Încetinitorul de particule: Pete și negi pe obrazul orașului. Astăzi, Monumentul Marii Uniri și statuia arhitectului Lajos Szántay

    de Lajos Notaros | 26 februarie 2018, 11:01 AM | Încetinitorul de particule

    4

    Aflam în ultima clipă că mâine-poimâine se va afla în oraș, în frunte cu artistul Florin Codre, o grupare de șoc ministerială pentru a găsi de urgență un loc adecvat amplasării Monumentului Marii Uniri.

    Cititorii noștri, în marea lor majoritate, sunt de părere că respectivul obelisc, o imitație palidă și oarecum primitivă la Brâncuși, n-ar trebui amplasat nicăieri pentru că oriunde ar fi, dă ca dracu, ca să-l cităm pe clasicul în viață Petre Roman.

    Problema însă este mai complexă, pornește de la soarta vitregă la modul general al obiectelor statuare și monumentale din oraș, realizate toate în condiții de zbucium și gălăgie, zgomot pentru nimic, am putea formula, având în vedere rezultatele finale.

    Nu avem niciun grup monumental sau compoziție statuară într-adevăr demnă de atenție, majoritatea fiind la nivelul iresponsabil al amatorismului – Goldiș dintre tramvaie – până și statuia „ungurilor” fiind spectaculoasă prin complexitate și mărime fără a fi însă o realizare artistică de excepție.

    Nu de mult s-a ridicat un bust primarului decisiv pentru Arad, longevivului Salacz Gyula, cel care a stat în fruntea urbei între 1875 și 1901, cel sub care orașul și-a găsit imaginea aceea care ne impresionează și în zilele acestea. Bustul, o realizare absolut onorabilă a sculptorului arădean, născut în Chișineu-Criș, Kocsis Rudolf, un artist cu nume și peste hotare, are o singură problemă: este bust!

    Foto: destepti.ro / aradcityguide.ro

    Desigur, nu pentru că așa a dorit artistul, ci pentru că asta i-au cerut cei din fruntea urbei.

    Chestiunea punctează de fapt problema cea mare: spre deosebire de beneficiarii din vechime a operelor sculpturale, oameni bogați, aristocrați rafinați, papi cu propensiune spiritual-culturală, cei de astăzi, guvernanții în sens larg, indiferent că sunt primari, președinți de județ sau miniștri, sunt lipsiți de educație artistică minimală, comenzile lor urmând prin imitație ceea ce au reținut ei din istoria învățată în regimurile mai mult autoritar-totalitare din secolul care a trecut.

    Colaj. Sursa: Wikipedia

    Astfel ei nu știu că bustul sau capul nu este neapărat o statuie pentru spații deschise, ci de interior, iar cu postamentul înălțat imită de fapt inconștient greceștile Herma, stâlpi marcând intersecțiile, iar mai târziu borne cu un cap deasupra, dar care reproduceau la dimensiune și organul genital masculin.

    Statuia monumentală ecvestră a constituit multă vreme simbolul artei monumentale în aer liber, marcând atât de adânc fantezia puternicilor de astăzi încât pe la noi – în era spațială și a mașinilor hibride în care cai pot fi văzuți doar la televizor sau la manej -, se mai fac și acum astfel de monumente, o recuperare de prost gust a secolelor trecute pierdute pentru noi din acest punct de vedere.

    Între timp însă sculptura a evoluat, și-a schimbat și forma de exprimare și semnificația, dimensiunea sacrală și eroic-monumentală trecând în plan secund, expresivitatea artistică și decorativă, mult mai democratică, venind în prim plan.

    La dezvelirea bustului Salacz Gyula. Foto: likefestoon.com

    Nu-i faci unui primar un bust la un colț de stradă, eventual pe coridorul Primăriei, pe stradă pui o compoziție street-art, ceva elementar și direct, la nivelul solului, chiar palpabil și viu într-un fel, la nivelul cetățeanului de astăzi, fără emfază și manifestări orgolioase de putere.

    Nu mai faci nici monumente ecvestre sau simboluri absconse fără nicio relație cu mediul, cu oamenii, cu cei care vor beneficia și vor trăi în preajma „obiectului de artă”.

    Improprie și nefuncțională, prin formă, stil și așezare, monumentul Marii Uniri îsi caută de aceea și astăzi locul, prima reacție a celor care vin în contact cu proiectul, care, se pare, a înghițit deja spre 3 milioane de euro, fiind de respingere. Chiar vehementă în ciuda simbolismului patriotic cu orice preț al obeliscului, cu toate acestea realizat în China după câte ne spune artistul.

    Așa cum puteți observa din ultimul nostru chestionar, arădenii nu sunt deloc încântați de opera brașoveanului crescător de cai prin Franța, iar comentariile de pe Facebook sunt și mai tranșante. Oricum, după atâția bani cheltuiți, obeliscul va fi înălțat în Arad, singura problemă care rămâne: unde?

    Undeva unde să nu arate ca ceva absolut straniu și străin, neadecvat și aiurea.

    Noi am propus câteva locații care ar mai atenua efectul, Piața Intim ar fi una, dar părerea autorului este că cel mai bine ar fi dincolo de Mureș, undeva în fața Cetății, un loc care în viitor, prin reconversia civilă a fortului Vauban, ar putea fi mult mai important pentru oraș și cetățenii săi.

    Până atunci, însă, să ne ocupăm de o nouă găselniță „artistică” a administrației.

    Este vorba de o statuie dedicată celui mai arădean arhitect al Aradului, Lajos sau Ludovic Szántay, cum vă convine, cel care a murit uitat și sărac în 1961 și care, printre altele, a proiectat Palatul Cultural, Biserica Roșie, Banca Națională, Palatul Bohuș (cel cu Cinema Studio), Palatul Szántay (pe colț cu Horia și Episcopiei) și, nu în ultimul rând, clădirea Gării.

    Știrea a apărut în aceste zile oarecum ocultată, dar tipică pentru niște administratori care nu se pricep, dar vor să ascundă nepriceperea lor.

    Proiectul este legat de renovarea pe terminate a Palatului Cultural, având în vedere că Szántay era și un violonist remarcabil al Filarmonicii arădene și-l va înfățișa, din câte am aflat, urcând treptele palatului pe care l-a proiectat.

    Pâna aici totul este perfect, am înțeles că a și fost realizat un studiu de fezabilitate – Aradul lui Falcă, dacă nu ați observat, este orașul studiilor de fezabilitate scumpe și foarte scumpe, cel pentru pistele de biciclete mergând spre 100 de mii de euro!) – care va fi aprobat ulterior (interesant și asta, nu-i așa?) și va fi, în consecință ceva modern, ceva demn de trendul street-art din ultimele decenii, de fapt, din câte ne dăm seama, ar fi prima statuie de acest gen din Arad.

    Problema e că figura arhitectului este dintr-o fotografie celebră, promovată inclusiv de subsemnatul cu ani în urmă, care îl înfățișează pe Szántay în frac și cilindru, predând Biserica Roșie notabilităților de atunci ale Aradului.

    Cu alte cuvinte, avem o fotografie care așa cum este, creează cadrele unui grup statuar la nivelul solului, dar nu pe treptele Palatului Cultural, ci pe trotuarul din fața Bisericii Roșii.

    Foto: u-szeged.hu

    Sigur, veți spune, nu e mare lucru, eu însă zic că este, mai ales că în această variantă ar fi o copie  a unei statui din Szeged și nu numai și cu atât mai mult cu cât până acum n-am aflat de vreun concurs de proiecte, n-am aflat vreun nume de sculptor, totul pare o cloceală din mintea administrației, poate născută în urma unor discuții de pe Facebook.

    Deocamdată doar atât: ar fi bine să aflăm mai multe și cât mai repede posibil, să nu pățim ceva asemănător cu Monumentul Marii Unirii (și cu alte proiecte culturale eșuate, născute de aceeași minte), chiar dacă, recunoaștem spășiți, amintirea celui mai mare arhitect arădean nu poate fi comparată cu actul Unirii.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    9 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.

    Logo Aplicatie Special Arad

    Special Arad