Primul număr Charlie Hebdo – „Journal Irresponsable” – după atentate a apărut în Franta într-un tiraj de 3 milioane de exemplare





Supravieţuitorii de la săptămânalul de satiră Charlie Hebdo au publicat miercuri primul număr de după atentat, pe a cărui primă pagină apare un Mahomed cu lacrimi în ochi, în urma atacurilor armate care au bulversat Franţa, o ţară care a intrat în „război împotriva terorismului”, scrie Mediafax.
La o săptămână de la atacul armat comis la sediul său miercurea trecută – soldat cu 12 morţi -, ziarul a anunţat un tiraj de trei milioane de exemplare, faţă de 60.000 de obicei, cu versiuni în numeroase limbi străine (engleză, turcă, spaniolă, între altele).
Tirajul primului număr Charlie Hebdo de după atacul armat va crește de la 3 la 5 milioane de exemplare, pentru a face față cererii excepționale, a declarat distribuitorul pentru AFP, citat de HotNews.
Prețul unui exemplar este 3 euro.
Din Europa şi până în Australia, numeroase ziare din lume au reprodus fără să aştepte această copertă a unui număr excepţional, pregătit în sediul cotidianului de stânga Libération. Deasupra desenului cu Mahomed, pe fond verde, culoarea islamului, titlul „Tout est pardonné” (Totul este iertat) tranşează cu tonul adesea feroce al ziarului.
Însă portretul profetului – care ţine o pancartă pe care scrie „Je suis Charlie” (Eu sunt Charlie), agitată de aproape patru milioane de manifestanţi duminică, pe străzile Franţei – provoacă nemulţumire în lumea musulmană.
Publicarea acestor desene „insultătoare la adresa Profetului” va „intensifica ura”, a apreciat marţi seara Al-Azhar, una dintre cele mai prestigioase insituţii ale islamului sunnit cu sediul în Egipt.
O parte a exemplarelor Charlie Hebdo urmează să fie distribuită în Turcia împreună cu cotidianul Cumhuriyet. În trecut, miniştri din Guvernul islamo-conservator aflat la putere din 2002 au denunţat „provocările” săptămânalului francez.
În Franţa, principalele organizaţii musulmane au îndemnat comunitatea „să-şi păstreze calmul” şi „să respecte libertatea de opinie”, iar cel mai mare ziar de satiră francez, Le Canard Enchaîné, a dezvăluit că a primit ameninţări la o zi după masacrul de la Charlie Hebdo.
Coperta Charlie Hebdo / 14 ianuarie 2015 (nr. 1178):
Comentariile portalului
Așa cu ne-am obișnuit în ultimii zeci de ani, și de această dată trebuie sa alegem răul cel mai mic. Este interesant de remarcat cum s-a pus (...)
Lipseste d-l Tokes Laszlo din lista aia, era cel mai relevant reprezentant al unei "Biserici maghiare", interesant cum unii iredentisti fac pe altii extremisti in schimb e fascinant cum este (...)
Bai prostule nu George Simion este de vina ci gunoaie care gândesc că ține adică UE cara vrea distrugerea României și a Poporului Român prin reprezentanții (...)