Și fiindcă mâine e Revelionul o voi lua à la légèr. Chiar dacă, de o vreme, nu mai este la modă printre români. Și uite așa ajungem la marea chestiune cu privire la ce am avut și am pierdut în anul care trece. E vorba de umorul în toate și de lejeritatea românească tradițională și binefăcătoare.

Înverșunarea din ultimele luni, legată, desigur, de alegeri, este ceva nou. Lipsa ironiei și mai ales a autoironiei a transformat societatea românească aflată pe pragul intrării cu drepturi depline în UE într-o fojgăială primitivă care ne aruncă înapoi cu cel puțin un secol și jumătate, drept în lumea lui Caragiale.

Nu insist, înțelege fiecare cât îl duce capul, dar mai ales cultura, cert este că personajele politice născute în această parodie sunt parcă scăpate cu toții din noaptea furtunoasă a scrisorii pierdute. Ciolacu, cu zâmbetul lui vinovat, Ciucă cel pierdut în căutarea uniformei și atunci încă nu am vorbit de președintele cel prelungit în noaptea furtunoasă a minții întunecate de câștiguri de doi lei.

Cu astfel de personaje în jur nu este de mirare că Agamiță Dandanache prinde viață la propriu și e la un pas să câștige alegerile prezidențiale. Asta a fost și va fi și la anul, nu vă faceți griji, spectacolul continuă. Chiar dacă mai nou nu la teatru, ci la circ. Adică oriunde și oricând atunci când și unde se adună doi-trei care au aflat de pe FB sau de pe TikTok despre marile realizări ale omenirii din ultimele trei milenii.

Acolo unde poanta și mojicia nu pot fi despărțite, iar diferența dintre un om de valoare și un clovn de mahala este la o apăsare cu degetul. Acolo unde istoria există doar ca poveste, prezentul ca oportunitate, iar viitorul înseamnă încărcarea bateriilor după o pană de curent. Și uite așa, pe furiș, ca să nu creăm panică, ajungem și la noi, aici, în orașul în care piesa se joacă la matineu și cu biletele la preț redus.

Nu este vorba neapărat nici măcar de o piesă de teatru, ci de un spectacol de stradă, ca să înțeleagă toată lumea. La teatru este mai complicat, trebuie să te îmbraci elegant, să ai habar despre ce se joacă și cine, să stai cuminte până la pauză, dar nici măcar atunci să nu te arunci pe telefon ca să vezi cine ți-a mai lăicuit ultima postare în care ai făcut mișto de adversarul tău politic. Sau de afaceri sau, pur și simplu, te-ai dat deștept, pentru că, dacă nu te dai măcar de două ori pe zi, te simți prost.

Ce teatru, ce scenă, ce artă? Toate astea s-au mutat pe site-urile de socializare, devenind prilej de spectacol. Ai oameni care să te filmeze și fotografieze, să surprindă momentul când te duci la ședința unde vei mări birurile sau când vii de la o împărțire de diplome, eventual cu una în mână pe care ți-ai dat-o singur. Ai oameni care să te fotografieze în fața pomului împodobit, cu soția și/sau prietenii și prietenele, zâmbind plin de încredere la cel care încă nu a aflat pentru ce ar trebui să zâmbească.

Ei, dacă vă mai aduceți aminte, pe vremuri aveam totuși ceva pretenții de la cei care ne zâmbeau din pozele afișate pe pereți sau în ziare. Cu asta în mod sigur s-a terminat, ziarele se mută și ele pe online, pereții se umplu de picturi voit sau nevoit scabroase, asta ne va rămâne din 2025: ecranul.

Ajunge să vă uitați la cei care au plecat dintre noi în 2024

Un pic cam morbid, colegii au făcut chiar un spectacol cu prezentarea celor care au murit în anul pe care îl terminăm imediat. Celebrități planetare, naționale și chiar locale. Drept să vă spun eu nu cred că s-a dus și Alain Delon, pentru mine el a fost mai mult decât un simplu muritor. Mă gândesc la ultimele sale interviuri, cele în care își exprima liniștea că e pe drum spre lumea aialaltă, că asta de acum nu mai înseamnă mare lucru pentru el. Și pe undeva îl înțelegeam, în fond a fost ce și cum erau oamenii până nu de mult: frumos și talentat, dat naibii în carne și oase, nu doar pe ecranul și pe după tastatura telefonului.

Având toate acestea în vedere și încă multe altele, eu vă urez un an care să nu fie așa cum vă temeți, ci așa cum mai sperați încă. Un an al oamenilor pricepuți și responsabili, dar gata de o poantă adevărată dacă sunt între prieteni. Al oamenilor care știu să facă diferența dintre umor și jignire, dintre promisiuni și minciuni, dintre datorie și distracție. Chiar și atunci când e vorba de distracție.

Vă doresc toate acestea, mai precis astfel de prieteni, colegi și lideri tocmai pentru că am impresia, bine ar fi să mă înșel, că acesta este marele pericol care ne paște acum, indiferent că vorbim de anul care trece sau cel care vine: ca valoarea reală să fie înlocuită cu imitația ei, trombonul șmecheresc și obraznic să ia locul adevărului simplu și la îndemâna oricui care nu se teme de adevăr.

Pe vremuri era mai ușor, nu erau atâte „appuri” care să creeze imitații în locul realității inimitabile și irepetabile. Acum, iar din 2025 cu atât mai mult, trebuie să depuneți eforturi ca să ajungeți la realitate și adevăr.
Vă doresc să nu dezarmați, să nu economisiți acest efort.