Nu poți lăsa mașina chiar în halul acesta! | „Nesimțirea nu este un handicap!” – o campanie Special Arad | Episodul XXXV
Atunci când am început campania „Nesimțirea nu este un handicap” , am făcut-o cu gândul la acei șoferi care parchează pe locurile destinate persoanelor cu handicap, deși nu ar fi îndreptățiți să facă acest lucru. Am făcut acest lucru în încercarea de a mai educa anumiți șoferi, care de multe ori pot fi denumiți ghiolbani, termenul de bizon fiind atât de folosit încât parcă și-a mai pierdut din valoare.
E poveste făr’ de sfârșit cu parcările astea. Indiferent că e pe centru sau pe străzile mici din catiere. Sunt anumiți șoferi care o mai comit, nu mult, iar lipsa locurilor de parcare îi mai scuză, dar modul cum a parcat acest șofer ar fi de-a dreptul ilar, dacă nu ar fi complet ilegal și pasibil de o amendă.
Astfel, un șofer nici măcar nu s-a uitat în moemntul în care s-a dat jos din mașină , unde și cum a parcat. Și a parcat incredibil de prost pe strada Mioriței, colț cu Abrud, chiar lângă micul sens giratoriu, și direct pe trecerea de pietoni.
Comentarii? De prisos.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)