis al zilelor trecute de la alegerea lui Nicușor Dan președinte al României. De atunci așteptăm și urmărim jocul, fără să ne dăm seama până în ultima clipă ce se va întâmpla de fapt. Va fi Bolojan prim-ministru, va intra PSD la rotiserie, pardon, rotativa guvernamentală, va accepta Nicușor compromisul sau va merge la rupere?

Suntem pe ultimii metri, dacă e să ne luăm după surse, zvonuri și alte cele, mâine-poimâine vom afla ce si cum. Se vor înțelege sau nu se vor înțelege, aceasta este întrebarea. To be or not to be a politicii în general și a celei românești din cele mai vechi timpuri.

Acuma, ca s-o spunem pe aia dreaptă, cam de mult nu am avut o asemenea situație complicată și fără ieșire la pas. E vorba de ceva nemaipomenit pe aici, au venit doi care nu vor să joace după regulile stabilite încă înainte de Caragiale, ei vor altceva. Nu jocuri politicianiste care ocolesc cu grație interesul comun și general, ci politică pe bune, administrație eficientă, treabă serioasă, cum ar veni.

Să-i vedem mai de aproape pe cei doi. Să începem cu Bolojan, nu de alta, dar e de pe aici din vecini, de al nostru. Omul acesta, de când a intrat în politică, a făcut așa cum a crezut el. Ca rezultat, în câțiva ani a făcut din Oradea orașul cel mai căutat și admirat din țară. Că n-a venit mai de mult în față, nu este vina lui. Mai precis, aici surprindem motivul pentru care a fost ținut ascuns ani de zile în PNL. Nu era un exemplu bun pentru cei obișnuiți cu ideea că politica e o treabă pentru șmecherii cu pretenții care se descurcă și se înțeleg între ei, indiferent de partid și alte cele. De convingeri n-are rost să vorbim, nu ține de preocuparea politicienilor noștri.

Și atunci vine acest Bolojan și o ține așa înainte, fără să țină seama de ce zic ceilalți din partid și din politică. El știe una și bună: un politician pe bune are valori și principii și este angajatul celor care l-au ales, nu al celor care vin cu banii.

Nu-i nicio surpriză că a ajuns în față în conjunctura de acum în urma unor evenimente mai mult decât neprevăzute și care au adus clasa politică românească post-mineriadă într-o situație care părea și pare în continuare fără soluție acceptabilă pentru toți. Ori îi lași pe așa zișii suveraniști să iasă din pivniță, ori accepți doi oameni corecți, dar dați naibii să te ducă pe drumul cel bun. Eventual mai pe ocolite așa.

Și uite așa încet, să nu creăm prea mare panică, am ajuns și la Nicușor. Cel care, matematician fiind, nu se grăbește, calculează liniștit și fără grabă. În fond, a spus de la început că facerea guvernului cel nou va cere mai mult timp decât facerea lumii, trei-patru săptămâni în loc de șase zile. Și e în termen, dacă socotim bine și ascultăm atent. A depus jurământul ca președinte în 26 Mai, mai are o săptămână să se încadreze în termenul de patru săptămâni.

Marea problemă nu e cu asta, ci cu faptul că cei doi nu reprezintă clasa politică românească postrevoluționară. Amândoi au venit de afară, au devenit politicieni, de voie, de nevoie, pe parcurs, însă fără să se confunde cu lumea politică născută în lunga umbră a lui Ion Iliescu, săracul. Altfel spus, nu sunt unsuroși, nu vor puterea cu orice preț, ei chiar vor să lucreze, să contribuie pe bune la propășirea țării și a poporului.

Dacă PSD-ul, partidul care, prin lunga dominație postrevoluționară, simbolizează acest politicianism de tip nou, mișunând de cațavenci, are o reținere firească față de cei doi, este perfect de înțeles. Deci, stați așa, să vedem, așa nu se poate, ăștia chiar cred ce spun și fac ce cred. Pericol mare pentru cei care s-au obișnuit în ultimii treizeci de ani că în politica românească nu contează fapta, ci vorbele și imaginea.

Ajunși aici, avem toate datele să așteptăm finalul. Mai precis numirea lui Bolojan ca prim ministru. Mergând pe ideea rotativei guvernamentale, PSD-ul, probabil, se lasă convins, iar Grindeanu se va erija în mintea diabolică de serviciu din partidul care se vrea și se numește social-democrat, dar se simte mai bine lângă AUR decât lângă liberali sau useriști. De udemeriști nu e cazul să pomenim, ei se simt bine peste tot unde dacă nu curge, picură măcar.

În zarva care ne înconjoară, cu războaie din ce în ce mai multe, puțini realizează că pentru România alegerea lui Nicușor Dan ca președinte și numirea lui Bolojan ca prim-ministru reprezintă o șansă istorică.

Poate pentru prima dată – să nu punem aici și comunismul exportat și impus de ruși – politica românească are o mică șansă să iasă din piesele lui Caragiale.

Citește și:

Podul hobanat peste Mureș: controalele Inspectoratului de Stat în Construcții nu au descoperit nimic până când municipalitatea a refuzat recepția. Oare de ce?…