Noaptea nebună la Sebiș. Bătaie generală și furt în același local
Un echipaj din cadrul Secției Jandarmi Sebiș, aflat în serviciu de menținere a ordinii și siguranței publice, a intervenit pentru aplanarea unui conflict duminică, 29 noiembrie, în jurul orei 2.30 noaptea, într-un local public din orașul Sebiș, unde mai multe persoane au fost implicate într-o altercație.
Patru bărbați, cu vârstele între 37 și 49 de ani, au provocat scandal și au agresat mai multe persoane, printre care care și o femeie, angajată a localului. Persoanele agresate au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Jandarmii au întocmit, în acest caz, actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încăierare, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Pe timpul verificărilor, a fost sesizat și un caz de furt, săvârșit de o altă persoană aflată în local. Aceasta a fost observată, prin intermediul camerelor de supraveghere, în timp ce sustrăgea poșeta angajatei localului și mai multe bunuri de pe raft.
Persoana a fost identificată, aceasta fiind un bărbat în vârstă de 23 de ani, domiciliat în orașul Ineu, din județul Arad. Jandarmii au întocmit și actele de sesizare, necesare organelor de urmărire penală, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)