Profesor de istorie, decapitat în mijlocul străzii! „Ți-am executat unul dintre câini”

    de - | 17 octombrie 2020, 9:49 AM | Internaţional

    1

    Un profesor de istorie, care le arătaseră elevilor săi mai multe caricaturi din revista Charlie Hebdo, a fost decapitat, vineri, la periferia Parisului. Crima a avut loc în jurul orei locale 17 în Conflans-Sainte-Honorine (Yvelines).

    Potrivit presei franceze, victima a fost ucisă în mijlocul străzii, nu departe de colegiul în care lucra, scrie Digi24.ro. Agresorul şi-ar fi revendicat actul pe Twitter, unde a publicat imagini cu victima decedată. „Lui Macron, şeful necredincioşilor, ţi-am executat unul dintre câini, care a îndrăznit să-l pângărească pe Mohamed”, a scris atacatorul.

    Contul lui a fost suspendat la scurt timp.

    Trupul neînsufleţit al profesorului decapitat a fost descoperit de poliţiştii din brigada anti-criminalitate din Conflans Saint-Honorine, care au fost sesizaţi că un bărbat, care avea asupra sa un cuţit de bucătărie, se plimba în zona unei unităţi de învăţământ. Surprins de autorităţi la câteva sute de metri de locul crimei, suspectul a luat-o la fugă, a refuzat să se supună somaţiilor şi să lase arma jos, ba mai mult, a început să fie agresiv, moment în care poliţiştii au tras, omorându-l.

    Magistraţi ai Parchetului Naţional Antiterorism s-au deplasat la locul incidentului pentru a face cercetări şi au decis să deschidă o anchetă pentru fapte de natură teroristă. Preşedintele francez Emmanuel Macron s-a deplasat şi el la faţa locului în cursul serii.

    Incidentul are loc la trei săptămâni de la un atac cu macetă în faţa fostului sediu al publicaţiei Charlie Hebdo, în urma căruia două persoane au fost rănite.

    Săptămânalul satiric a republicat în 2 septembrie caricaturile cu profetul Mohamed pe care le publicase iniţial în 2015. Atunci, fraţii Cherif şi Said Kouachi, islamişti radicali, au atacat redacţia şi au ucis 12 persoane.

    Charlie Hebdo a republicat caricaturile în perspectiva deschiderii, la 10 noiembrie, a procesului complicilor autorilor atacurilor jihadiste din ianuarie 2015.

     

     

     

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    8 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.