Vânzare finalizată. Teatrul Vechi a trecut oficial în mâinile Guvernului maghiar chiar în timpul în care unii își răceau gura (clar, de pomană!) la dezbaterea publică

Teatrul Hirschl, cunoscut arădenilor ca Teatrul Vechi, imobilul monument istoric de pe Gh. Lazăr, s-a vândut oficial. Noul proprietar este nimeni alta decât firma Manevi Pro Transilvania – cunoscută deja ca fiind un intermediar pentru Fundația și Societatea pe Acțiuni a Guvernului Ungariei, care are ca scop (declarat) conservarea imobilelor istorice din fostul imperiu.
Zvonurile vânzării imobilului care a găzduit cel mai vechi teatru de pe teritoriul actual al României (1817) au apărut încă de mai bine de trei săptămâni, când cei care dețin terasa din curte au fost nevoiți să debaraseze obiectele pe care le țineau depozitate în holul fostului teatru. Atunci însă, contactat de Special Arad, unul dintre cei doi proprietari a dezmințit informația vânzării, iar extrasul de carte funciară susținea poziția acestuia, căci cei doi arădeni figurau în continuare ca singuri proprietari. Totuși, acesta ne-a spus că vânzarea e în „faza de negociere”.
Acum aflăm că negocierile au fost finalizate, iar imobilul (atenție – doar cel cu teatrul, nu și casa alipită!) aparține acum firmei despre care speculam în octombrie că este cea interesată. Cel puțin, indirect. Așa cum e și cazul Hotelului Ardealul, despre care scriam în primăvară că e „ochit” de Micro Vision Consult, o firmă cunoscută ca fiind intermediar pentru trecerea unor imobile istorice în posesia MANEVI Zártkörű Részvénytársaság – fundația controlată de Guvernul maghiar (în frunte cu Viktor Orban), la fel putem spune că stă situația și cu Teatrul Hirschl, care a fost cumpărat de Manevi Pro Transilvania SRL. Din informațiile noastre, monumentul istoric a fost cumpărat chiar la suma vehiculată încă de la începutul anului trecut: 200.000 euro.
Ca o paranteză, nu putem să nu ne aducem aminte că Primăria Municipiului Arad, după atâta timp, a găsit oportună organizarea unei dezbateri publice cu privire la „oportunitatea de achiziționare” a Teatrului Vechi taman când se efectuau procedurile de achiziție din partea firmei private, în condițiile în care oricum renunțase la dreptul de preemțiune cu câteva luni înainte… Mai mult, rămâne un subiect interesant de urmărit și ce se va întâmpla cu donațiile pe care a început să le strângă asociația înființată de Gheorghe Schwartz, care își dorea să cumpere imobilul.
Despre noul proprietar, firma Manevi Pro Transilvania SRL aflăm că a fost proaspăt înființată, chiar anul acesta în aprilie, având ca fondatoare pe nimeni alta decât pe fundația MANEVI Zártkörű Részvénytársaság. Așadar, vorbim din nou de o intermediere, în vederea preluării unei clădiri cu valoare istorică în patrimoniul Ungariei.
Totuși, trebuie menționat că indiferent de originea proprietarului, legea monumentelor istorice impune ca funcția acestei clădiri să fie păstrată: anume fie teatru, fie cinematograf (din 1907 fiind noua destinație a imobilului, care figurează și la ora actuală în CF).
În ceea ce privește negociatorii imobilelor pe care le țintește Guvernul maghiar… o să vorbim despre ei (nefiind vorba despre o singură persoană) într-un viitor apropiat.
Citește și: Ungurii cumpără Ardealul. Dar vor și Mureșul… – Special Arad
Comentariile portalului
Calde felicitari echipei de interventie ! Sarbatori linistite in familii !
Un articol de 3 lei. Afisele acelea nu sunt menite sa acopere nimic, sunt doar adunate pentru a fi transportate. Dar asa e cand nu ai ceva substantial de scris si (...)
Design retro, pentru ca multora din arhitectii acestei amenajari le aduce aminte de WC-ul din fundul curtii pe care aveau lipite postere cu vedeta Sabrina.