Evoluția practicilor artistice în România este un subiect despre care se vorbește foarte puțin, cu atât mai mult cu cât cercetarea academică și teoria interdisciplinară se apleacă rar asupra artelor, în ansamblul lor. Cum au evoluat aceste practici? Care sunt domeniile creative care au vizibilitatea cea mai mare? Cum s-a „internaționalizat” aria artistică în ultimele două decenii? – acestea au fost câteva dintre întrebările la care s-au căutat răspunsuri la dezbaterea dedicată Centenarului Unirii, în avanpremiera Festivalului de Film Documentar fARAD, marți seara, la Cinema Arta.

Invitații la dezbaterea găzduită de Corina Șuteu (președintele festivalului fARAD, președintele festivalului de film românesc „Making Waves” din New York și fost Ministru al Culturii în România) au fost patru personalități din arii artistice aparent diferite, dar care, în cazul lor, se contopesc într-un fel sau altul. Nu în ultimul rând (și tot într-un fel sau altul) toți cei patru au o legătură directă cu Aradul.

Arădeanul Călin Man, coordonatorul kinema ikon, este artist specializat pe design și cinematografie experimentală. Mircea Mihăieș (născut la Arad) este scriitor și publicist, dar la începuturi a cochetat și cu filmul experimental, tocmai la kinema ikon. Mona Nicoară (născută la Ineu) este regizor de film documentar, producător și scriitor, și chiar dacă cariera ei a început în Statele Unite (unde locuiește și astăzi), este directorul festivalului fARAD și este implicată și în proiectul One World România. Laurențiu Damian este regizor și scenarist, profesor universitar la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale din București și președintele Uniunii Cineaștilor din România. Acesta din urmă se poate lăuda nu doar cu o experiență și cunoștințe vaste în cinematografia românească și internațională, ci și cu faptul că a fost mentorul unor regizori proeminenți din așa-zisul „Noul Val Românesc” cum ar fi Corneliu Porumpoiu, Radu Muntean, Cristian Mungiu și chiar arădeanul Titus Muntean. Despre Damian mai trebuie spus că în anul 2004 a făcut la Arad un film documentar despre artistul Sever Frențiu, cu titlul „Evadarea din trup (Sever Frenţiu)”.

Deși tema anunțată a dezbaterii a fost „100 de ani de arte în România”, accentul s-a pus mai degrabă pe capătul acestui centenar, discuția învârtindu-se în jurul noului val de film românesc, dar s-a „dezgropat” și rădăcina acestuia, care merge înapoi în timp în perioada Comunismului. Ca o paranteză… culmea, pe afișul evenimentului a fost evidențiată inscripția „Communism never happened”. Însă, așa cum foarte poetic a adăugat Laurențiu Damian la un moment dat: „Din lacul mocirlos ies nuferi”.

Câteva impresii din cadrul dezbaterii:

Mircea Mihăieș: „Sunt un produs al acestei mișcări a anilor ’74-’75, când deja noi – încă nu știam că vom fi «Generația 80» – eram volumul al doilea. Înaintea noastră mai existaseră câțiva oameni, nu foarte mult mai în vârstă decât noi, care au pus bazele acelui Atelier 16 și un alt cineclub… nu mai rețin cum s-a numit. Noi am intrat așa, în haită, pentru că eram vechi prieteni din liceu, veneam de la Liceul de Arte Plastice sau Liceul de Muzică și acolo am găsit alți băieți pe care nu-i știam, cum ar fi scenograful Doru Păcurar sau Bibi Stroia, un mare grafician, și începutul cu încetul s-a creat o atmosferă chiar de sincretism. Noi veneam din toate direcțiile și pentru noi cinecubul a fost realmente o a doua casă. Chiar după ce am ajuns la Timișoara la facultate, cea mai mare parte dintre noi, veneam în fiecare weekend și primul drum, după ce am lăsat bagajele acasă, a fost la Atelier 16 sau chiar acasă la Ghiță Săbău (Gheorghe Săbău, fondatorul kinema ikon – n.red.), despre care trebuie spus că este un monument viu și trebuie să ne bucurăm de ceea ce a făcut multe decenii pentru cultura… nu numai a Aradului, ci a României de la un moment dat, când filmele lui au început să circule la nivel internațional și să fie recunoscute. Deci e clar că înainte de orice a fost vorba de o mișcare născută din bucurie, din plăcerea de a fi împreună cu alți oameni și fiecare dintre noi eram lăsați de Ghiță Săbău să ne desfășurăm liber. Noi nu am avut niciodată sentimentul că facem ceva cu adevărat important. (…) Aici, la Arad, în 1988 dacă nu mă-nșel, a avut loc un eveniment foarte important în organizarea cineclubului. Cred că a fost primul și printre ultimele mari întâlniri cu personaje din toate domeniile, pe o temă transversală, aceea a intervalului. Au fost prezenți, dacă vă puteți închipui sau nu, de la Solomon Marcus, Alexandru Paleologu sau Andrei Pleșu, deja consacrați în acel moment, până la toată Generația 80. La un moment dat, la o seară de beție intensă, am făcut primul clasament cu cei mai buni scriitori. Cel mai bun prozator a ieșit atunci Mircea Nedelciu, cel mai bun poet a ieșit Mircea Cărtărescu (n. red. – despre care Mihăieș a mai menționat la această dezbatere că este singurul scriitor român cu mai multe premii decât cărți semnate de el vreodată). Nu vă spun cine a ieșit cel mai bun critic, că între timp oricum nu mai fac critică”.

Laurențiu Damian: „Un cineast poate să filmeze acea stare dincolo de ceea ce vedem, poate să filmeze pasiunea noastră… și uite așa a luat naștere acest val cinematografic, despre care unii spun că intră în zona de minimalism. Eu spun că nu numai Pintilie este părintele lor, ci și Mircea Daneliuc, Alexandru Tatos și, dacă dăm timpul înapoi, chiar Iulian Mihu la început de carieră. Ei vor înțelege aceste lucruri (n. red. – se referă la regizorii Noului Val Românesc) și este foarte important ca să-ți asumi rădăcina. Important este că la această oră s-a creat deja o tradiție, nu doar în premii, ci o tradiție într-un gen extrem de neglijat altădată, care este scurtmetrajul, o nouă tradiție în documentar, ba chiar și o revenire în zona filmului de animație”.

Călin Man, în stilul său introvertit și glumeț, nu a avut o intervenție foarte lungă: „Întotdeauna, când încep să povestesc despre istoria kinema ikon, la început mă bâlbâi, bâjbâi, și pe parcursul dezvoltării ideilor încep să prind poftă să povestesc, dar mă blochez pe anumite detalii de la anumite evenimente, iar într-un final nu se înțelege mare lucru. De data aceasta chiar am pregătit un film, care se cheamă «Long Story Short», care cuprinde povestea kinema ikon. Film pe care nu o să-l vedeți în seara asta… pentru că nu-l am la mine”. Totuși, „long story short”, Călin Man a făcut un scurt rezumat al istoriei kinema ikon, dar despre asta puteți citi mai pe larg aici.

Mona Nicoară: „Perspectiva mea este mult mai optimistă, pentru că pe măsură ce trece timpul tot ma mult îmi doresc să revin și să lucrez în țară și am impresia că lucrurile sunt mult mai efervescente aici, așa complicat și dezorganizat cum e, față de locul în care lucrez în majoritatea anului, în Statele Unite. Acolo, sistemele de finanțare culturală sunt de-a dreptul absurde și piața dictează absolut tot, așa că eu nu am decât vorbe bune de zis despre industria filmului din România. Dacă stai aici, simți lucrurile rele care se întâmplă. Eu, de la distanță, am luxul să le ignor”.

După dezbaterea „100 de ani de arte în România” s-a proiectat documentarul „Licu, o poveste românească” (regia Ana Dumitrescu).

FARAD – ediția a cincea are loc, între 3 și 7 octombrie, în mare parte la Cinema Arta, dar și la Cinematograful din cartierele Grădiște și Gai.

Vezi aici programul complet.