Enola Day: Ovidiu Moșneag, prietenul nostru, al tuturor…

    de Lajos Notaros | 14 decembrie 2017, 10:47 AM | Opinii

    5

    Acum, după ce a venit și Hrușcă la Mall, putem trece la teme de sezon.

    Mai lejere, prietenoase, pline de simțire și gânduri bune.

    Să lăsăm deoparte încrâncenarea, să uităm pentru moment de marile probleme ale omenirii și ale arădenilor – apropo, arădenii ce probleme au în afara faptului că nu știu încă unde se va amplasa Monumentul Marii Uniri? – să ne introducem în atmosfera pentru care Hrușcă vine anual din îndepărtata Canada și să trecem peste faptul că pentru asta cere bani și nu dă cadouri precum Moș Crăciun, cel care, tocmai de aceea probabil, vine de aici din Europa, din Finlanda, după câte ni s-a spus.

    Din Laponia, mai exact.

    Toate astea le-am aflat din comunicarea Primăriei și a organelor de presă apropiate, nu inventăm nimic, așa am dat și de Ovidiu Mosneag, nu ne-a venit în minte de la Moșu, cum ați fi înclinați să credeți după această scurtă introducere!

    În două zile, Primăria ne-a bombardat efectiv redacția cu comunicate.

    Desigur, având un departament de comunicare care azi, mâine, prin Jurnalul arădean, va scoate și un ziar bilunar în zece mii de exemplare, se poate înțelege dorința departamentului de a se face util, de a crea de pe acum imaginea că nici musca nu zboară așa în dorul lelii, prin coridoarele Palatului Administrativ, fără să fie imortalizat într-un comunicat.

    Zborul, nu musca!

    Am aflat multe din aceste comunicate, multe lucruri pe care le știam și nici unul de care n-am mai auzit.

    Se pare că departamentul funcționează pe principiul goebbelsian al propagandei, cel care susține că orice minciună devine credibilă dacă este repetată destul de mult timp.

    Am aflat așadar că primarul s-a întâlnit cu delegația ofițerilor în rezervă și retragere, iar după asta a invitat reprezentanții piețarilor din Piața Mare la o discuție de informare despre cum va fi transformată respectiva piață.

    Având în vedere că până acum au fost dezinformați, susține comunicatul.

    Nu spune de cine, dar noi știm la ce se gândește!

    Comunicatul!

    Ne ajută Domnul Ovidiu Moșneag cu un interviu acordat mai de mult specialistului în apă goală și canale, Sorin Ghilea, acest Tucă întârziat și fără bretele de la Arad.

    Era vorba acolo de fântâna țâșnitoare proiectată pe Mureș – poate vă mai aduceți aminte – proiect sucumbat datorită unora care cred că știu mai bine ca Primăria și care împânzesc orașul cu vorbe de ocară, blocând din fașă inițiativele bune și foarte bune ale acesteia.

    Nu era vorba de țâșnitoare doar, era vorba de dragarea râului pe bani europeni, de fapt era vorba de realizarea visului din cele mai vechi timpuri al arădeanului de a face navigabil Mureșul, ne asigura în acel interviu Ovidiu Moșneag de intențiile ca lacrima lui Ovidiu ale lui Ghiță Falcă.

    citizens2016

    Ne-am adus aminte de Moșneag mai mult datorită faptului că printre multele comunicate era unul și de la Domnia sa, unul tare de tot în care ne atrăgea atenția asupra dezastrului economic al țării provocat de politica actualilor guvernanți.

    Domnul Moșneag este un personaj mai aparte a faunei politice arădene.

    Venind din spate fără să ajungă vreodată în față, prezent în politică din cele mai vechi timpuri, reprezintă parcă arădeanul ascuns din ce în ce mai tare în spatele celor care au preluat frâiele orașului și ale județului de un timp încoace.

    Simpatic și bine intenționat, sportiv și amator de discuții amicale, gata să fraternizeze cu oricine care face abstracție că el este totuși o piesă de bază în mecanismul puterii locale concentrate în mâna unui singur om, este într-un fel fața umană a puterii lui Falcă din ce în ce mai înstrăinate de oamenii pe care îi administrează.

    Profită, desigur, și el ca toți ceilalți, dar parcă este mai reținut, neostentativ și gata mereu să accepte la o adică ideea că lucrurile nu merg chiar cum ar trebui.

    intalnire-mihai-leu-650x435

    Pe de altă parte, șeful poate conta pe el fără să-i fie frică că Mosneag vrea mai mult, eventual chiar să devină primul, să-i ia locul. Nu este făcut pentru asta, câștigurile de care beneficiază în postura lui de acum îi ajung și la o adică nu se dă la o parte nici de gesturi mai puțin elegante.

    De fapt, un lider cu tendințe autoritare precum șeful său de partid ar avea nevoie de câți mai mulți ca el, gata să se înfrățească cu dracul până se trece puntea.

    Domnul Moșneag pare să întrupeze arhetipul avut în minte de Robert Musil atunci când a scris romanul neterminat „Omul fără calități” sau Marcuse când a formulat ideea omului unidimensional.

    Paradoxal este că dacă privești dintr-o parte, el pare cel mai în regulă dintre cei care îi asigură puterea lui Falcă, dintr-alta însă începi să te gândești, să ai bănuieli din ce în ce mai negre despre rolul nefast pe care îl joacă el și alții asemănători lui prin faptul că împrumută o anumită naturalețe nefirescului.

    Prin retragerea Izabelei Rabotka mai în spate, Domnul Moșneag, iată, pășește din nou în față, înfierând politica economică dezastruoasă a PSD la nivel de țară.

    IMG_0693

    Nu că am fi avut încă iluzii cu privire la asta și să ne atenționeze, să ne pună în gardă, dimpotrivă: Domnul Moșneag devine, când asta se dorește de la el, vocea care abate atenția de la mizeria locală, de la problemele nerezolvate care tind să se eternizeze pe malurile Mureșului, de la decăderea vizibilă deja cu ochiul liber a Aradului.

    Și nu doar în comparație cu Timișoara sau Oradea, ci față de sine însuși.

    Am ținut să-l scoatem în evidență pe simpaticul nostru concetățean eternizat în mediocritatea călduță din jurul lui Falcă, nu din lipsă de subiecte sau pentru că a făcut ceva ieșit din comun.

    Nu a făcut, nu face și nu va face niciodată!

    Ovidiu Moșneag este doar repetarea la nesfârșit a minciunii de care Falcă are nevoie ca de aer.

    Iar noi, aici, la moartea singurului om de stat pe care l-am avut în anii din urmă și în pragul aniversării a ceea ce noi considerăm în continuare să fi fost un început de revoluție, ne facem din nou datoria în spiritul a ceea ce observa odată Willie Brown, fostul primar din San Francisco: în politică, o minciună care nu este contracarată, devine adevăr în 24 de ore…

    Ah, era să uit: a fost si Fuego! Și n-a fost…

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Aradenii isi merita conducatorii! Cand l.am cunoscut pe lingaul de mosneag manca la strand la Tavi Metalcomp, fara sa respire….cred ca avea abonament acolo….
      Sta pe functia aia la Aeroport pe banii vostrii si nu da explicatii nimanui!
      Aradul e praf, din pacate dar pe nimeni nu intereseaza!
      Oare la alegeri veti vota tot o SLUGA de.a lui falca?

      +15 voturi
      +1
      -1
    2. Va rog sa imi iertati franchetea …. Aradul este un oras terorizat de taranoi … Ceea ce at fi normal sa aiba nu se mai gaseste de mult in clasa politica, pentru ca normalitatea a fost alungata sau a evadat de buna voie!
      Nu am reusit nimic! Pana la urma si cei imaculati au fost improscati cu voia sau fara voia lor!

      +18 voturi
      +1
      -1
    3. Si ca sa nu imi uit ideea initiala: Mosneag este doar un lake flausat.
      Un om mic, un oportunist si un fricos care in veci nu ar indrazni sa il infrunte cu adevarat pe Falca.
      A incercat el la un moment sa protesteze si Falca l-a pedepsit punandu-l pe o pozitie neeligibila. S-a invatat minte si nu ar mai repeta figura.

      Trist insa astia sunt alesii nostri.

      +2 voturi
      +1
      -1
    4. S-a mai scris de penibilul Old Man, dar el nu e singur în cușca lui Faraday numită Aradul falkist. Mai sunt multe jigodii care și-au cufundat botul în troaca cu lături administrative. E-Nola și alți pamfletari le-au dat de urmă unora, așteptăm să fie scoși de coadă, izbiți cu capul de asfaltul on-line și aruncați la ghenă. Succesuri!

      +2 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    1 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Logo Aplicatie Special Arad

    Special Arad