duminicã, 19 mai, 2024

Special Arad Logo

    Programul cultural al finalului de an la Arad, sub semnul Centenarului Marii Uniri și al sărbătorilor de iarnă

    de Special Arad | 20 noiembrie 2018, 9:01 PM | Știri Arad | Topic special

    0

    Comunicat. Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad au prezentat astăzi, 20.11.2018, în cadrul unei conferințe de presă, programul manifestărilor culturale al perioadei următoare.

    Având în vedere rolul esențial pe care Aradul l-a jucat în realizarea dezideratului național al Marii Uniri, evenimentele de la finalul lunii noiembrie sunt legate de acest moment fundamental al istoriei țării noastre.

    Conferința cu participare internațională, organizată în perioada 20-21 noiembrie 1918, are ca parteneri cele două universități arădene, Biblioteca Județeană Alexandru D. Xenopol și Asociația Ștefan Cicio-Pop. Peste 80 de istorici din țară și din străinătate vor participa la acest eveniment științific.

    Pentru a evidenția rolul Aradului în înfăptuirea Marii Uniri, în cadrul acestei conferințe vor avea loc 14 lansări de carte. „Este, probabil, un lucru unic în România. La eveniment vor fi prezenți peste 80 de cercetători de excepție. Aradul va decerna Diploma Centenar și Crucea centenar acestor autori care au ales să își lanseze volumele în municipiul nostru”, a precizat primarul Municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

    Sâmbătă, 24 noiembrie 2018, vor începe activitățile specifice perioadei de iarnă. Târgul de Iarnă se va deschide printr-un spectacol deosebit de cele desfășurate până acum în orașul nostru. „Am ales să aducem niște trupe din străinătate, pentru a da o mai mare valoare momentului, subsumând totodată acest eveniment aceluiași gând de recunoștință pentru momentul în care România întregită împlinește 100 de ani”, a subliniat, în prezentarea sa, doamna director executiv al Centrului Municipal de Cultură Arad, Daniela Pădurean-Andreica.

    Până la sfârșitul acestui an, Aradul va avea un program dens de manifestări culturale, la care sunt invitați să participe cât mai mulți arădeni.

    „În această săptămână vom recepționa Parcul Eminescu, iar în data de 24 noiembrie vom deschide oficial Târgul de Iarnă, ediția Centenar. Tot în data de 24 noiembrie vom aprinde iluminatul festiv. Invităm arădenii să fie prezenți la spectacolul de lumini pe care îl organizăm cu această ocazie. Tematica iluminatului festiv va fi, de asemenea, legată de Marea Unire”, a declarat Gheorghe Falcă.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.