Jandarmeria a eliberat o ursoaică blocată într-un tomberon de gunoi
O ursoaică a rămas blocată într-un container de gunoi, în apropierea gării din Băile Tuşnad, judeţul Harghita, fiind eliberată de jandarmi. Cei trei pui ai…
O ursoaică a rămas blocată într-un container de gunoi, în apropierea gării din Băile Tuşnad, judeţul Harghita, fiind eliberată de jandarmi. Cei trei pui ai…
Îmi aminteam ceva din anii trecuți. Neumblând însă doar rar la restaurantele și terasele arădene de pe Bulevard, am fost chiar surprins de anunțul chelnerului…
Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad au fost angrenate, în perioada 27 aprilie – 1 mai 2018, în misiuni care au avut drept…
În această noapte, în jurul orei 00:30, prin sistemul de urgență 112, a fost solicitată intervenția Jandarmeriei pentru un scandal petrecut lângă Atrium Mall, pe…
Miercuri, 18 octombrie, în jurul orei 22:30, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112 a fost solicitată intervenția…
Având ca obiectiv creşterea climatului de siguranţă civică a cetăţeanului şi prevenirea criminalităţii stradale, Jandarmeria Arad a executat, în perioada 28 iulie – 28 august 2017,…
Știri Arad. Politia si Jandarmeria caută un copil (14 ani) din Arad care, fiind în excursie în grup organizat prin zona Mănăstirii Bezdin (lângă un lac),…
Azi noapte, în jurul orei 00:46, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad a fost sesizat cu privire la un conflict, ce a…
De multă vreme aveam în plan să facem un test, un fel de exercițiu din care să rezulte care este nivelul răspunderii civice printre arădeni. Știți…
Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad au fost angrenate, în perioada 24 – 26.02.2017, în misiuni care au avut drept scop creșterea gradului…
Luni, 13 februarie 2017, în jurul orei 13, Jandarmeria arădeană a fost solicitată la serele din cartierul Grădiște, municipiul Arad, fiind reclamată un caz de furt. Apelul la…
Forfotă mare, joi dimineaţa, pe strada Ion Vidu din Lugoj, după ce două autovehicule ale unor bişniţari de ţigarete au fost oprite în trafic de…
În perioada 11 noiembrie – 11 decembrie, reprezentații Ministerului Afacerilor Interne desfășoară campania de prevenire „Alege să fii corect!”. În perioada antemenționată, polițiști, jandarmi, pompieri…
Cristian Onofrei, plutonier major în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați a fost desemnat Jandarmul de onoare al anului, în contextul sărbătoririi la data de…
Un echipaj din cadrul Secției Jandarmi Sebiș, aflat în serviciu de menținere a ordinii și siguranței publice, a intervenit pentru aplanarea unui conflict duminică, 29…
Marţi, 28 iulie a.c., la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, general-maior Mircea Olaru, inspectorul general al Jandarmeriei Române şi general-maior dr. Dumitru Scarlat, şeful…
Potrivit unui sondaj realizat de INSCOP Research pentru ziarul Adevărul, dintre
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Vă dați seama, toată ziua de ieri m-am tot gândit dacă rămâne sau nu acest titlu. Motive aveam înainte să aflu rezultatul alegerilor prezidențiale. Chiar...
Nu vă ambalați încă, titlul mi-a venit urmărind activitatea aleșilor noștri, arădeni, adică, în săptămâna care a trecut. Deosebită din mai multe puncte de vedere....
Mergând sâmbăta noaptea, cu puțin înainte de miezul nopții, împreună cu fiica, venită acasă de Paști, spre biserica ortodoxă din Grădiște, am schimbat așa, ca...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Situație demnă de filmele cu proști în curtea blocurilor dintre str. Traian Moșoiu și str. Dimitrie Bolintineanu. Cauza? Un canal de care autoritățile uită periodic....
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trăim vremuri tulburi, trăim în epoca post-adevărului, la începutul unei noi ere digitale în care orice părere emisă pe social media poate influența mii de...
Urme ale trecutului și marea sursă de viață. Lumea invizibilă de sub noi. Straturi de ceară, cărbune, pastel și acril, care reproduc, simulează și reliefează...
Pe 31 martie 2025, în jurul orei 21:00, un echipaj de polițiști locali din Arad au predat doi bărbați căutați de poliție pentru comiterea unor...
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad informează că a fost prins un hoț la câteva zile după ce a furat o sumă mare de bani...
În urma controalelor efectuate de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliției de Frontieră Nădlac și Vărșand au fost prinși 22 de migranți, cetățeni străini...
Deputatul PNL Geanina Pistru a susținut o declarație politică în Camera Deputaților în care a vorbit despre investițiile din fonduri europene pentru sistemul de sănătate:...
Deputatul PNL Geanina Pistru susține investițiile în modernizarea sistemului de sănătate, considerat o prioritate. Membru al Comisiei de Sănătate și Familie din Camera Deputaților, Geanina...
În cadrul ședinței din Parlament, deputatul PNL de Arad, Geanina Pistru, vicepreședinte a Comisiei pentru Administrație Publică și membră a Comisiei pentru Sănătate și Familie,...
Marți, la Premiile Gopo, actorul Claudiu Bleonț a avut un moment pe scenă alături de fiica sa de 8 ani, căreia i-a spus, ținând-o de...
Emanuela Roz, originară din Arad, va purta culorile României la prestigioasa competiție internațională Miss 7 Continents 2025. Evenimentul se va desfășura în vibrantul oraș Kusadasi...
Producătorul italian de articole de lux Prada a anunţat joi că a ajuns la un acord pentru preluarea rivalului Versace de la grupul american Capri...
Un cuplu de români a murit într-un apartament din Germania, cel mai probabil din cauza unei defecțiuni la sistemul de încălzire. Cei doi veniseră recent...
Titlu inițial: Fum alb la Vatican – asta înseamnă că conclavul, cardinalii prezenți în Capela Sixtină, a votat numele noului papă, cu două treimi din...
Guvernul Suediei s-a angajat să doneze 2 milioane de dolari pentru Radio Europa Liberă/Radio Liberty, după ce administraţia preşedintelui american Donald Trump a îngheţat finanţarea...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Oliver Blume, directorul general al Volkswagen, a declarat că grupul auto german ar putea muta producția mărcii Audi în SUA ca parte a strategiei de...
Allview Auto, divizia de mobilitate electrică a grupului Visual Fan, a anunțat extinderea portofoliului său de autovehicule electrice, marcând debutul în industria mobilității electrice comerciale....
Comisia Europeană a sancțioanat, în total, cu 700 milioane de euro Apple și Meta pentru că giganții tehnologici nu au respectat normele de concurență, informează...
Analiștii din domeniul semiconductorilor sunt de părere că Huawei ar putea fi un lider evident în cursa Chinei pentru a găsi o alternativă pentru cipurile...
ChatGPT a devenit un instrument eficient pentru identificarea locațiilor fotografiilor, având capacitatea de a realiza căutări inversate de locație datorită noilor modele o3 și o4-mini,...
Nu mai e mult până când TIFF.24 își scrie povestea fascinantă cu numărul 24. Nu mai e mult până când Cluj-Napoca va deveni un loc...
Filmul „Joy“ (r. David O. Russell), insiprat din viața unei femei de afaceri din America, va fi proiectat la Cinematograful „Arta“ din Arad. Filmul îi...
Nominalizat la 13 categorii, filmul „Anul Nou care n-a fost” a cucerit în total 9 statuete și a fost desemnat Cel mai bun lungmetraj la...
Pianistul și compozitorul arădean Teo Milea a fost selectat să cânte în semifinala competiției „Românii au Talent”, care va avea loc vineri seara, la postul...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la Arcade Fire, Kerala...
A$AP Rocky, superstarul global și unul dintre cele mai influente nume din hip-hop, confirmă oficial prezența la cea de-a patra ediție a festivalului „Beach, Please!”....
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Sigla serviciului de streaming Max, inițial HBO Max, seamănă acum mai mult cu logoul HBO. Compania Warner Bros. Discovery a lansat noua identitate vizuală pentru...
Dalia a lansat o nouă provocare pentru cei care cred în bine: pe data de 7 iunie 2025, în Zona de Agrement Mărului, sunt așteptați...
Conducerea Spitalului Județean Arad aduce în atenție o intervenție de urgență – contracronometru – care a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, în...
Cabinetul de medicină de familie din Olari se află printre cele 6 cabinete din Vestul țării care au fost dotate cu aparatură medicală esențială, prin...
Fostul adjunct (împuternicit- nota red.) al IPJ Arad, Florin Turnagiu, care s-a pensionat la începutul acestui an, a ajuns în instanță, mai exact la Judecătoria...
1.749,95 de dolari. Aceasta este suma trecută în dreptul senatorului arădean AUR, Teofil Parasca şi a contului @teo.parasca. Numele se regăseşte pe lista întocmită de...
Doi angajați ai Ocolului Silvic Gurahonț au fost reținuți săptămâna trecută după ce polițiștii s-au sesizat cu privire la infracțiunea de fals informatic. Se pare...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Marius Cheregi a ajuns la 57 de ani și are în spate o carieră impresionantă de fotbalist. A fost lansat de UTA, a ajuns campion...
Chiar dacă numele lui nu rezonează pentru mulți, cu siguranță că pasionații de trasee montane încă mai știu de importanța lui Czárán Gyula pentru deschiderea...
Comentariile portalului
Werner 3
Eu pot sa spun ca: niciodata nu am votat cu psd-ul, nu fac parte din nici un partid, detest ceea ce au facut de-a lungul timpului cei care au pus (...)
Da, vorbind de caracter una e sa faci afirmatii publice scapate de sub control care rastalmacite pot unele sa arate mai rau decat altele, toti politicienii au facut asa ceva (...)