N-am crezut că zeii pot muri vreodată… Diego, ne-ai lăsat săraci după ce ne-ai îmbogățit viața

    de Lucian Dănilă | 25 noiembrie 2020, 7:18 PM | Povești despre oameni | Recomandările editorilor | Sport

    1

    Să scrii că a murit Diego Armando Maradona este ca și cum ai vrea să inventezi ceva ce nu se va putea inventa vreodată. Pentru că niciodată nimeni și nimic nu mai poate inventa un personaj de dimensiunea lui, de farmecul lui, de carisma lui, de talentul lui, cu toată nebunia acestui adevărat zeu al fotbalului…

    Am auzit despre Maradona la 6 ani, în 1982. Jucam fotbal în fața casei cu fratele meu și cu frații Marius și Marcel Riviș. Ne alegeam mereu câte un nume de jucător. Cristi, fratele meu, era Boloni sau Irimescu. Îi plăceau că erau stângaci și trăgeau tare… Eu eram întotdeauna Balaci. „Minunea Blondă” pe care Dumnezeu l-a chemat la el acum doi ani… Ce pierdere… Marcel nu prea era cu fotbalul. El voia să fie Bruce Lee și alegerile fotbaliștilor le făcea la întâmplare. Dar Marius a zis: „Eu sunt Maradona?” Eu am întrebat: „Cine-i Maradona?” Iar el mi-a zis că e cel mai bun din lume… Auzind asta, îmi venea să-l aleg eu, dar Maradona era deja acontat. Iar Marius era cel mai talentat de pe stradă și își merita numele…

    Doi ani mai târziu l-am pierdut pe Marius, prietenul copilăriei mele. Era Ziua Copilului și venind pe stradă de la un concurs de desene pe asfalt am văzut steagul negru la poarta casei lui. Eram atât de pierdut că nu îmi imaginam cum prietenul meu, cu care îmi petreceam cele mai frumoase momente de după orele de școală, a plecat… A plecat de tot la doar 12 ani și mi-a lăsat moștenire un nume: Diego Armando Maradona.

    Au mai trecut doi ani și aveam să văd Mondialul Mexican, în 86. Mă uitam la prietenul meu Adrian Galea, cu tatăl lui, nea Simion, cu tati și fratele meu Cristi. Ne prindea 4 dimineața la ei acasă pentru că acolo se vedeau mai bine „ungurii”. A fost momentul în care l-am iubit pe Maradona. A fost perioada din viața mea în care și furtul mi s-a părut a deveni artă, iar acea „Mână a lui Dumnezeu” din meciul cu Anglia mi s-a părut tot ce putea da fotbalul mai frumos. Doar pentru câteva minute pentru că „El pibe d’oro” avea să ia o minge din jumătatea lui de teren, a făcut o piruetă între doi fotbaliști britanici și a pornit spre poarta lui Shilton. I-a depășit pe toți cei șapte, l-a driblat și pe Shilton și a trimis cu latul în poarta goală. Acea fază este Gioconda fotbalului, este artă pură, este genialitate și cred că mai mult de atât. Maradona avea să se încoroneze ca zeu al fotbalului pe Azteca din Ciudad de Mexico, iar pentru mine de atunci a rămas unic și inegalabil.

    A fost atât de iubit încât argentinienii l-au divinizat la propriu întemeind Biserica lui Diego. Se închinau lui, în viață, se căsătoreau în numele lui și se rugau pentru sănătatea sa, cântându-i imnuri și ode…

    La Napoli este și acum cel mai iubit din cele mai vechi timpuri și până la capătul lor. A iubit orașul ăla așa cum și napoletanii l-au iubit pe el. Cred că sunt râuri de lacrimi acum lângă San Paolo…

    60 de ani, atât a fost pentru el aici, lângă noi. Acum e la locul lui, printre zei…

    Nu a fost un înger… Nu și-a dorit asta și nu a trăit deloc precum un înger. Așa cum a fost maxim pe gazon, așa a trăit la maxim fiecare moment al vieții sale presărat de relații extraconjugale, de consum de droguri, de conflicte, de ideologii. Dar tocmai asta l-a făcut unic și inegalabil…

    N-aș fi crezut că zeii pot muri vreodată. Diego, prin plecarea ta ne-ai sărăcit pe toți după ce tot tu ne-ai îmbogățit privindu-te…

    Somn lin, campionule!

    Drum lin printre zei, inegalabilule…

    PS: Dacă te întâlnești cu Marius, lasă-i te rog un tricou de-al tău… Te-a iubit enorm în vremuri în care noi, cei mulți, încă nici nu știam de tine.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Mare jucator,cum s-ar spune..”grande”.inegalabil…dar si-a batut singur joc de viata sa,din pacate…A crezut ca este un zeu,nu pentru ca nu ar fi fost….ci pentru ca s-a crezut asa,intangibil….Talent din nastere,dar din pacate nu exemplu bun….Plange planeta….Asa cum a fost…
      Ma rutinez,asa usor in comparatie cu Elvis Presley…..Planeta a pierdut un mare fotbalist,probabil cel mai mare….eu asa il consider si va ramane cel mai mare,vreo-data….

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    2 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.