Apropiindu-ne vertiginos de Crăciun, în timp ce ne-am îndepărtat o vreme de Schengen, ne uităm cu atenție și sporită curiozitate la ce se mai întâmplă demn de atenție și bucurie festivă în orașul nostru mult încercat.

În fond, așa, la sfârșit de an, e vreme de bilanț, de tras linia, numărat kilowații și metri cubi, că de bani oricum nu poate fi vorba. Cel puțin pentru muritorii de rând, de ceilalți ne ocupăm tot anul, hai să îi lăsăm în pace de această dată.
Sau poate că totuși…

Cu atât mai mult cu cât manifestările festive curg precum gazul prin ceasul care ne va ruina, promisiunile nu se mai opresc, uite, până și veste ni se vor aduce, așa cum ne promit cei de la teatru, mai precis Zoli Lovas, Q-band și Filarmonica mai mult decât dezorganizată. E bine, ar fi și mai bine dacă ne-ar aduce și pulovăre, paltoane, eventual niște lemne de foc pentru lunile de iarnă care urmează după decembrie.

Glumesc, desigur, trupa asta la ora actuală este singura care ne mai dă speranțe că spiritul arădean nu este pe ducă de tot, că mai rămâne ceva din Aradul acela vechi, întreprinzător, prosper, interesat de afaceri, dar și de moduri mai rafinate de petrecere a timpului liber. Chiar dacă nu neapărat la nivelul suprem al artei. Nu de alta, dar dacă ne luăm după semnele din ultimii ani, acel Arad este un trecut care nu ne mai ajută și are prea puține șanse să mai renască în viitorul apropiat.

Chiar dacă sunt destui întreprinzători care ar putea contribui la asta, nu-i pomenesc, să nu le fac publicitate gratuită, însă cu toții sunt sub vremi, mai precis sub bocancii unei administrații fără har, preocupată doar să își păstreze puterea și să mai scoată ceva bănuți pentru vremuri grele.

Am spus aici, pe parcursul anilor, multe, am atras atenția mereu asupra ușurinței de neiertat cu care cei care se cred politicieni în Arad renunță la valorile tradiționale fără să pună nimic în locul lor.

Mi-am adus aminte de toate acestea atunci când un prieten din redacție, nu oricine, chiar șeful, a observat cât de pustiu este acum pe Mețianu, propunând colegilor mai tineri o mică investigație pe această temă. Tinerii la început nici nu prea înțelegeau, în fond ce s-a schimbat, spuneau ei pe bună dreptate, pe Mețianu e așa de când se știu ei. Și aveau perfectă dreptate din moment ce decăderea nu a început azi-ieri, ci așa cum am spus de peste două decenii.

Orașele care se respectă cât de cât au una sau mai multe străzi mai deosebite așa, acelea unde lumea se duce să se plimbe, să se uite, să se întâlnească. Și toate astea în timp ce se uită la vitrinele îmbelșugate, aranjate cu gust ale magazinelor care urmează una după alta, tot felul de magazine, de la simple tutungerii la cele în care poți proba o jachetă sau o pereche de pantofi în timp ce aștepți momentul următor.

Dacă la București este Lipscani, la Budapesta Váczi utca, iar la Viena Kärntner Strasse, Rue Rivoli la Paris, asta ca să nu ne dăm mari cu Les Champs-Élysées, la Arad, mai mic și mai modest, era Mețianu sau după numele din timpurile maghiare: Forray. Până și în timpurile de mare penurie de sub Ceaușescu pe Mețianu tot găseai ceva în magazinele care ocupau parterul întregii străzi.

Dar superba noastră administrație habarnistă a făcut bani frumoși prin plantarea a nenumărate supermarketuri în Arad, desființând efectiv rostul și vadul magazinelor mici din centru, fie că vând parfumuri, fie bijuterii sau haine și încălțăminte. A desființat astfel micul comerț, atât de util localnicilor, fie că sunt vânzători, fie cumpărători. Nu de mult am petrecut câteva zile la Praga și am rămas complet surprins de lipsa acestor supermarketuri, centrul orașului fiind plin de mici magazine de toate felurile. Este drept, cele mai multe cu proprietari asiatici, din câte mi-am putut da seama.

M-am informat, desigur, și am aflat că la Praga nu sunt prea multe supermarketuri, câteva doar, mai mult așa pentru cei prea leneși să dea o raită prin oraș dacă au nevoie de ceva. Sunt în schimb nenumărate piețe în aer liber, chiar ultracentrale, unele cu o tradiție de secole bune.

Ai noștri ca bradul, însă, închistați în habarnismul lor venal, au fost deranjați de piața tradițională a Aradului și în loc să o modernizeze au expropriat pentru folosul lor personal spiritul comercial arădean. Au tăiat în carne vie, bani să iasă, restul nu contează.

Desființând Piața Mare au redus la zero valoarea comercială a străzilor care duceau la ea, înainte de toate Mețianu.

Au gonit de acolo efectiv sufletul orașului și spun asta cântărind atent cuvintele.

M-am și documentat: în alte orașe, aceste zone, piețe, străzi se bucură de o atenție specială din partea administrației care se folosește de istorici, arhitecți ca să le aducă la nivelul de acum fără să le fure sufletul.

Pentru că doar atâta are nevoie o comunitate din parte celor pe care i-a ales să o administreze: bunăvoință, știința de a se înconjura cu specialiști și decența de a nu fura jumătate din valoarea investițiilor…

Și să nu-mi spuneți că exact asta face acum gașca care se ascunde după Falcă!