1 Decembrie 1918 are dimensiunile unui miracol. Ne aflam într-un punct zero, adică la voia întâmplării…

    de Horia Medeleanu | 1 decembrie 2018, 1:05 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    0

    1 Decembrie 1918 are dimensiunile unui miracol. Un asemenea eveniment se putea întâmpla și, în egală măsură, nu se putea întâmpla. Spre fericirea noastră, s-a întâmplat. Să nu uităm, Mica Românie – „Vechiul Regat” – a fost învinsă în Primul Război Mondial. A semnat tratatul de pace separat de la București, cu Puterile Centrale, în 7 mai 1918, tratat care a consemnat, de fapt, o capitulare.

    Germania a obținut controlul industriei, comerțului și finanțelor țării. În consecință, tratatul secret, încheiat de Ionel Brătianu, cu puterile Antantei, în 1916, a devenit cadul (adică nul). Foștii aliați nu mai aveau nicio obligație contractuală față de noi. Ne aflam într-un punct zero, adică la voia întâmplării.

    Frații de dincolo de Carpați susțin că ei ne-au dezrobit. Să le fim recunoscători, căci marea lor jertfă de sânge este sfântă, dar ea putea fi zadarnică, în cazul în care cursul ulterior al evenimentelor ar fi fost nefavorabil. Istoriografia maghiară (și, din păcate, credința maghiarilor din păturile de jos) susține că România Mare este o creație artificială a tratatelor de pace de la Paris, impuse de Marile Puteri învingătoare. O creație artificială, deoarece în luarea decizilor nu s-a ținut seama de „dreptul istoric”. Bazându-se pe „dreptul istoric”, maghiarii sunt înclinați mereu să atace prezentul, prin trecut. În această viziune, lunga stăpânire a Transilvaniei constituie un temei veșnic de drept asupra ei.

    Dar dezbaterile Conferinței de Pace de la Paris s-au desfășurat pe baza altui principiu de drept, în spiritul unor vremuri noi, un principiu ce decurgea direct din teoria liberală a drepturilor naturale: nicio naționalitate nu poate fi supusă unei autorități politice fără propriul ei consimțământ. În această concepție, locul „dreptului istoric” l-a ocupat „dreptul naționalităților la autodeterminare”. Nu lunga stăpânire, nici măcar „vechimea și continuitatea” conferă drepturi asupra unui teritoriu, ci Voința Manifestată Liber a celor care-l locuiesc. Pe această bază juridică s-a înfăptuit Unirea tuturor românilor într-un „stat național”.

    Conferința de la Paris a consfințit această măreață realizare deoarece ea era în spiritul vremii.

    Zic dur: acest „spirit al vremii” este valabil și azi și întotdeauna. În consecință, spiritul și conștiința acelei generații care a făcut Marea Unire este absolut obligatoriu să ne pătrundă și astăzi și să fim demni de ea.

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.