Încetinitorul de particule: Aradul alb-roșu contra administrației galbene, zero la zero

    de E. Nola | 31 august 2020, 7:47 AM | Încetinitorul de particule | Topic special

    1

    Săptămâna trecută a fost despre UTA. Și despre stadion…

    A început cu vizitele organizate pentru contemplarea muncii de peste șase ani ai administrației, terminându-se cu egalul obținut de echipă în noul stadion în seara zilei de vineri.

    Miercuri după amiază am trecut și eu pe acolo, am găsit până la urmă loc de parcare undeva în spate, pe la „areduri”, am venit până la intrarea din față între mașini care se înghesuiau pe străduța de lângă stadion, impresionat de interesul manifestat de arădeni.

    Impresia a trecut în admirație după ce am intrat în incintă.

    Nu, nu pentru realizarea din cei șapte ani schilodiți ai administrației, ci pentru entuziasmul copilăresc la propriu cu care arădenii „luau în proprietate” noul stadion al UTA-ei. Mămici și tătici de mână cu copiii care radiau efectiv de admirație și fericire. Ei nu aveau treaba cu dedesubturile și machinațiile politice, cu scăderile evidente ale construcției, erau pur și simplu copleșiți de gazonul verde, de scheletele de metal care se înălțau deasupra scaunelor, de scaunele alb-roșu care scriau numele echipei pe tribune, de forfota veselă a oamenilor care pregăteau deja prima confruntare a echipei de fotbal.

    Și care erau foarte prietenoși cu vizitatorii, încântați evident de interes, lăsându-se fotografiați cu ei, mai ales cu acei copii care se plimbau pe acolo de parcă s-ar afla în cel de al nouălea cer.

    Acești copii vor fi viitori fani ai UTA-ei și își vor aduce aminte peste 30-40 de ani de momentul în care au intrat pentru prima oară în noul stadion. Nu vor uita acest moment și îl vor povesti tuturor, așa cum povestesc eu cum am vizionat meciul UTA-ei cu Feyenoordul, cu ambele mâini lipite pe gardul de sârmă ghimpată în spatele băncii de rezerve a echipei, încântat de rezultatul final care, ca și vineri, a fost de zero la zero.

    Chiar dacă mai află câte ceva între timp, acești viitori fani nu vor fi preocupați de tevatura care acum nouă ne ocupă timpul și ne consumă nervii cu privire la modul absolut lipsit de profesionalism și responsabilitate în care s-au desfășurat lucrurile în jurul stadionului.

    Vor râde îngăduitori aflând că „inaugurarea” nu a fost de fapt inaugurare, ci punere în funcțiune în situația în care tocmai funcționalitatea era problema cea mare. Vor zâmbi a pagubă aflând de infiltrațiile de la spălarea scaunelor, vor trece și peste marcajul în curbe scurte și mărunte al terenului sau starea aproximativă a gazonului, în fond așa-i la început, se întâmplă tot felul de lucruri neprevăzute, bine că până la urmă s-au rezolvat toate.

    Iar dacă li se va povesti cum a avut loc „inaugurarea” de joi, chiar vor râde cu poftă.

    Cum au venit la stadion, înaintea primului antrenament al UTA-ei, mai marii urbei și chiar ai țării, în persoana ministrului de resort, să-și pună tenișii sau „adidașii” să tragă la poartă, să dea lovituri de la 11 m. Cum au exploatat momentul, cum au încercat să transforme un eșec într-o victorie, să facă din rahat bici în situația în care vina lor era mult mai mare decât pata de apă de pe peretele vestiarului.

    Desigur, spun și eu acum, bine că avem un stadion. Mic, nenorocit și aflat într-un loc absolut neadecvat, dar este al nostru, mai precis al echipei noastre de suflet. Cine știe, poate în viitor vom avea noroc de o administrație adevărată și pricepută, una care chiar se ia în serios, nu se gândește doar la câștigurile proprii pe care le scoate pe spinarea noastră. Lucrurile pot fi îmbunătățite, locul din jurul stadionului mărit, eventual începând chiar cu îndepărtarea acelui dispensar care nu are nicio treabă acolo, până și stadionul poate fi mărit, îmbunătățit dacă este preocupare și seriozitate.

    Până atunci așteptăm să se mai termine cu nevroza asta cu pandemia, măcar să ajungem să mergem la meci ca oamenii normali, să-i încurajăm pe băieți din tribune, nu din spatele stadionului, așa cum au fost obligați să procedeze fanii la această primă ocazie.

    Dar, dincolo de amintirile frumoase din viitor să nu uităm totuși un mare adevăr care poate fi învățat din fotbal: ocaziile, cum se spune, se răzbună.

    Aradul a ratat prea multe ocazii în ultimele două decenii ca să-și mai permită câteva.

    Decăderea orașului, chiar și fără comparația mai nou obișnuită cu Oradea sau Timișoara, este cât se poate de evidentă, scăderea drastică a populației, lipsa unor investiții serioase în ramuri de viitor și care crează locuri de muncă de nivel tehnic înalt pe termen lung explică starea jalnică în care se află infrastructura, fondul edilitar istoric, turismul, divertismentul și cultura.

    Colegii jurnaliști se desfată în formulări acre și amare numind Aradul un sat cu tramvaie sau o comună cu un teatru în mijloc.

    Și dacă tot de fotbal vorbirăm până aici, măcar să nu uităm că deocamdată e din nou zero la zero, iar în 27 septembrie vom fi în situația în care a fost Arsenal și Liverpool sâmbăta seara: a loviturilor decisive de la 11 m.

    Ar fi bine să ratăm cât mai puține…

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    4 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.