Cu alte cuvinte, sintetizând cele spuse în prima parte, calitățiile personale ale unui om nu sunt în relație directă cu rolul pe care acesta îl poate juca la un nivel mai înalt, nu au o relație biunivocă cu o eventuală importanță câștigată într-un moment istoric dat. Prea puțin contează din acest punct de vedere dacă Tőkés este un om bun sau un vecin recalcitrant, dacă e un familist sau, dimpotrivă, afemeiat, dacă îi place berea sau vinul, dacă este liberal sau naționalist fundamentalist.

Tőkés a fost acolo și atunci unde se întâmpla ceva decisiv și a acționat într-un fel prin care a contribuit la evenimentele care au dus la prăbușirea unui regim politic. Privită de aici, decorația de stat primită, expresis verbis, pentru rolul său în aceste evenimente este perfect justificată, discuția putând fi purtată în continuare doar despre importanța și semnificația decorațiilor în general.

Ajungem, prin urmare, la retragerea decorației. Fără să insistăm pe amănuntul că inițiativa a aparținut prim-ministrului de atunci al țării, demers cel puțin ilicit, având în vedere că, în conformitate cu regulamentul Ordinului, nu-l putea întreprinde decât un membru, adică cineva care este posesor al Ordinului, să vedem care a fost motivul invocat.

Foarte simplu: observațiile lui Tőkés la o tabără de vară tradițională de la Tușnad, mai exact ideea sa împărtășită prim-ministrului Orbán, participant și el la aceea tabără, de a întreprinde împreună cu guvernul român ceva care să asigure între cele două țări o relație mai specială cu privire la protecția minorității maghiare din România. Dincolo de discuția despre un cuvânt maghiar care a fost tradus în românește cam superficial protectorat, pastorul-eurodeputat se referea concret la relația dintre Italia și Austria cu privire la dreptul recunoscut pentru Austria de către statul italian de a proteja minoritatea germană din nordul Italiei.

Această propunere informală – observația este foarte importantă – a declanșat mânia ”patriotică” a celor care, după silueta săltăreață a lui Victor Ponta, considerau și consideră că Tőkés e ca o așchie în frumosul lor dos, rotunjit nesperat după Decembrie 1989. Este vorba de grupul, mai exact grupurile, criptocomuniste prezente în majoritatea formațiilor posdecembriste, dar accentuate în PSD, serviciile secrete și grupările explicit naționaliste, cam dezorientate după decesul Tribunului și după repetatele ieșiri în decor ale lui Funar, cel care susține că Einstein a furat teoria relativității de la Eminescu.

Teoria mea este că Tőkés a devenit ultimul țap ispășitor al neonaționaliștilor de extracție criptocomunistă tocmai pentru rolul său în revoluție și doar în măsură mai mică datorită apartenenței sale etnice. Ungur a fost de la început, ungur este și Verestóy, marele prieten al lui Iliescu et co., problema cu Tőkés constă în îndărătnicia pastorului de a nu se lăsa asimilat în clasa profitorilor evenimentelor de după Decembrie 1989.

Există doar trei astfel de figuri cu adevărat importante, mai precis două dacă ne referim la evenimente: Tőkés și Doina Cornea. Doamna Cornea a fost bagatelizată și minimalizată de la început, fiind româncă, caricaturizată pentru felul cum arată și cum vorbește, ajungându-se astfel la uitarea completă a rolului ei de voce singulară a României revoltate în lunile de dinainte de Decembrie 1989. Până și emigrația anticomunistă reîntoarsă în țară în anii nouăzeci s-a mulat relativ repede pe noile realități orchestrate de grupul lui Iliescu, singurul care a rezistat fiind și cel mai important: Paul Goma.

Persiflarea lui Goma, cu intenția de a obtura complet realitatea că Goma a fost privit în Occident în anii optzeci ca singurul dizident autentic al României, caricaturizarea sa în postura de individ imposibil și la marginea nebuniei de care n-are rost să ții cont, a început de asemenea imediat după preluarea puterii de către criptocomuniști, cam tot atunci când Tőkés și Cornea, realizând eșecul revoltei anticomuniste, au părăsit FSN-ul iar securiștii, metamorfozați la Târgu Mureș în sereiști, împreună cu minerii, au început curățirea țării de elementele potrivnice regimului Iliescu. Pentru cei cu memoria scurtă, e vorba de „elemente” precum Coposu, Câmpeanu și Rațiu, de Rege, oprit să pună piciorul pe solul patriei la Otopeni – asta ca să nu pomenim o întreagă piață din București declarată liberă de comunism-, în fapt de toți cei care rezistau pseudoideologiei revoluționare propagate de Iliescu și ai săi.

Tot atunci au fost reactivați cu sprijin de la guvern – Petrică Roman știe exact despre ce vorbesc – corifeii ceaușiști Păunescu și Vadim, personaje care în orice țară, dacă era revoluție până la capăt, ajungeau primele victime ale mâniei populare. De altfel, Păunescu era cât p-aci s-o pățească în zilele acelea de derută generală, fiind salvat doar de apropierea unei ambasade străine.

Revenind la onoarea de revoluționar pierdută a lui László Tőkés, motivul invocat în retragerea decorației, departe de a fi anticonstituțional, este prevăzut ca posibilitate în Parteneriatul strategic româno-maghiar semnat în 2002 în forma creării unui Comitet bilateral privind minoritățile etnice din cele două țări.

„MAE speră că vor fi făcute progrese în continuare, inclusiv prin intermediul Comitetului bilateral privind minorităţile naţionale, pentru păstrarea şi dezvoltarea identităţii etnice, culturale şi lingvistice a minorităţii române din Ungaria.”

Citatul este din Comunicatul MAE din 2012 cu ocazia aniversării a zece ani de Parteneriat startegic și cu un an înaintea atacului început împotriva lui Tőkés. Sigur, se poate observa, MAE insistă pe protecția minorității românești din Ungaria, cum este, de altfel, cât se poate de firesc, întrebarea la fel de firească, în schimb, ar fi: atunci cu ce a greșit Tőkés Constituției românești cerând același lucru pentru minoritatea maghiară din România?

Ah, că sensibilitatea naționalistă a „boborului”, alimentată 25 de ani de criptoceaușiștii național-comuniști, nu suportă niciun un ”amestec în treburili interne”, creând astfel o bază perfectă pentru a-l dezonora pe Tőkés din această perspectivă, se poate înțelege ușor.

Ceea ce nu poate fi înțeles sub nicio formă s-ar referi la statul de drept în care avem pretenția că trăim cu toții și în care legea nu ar trebui să țină cont de diferitele sensibilități politice, ci doar de el însuși.

Citește și Enola Day: Onoarea pierdută a lui László Tőkés (I)