Primăria Arad vrea 24 de parcuri fotovoltaice. Investiția a fost calculată la 85 de milioane de lei, dintre care 30 din bugetul local
Primăria Arad vrea să solicite finanțare prin Fondul pentru Modernizare pentru construirea a 24 de parcuri fotovoltaice, cu instalații de stocare a energiei. Investiția este estimată la 85,4 milioane de lei, cu TVA, din care 55,9 milioane de lei ar urma să fie solicitate ca finanțare nerambursabilă, iar 29,5 milioane de lei ar fi contribuția municipiului din bugetul local.
Proiectul de hotărâre nr. 625 din 30 octombrie 2026, supus votului Consiliului Local Municipal Arad pe 31 octombrie, propune aprobarea studiului de fezabilitate pentru aceste parcuri, mai exact: „aprobarea documentației tehnico-economice în faza Studiu de fezabilitate, a indicatorilor tehnico-economici, a proiectului și a cheltuielilor legate de proiect pentru obiectivul de investiție ,<Înființare de capacități de producere a energiei electrice din surse solare pentru autoconsumul Municipiului Arad>, în vederea finanțării prin Fondul pentru Modernizare a indicatorilor tehnico-economici și a cheltuielilor necesare depunerii cererii de finanțare”.
În acest proiect, Municipiul Arad este liderul unui parteneriat cu 13 instituții publice, între care școli, grădinițe, instituții culturale și servicii sociale din oraș. Energia care ar urma să fie produsă aici este destinată, se arată în proiect, autoconsumului, pentru reducerea cantității de electricitate cumpărate din rețea și a cheltuielilor de funcționare.
24 de parcuri fotovoltaice
Soluția recomandată prin studiul de fezabilitate prevede 24 de parcuri fotovoltaice la sol, fiecare de câte 400 kW, cu o capacitate totală de producere de 9,60 MW și o capacitate de stocare de 25,056 Mwh. Producția anuală estimată a fost estimată la aproximativ 11.344 MWh, comparativ cu un consum anual de referință de aproximativ 11.513 MWh. Raportată la acest consum, producția estimată reprezintă circa 98,5%.
Bateriile vor fi încărcate exclusiv cu energia produsă de parcurile fotovoltaice. Documentația prevede o durată nominală de stocare de 2,61 ore și limitarea puterii injectate în rețea la 400 kW pentru fiecare loc de producere. Durata estimată pentru realizarea investiției este de 24 de luni, în timp ce reducerea anuală a emisiilor de gaze cu efect de seră este estimată la aproximativ 6.676 de tone de CO₂.
Unde vor fi amplasate instalațiile
Cele 24 de parcuri sunt prevăzute pe trei terenuri ale municipiului Arad, înscrise în cartea funciară cu categoria de folosință pășune: 16 parcuri pe un teren extravilan de 184.539 mp, identificat prin CF 364237, cinci parcuri pe un teren intravilan de 42.494 mp, din Zona Industrială Sud, identificat prin CF 307560, şi trei parcuri pe un teren intravilan de 28.073 mp, din zona industrială, identificat prin CF 364405.
Suprafața însumată a celor trei terenuri este de aproximativ 25,5 hectare. Parcul de pe primul amplasament este destinat locurilor de consum ale instituțiilor partenere.
Cât se solicită din Fondul pentru Modernizare
Valoarea totală propusă este de 85.474.264,24 lei, cu TVA, împărțită astfel: 55.902.813,12 lei ar fi ajutor public nerambursabil solicitat din Fondul pentru Modernizare, iar 29.571.451,12 lei ar reprezenta cheltuieli neeligibile, suportate din bugetul local.
Din contribuția locală totală, 15.778.360,80 lei, cu TVA, reprezintă, se mai arată în proiect, marja de buget. Aceasta va fi utilizată, se indică aici, numai dacă este necesar. Restul contribuției locale, de aproximativ 13,79 milioane de lei, cu TVA, cuprinde: 13.459.837,73 lei pentru cheltuielile care depășesc plafonul de finanțare nerambursabilă, 333.252,59 lei pentru organizarea achizițiilor, partea de consultanță care depășește plafonul eligibil și cotele legale.
Finanțarea este solicitată prin apelul pentru investiții în capacități noi de producere a energiei solare, cu stocare integrată, destinate autoconsumului entităților publice, din Programul-cheie 1 al Fondului pentru Modernizare.
Cine a realizat studiul
Studiul de fezabilitate a fost elaborat, se pare, pe viteză, de S.C. Electro Vox S.R.L., în baza contractului de servicii nr. 94186 din 20 octombrie 2026. Studiul este datat 26 octombrie 2026, a fost înregistrat la Primărie pe 30 octombrie şi supus votului pe 31 octombrie. Documentația analizează două scenarii și recomandă varianta parcurilor fotovoltaice la sol, cu stocare integrată.
Alături de Municipiul Arad, în calitate de lider, proiectul include următoarele 13 instituții: Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici” Arad, Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu” Arad, Grădinița cu Program Prelungit nr. 1 Arad, Grădinița cu Program Prelungit „Elefănțelul Alfa” Arad, Grădinița cu Program Prelungit „Grădinița Prieteniei” Arad, Grădinița cu Program Prelungit „Căsuța Piticilor” Arad, Grădinița cu Program Prelungit „Curcubeul Copiilor” Arad, Grădinița cu Program Prelungit nr. 11 Arad, Direcția de Asistență Socială Arad, Centrul de Îngrijire pentru Persoane Vârstnice Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad, Filarmonica Arad, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.
În proiect, în raportul Direcției Tehnice, se mai arată și motivele grabei și votului în ședință extraordinară: aprobarea documentației este necesară pentru depunerea cererii de finanțare înainte de închiderea sesiunii, care se va întâmpla la 20 noiembrie 2026.
Citeşte şi:
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)