luni, 29 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Drifturi inconștiente cu o mașină de raliuri în curtea Colegiului Național „Vasile Goldiș” Arad | Video

    de Ioana Costaș | 9 martie 2023, 1:41 PM | Știri Arad | Topic special

    21

    O filmare în care o mașină de raliuri face drifturi în curtea Colegiului Național „Vasile Goldiș” Arad a fost trimisă pe adresa redacției. În imagini – care au fost surprinse astăzi – pot fi văzuți elevii, care stau pe margine, fără a fi luată vreo măsură de siguranță în ceea ce-i privește, așa cum se obișnuiește la astfel de evenimente – care sunt organizate după anumite reguli stricte, cu accent pe siguranța spectatorilor, și mașina care derapează controlat, sub mânuirea șoferului.

    Este evident că autoturismul, după stil, este unul echipat special pentru curse. Cum a ajuns mașina în curtea Colegiului Național Vasile Goldiș Arad, cine și-a dat acceptul pentru „spectacol” și care a fost scopul acestuia? Directorul unității de învățământ, Petronela Ioja, a spus că totul a fost făcut în cadrul unui parteneriat cu un club sportiv deținut de pilotul de curse Vali Porcișteanu și că tocmai acesta s-ar fi aflat la volanul mașinii de curse.

    Mai mult de atât, directorul unității de învățământ a precizat că pilotul a desfășurat acest timp de activitate în mai multe școli din țară.

    Înainte de a face drifturi în curtea școlii, pilotul Vali Porcișteanu le-a vorbit elevilor despre măsurile de siguranță, cum ar fi purtarea centurii de siguranță și șofatul prudent. De altfel, pilotul de curse le-a arătat elevilor ce se poată întâmpla în cazul unui impact, atunci când centura de siguranță nu este purtată, iar după aceea s-a urcat la volanul mașinii de curse și a făcut drifturi în curtea școlii, cu elevii privind de pe margine.

    În fapt, problema nu este că elevii sunt învățați despre portul centurii de siguranță și nici despre cum să conducă preventiv, în calitate de viitori șoferi, problema este lipsa măsurilor de siguranță din timpul drifturilor efectuate de pilot. De altfel, lipsa măsurilor de siguranță nu pare să fi îngrijorat pe cineva…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

      • @Exagerări – Au avut accidente mari campioni de formula 1, unii chiar au murit, și dvs. susțineți ideea că Porcișteanu n-ar putea face un accident?
        Mihai Leu a intrat într-un grup de spectatori la cursa din Tg Mureș. Nici ăsta nu se pune? Ca să nu mai spunem că unul dintre cei mai mari cascadori din istorie, Jil Delamare, a murit în timpul unei cascadorii pe care toată lumea, inclusv el, o considera ușoară: o întoarcere de 180 de grade pe șosea, un fel de semidrift…
        Accidente se pot întâmpla oricând și oriunde și nu trebuie să ne ducem cu astfel de demo strații în școli.
        Se pot organiza spectacole, u de pot merge cu părinții, dar nu în școli!

        --4 voturi
        +1
        -1
    1. Dacă și asta este o „inconștiență” , cu Porcișteanu la volan, iar spectatorii suficient de distanțați, atunci întreg Raliul Aradului, etapa stradală, este tot … o „inconștiență”. 🤔
      .
      Mie inconștiență mi se par drifturile făcute de tot felul de „piloți” cu carnet de 1 an – 2, vara, noaptea, prin parcările Supermarketurilor sau prin sensurile giratorii, pe care nimeni „nu le vede” , dar toți le auzim, cum stăm cu geamurile deschise…

      +3 voturi
      +1
      -1
    2. Directori puși politic nu poți să le ceri creier, dacă se întâmpla o tragedie spuneau ca au aprobare de la inspectorat etc. Puteau măcar să aducă poliția locală să delimiteze cu acele gardulete.
      Terenul de sport se putea deteriora de la acele drifturi.

      +14 voturi
      +1
      -1
    3. @Adina dragă, se întâmpla ce se poate întâmpla LA ORICE CURSĂ AUTO, cu spectatori…
      Da, e un risc ASUMAT și , sunt convins că nimeni nu i-a obligat pe elevi să vadă „live”, ci puteau să vadă drifturile din spatele unui ecran sau de la geam.
      Ar fi fost ca și cursele auto-moto, fără spectatori, din timpul pandemiei: ANOSTE!Mă întreb, cine și-ar dori, oare, asta…? 🤔😉
      .
      Acum, revenind la seriozitate, îți spun doar atât:
      – în cei peste 30 de ani de condus, trebuie să-ți spun că tinerii, care efectiv „se aruncă” pe Trecerea de Pietoni (fără o scurta oprire ca sa verifice vizual dacă șoferii i-au și observat, – CHIAR DACĂ „E DREPTUL LOR”…), ba mai mult, unii cu căștile pe urechi, rupți de lume, alții „călare” pe bicicletă sau trotinetă, TOȚI ĂSTIA SE EXPUN LA UN RISC ÎNZECIT MAI MARE decât spectatorii din acea curte.
      Da, se putea întâmpla orice…, dar din moment ce iesi deja pe stradă, SE POATE ÎNTÂMPLA ORICE !!!
      .
      Concluzie: – hai să nu exagerăm unde chiar nu e cazul și să tratăm cu prea multă ușurință obiceiuri MULT MAI PERICULOASE, doar pt simplul fapt că ne-am obișnuit cu ele…😎

      --8 voturi
      +1
      -1
      • @Dd – Aveți dreptate, pericole sunt peste tot. Aflăm cu toții despre tot felul de orori, de la crime la accidente teribile, de la violuri la trafic și consum de droguri. Despre beții nici nu mai vorbesc. Și, firesc, tinerii sunt cei mai expuși acestor pericole.
        Cu toate astea, nu cred că ar fi potrivit să facem demonstrții de acest fel în școli, făcute de profesioniști (care, între noi fie vorba, nu sunt scutiți de accidente, de exemplu, Mihai Leu a luat „drept” o curbă și a rănit inclusiv un tânăr).
        Școala este (sau ar trebui să fie) despre altceva decât despre demonstrații de „virtuozitate” în activități extreme.
        Este, în primul rând despre educație și învățare, procese care, corect făcute, asigură tinerilor mult mai multă siguranță (în acest caz, în trafic) decât orice cascadorii profesioniste. Educația, bunăoară, ne „vindecă” de agresivitate în trafic și, în general în relația cu cei din jur.
        Știți, drmonstrațiile astea, făcute de profesioniști, pot părea ușoare, tocmai oentru că le fac profesioniștii care au sute de ore de practică asistată, antrenată, în spate. În plus, eu au mașini modificate, au echipamente speciale tocmai pentru a se proteja. Privitorii, tineri doritori de atenție, pot pica în această capcană și să încerce și ei „chestiile alea ușoare”…
        Oare ce alte demonstrații se pregătesc în școlile arădene? Cum se face un film porno cu profesioniști? Cum se droghează profesioniștii?

        +5 voturi
        +1
        -1
    4. Am citit stirea pe alt site si m-a frapat…citind stirea aici “mi-a mai venit inima la loc”!
      E chiar inconstienta sa organizezi asa ceva in curtea scolii, indiferent cine este la volan! La scoala sunt copii si tu, ca parinte, ii lasi in grija dascalilor pentru ca este o institutie care aplica reguli, educa si ii tine in siguranta!
      O astfel de reprezentatie trebuia facuta pe un teren special amenajat!
      Adica primesti amenda daca nu ai facut instructajul unui angajat la birou sau daca nu ai afisat reguli de protectia muncii insa ii lasi pe elevi sa fie spectatori neprotejati… drifturi?!
      Iar argumentele referitoare la pericolul traficului public in comparatie cu aceasta manifestare sunt in afara subiectului! Trist este ca cei care o fac nici nu realizeaza..
      Lipsa de profesionalism, constiinta, valori, respect!

      +6 voturi
      +1
      -1
    5. Bravo Ioana! Ai surprins esentialul evenimentului din curtea colegiului. Ai luat o decizie buna sa mergi la specialarad. Aradonul a scris la comanda conducerii liceului un articol jenant, bun pentru gazeta de perete a colegiului. Adevarul este ca a fost situatie periculoasa pentru elevi, o demonstratie inconstienta, fara parapeti de protectie pentru public, care nu are nici o legatura cu condusul preventiv. Poate pentru unii nu e stire buna, dar ma bucur ca nu s-a ajuns sa fie o stire tragica.

      +15 voturi
      +1
      -1
    6. Nu inteleg sensul unei astfel de activitati, ce poate fi in mintea organizatorilor? Cat de iresponsabil sa fii, sa tii copiii atat de aproape de asa ceva, fata nicio protectie? Copiii ce sa stie, daca scoala le spune sa iasa la o activitate, ei cred ca sunt in siguranta. Nu cred ca asa ceva s ar putea intampla intr o scoala cu o conducere de calitate. Manele, mici au fost?

      +4 voturi
      +1
      -1
    7. Tinerii ”din start” sunt ”programați” să imite lucrurile ieșite din comun. Sunt convins că au reținut importanța folosirii centurii de siguranță (că o vor și aplica, este o altă chestiune…) dar ”pe retina” lor va rămâne driftul… Și este de ajuns ca să se accidenteze doar unul singur în încercarea de a mima ce a făcut profesionistul…. Oare a meritat??

      +1 voturi
      +1
      -1
    8. Revin, deși am fost tentat să las’ naibii subiectul, văzând „ermetismul” multor comentatori care, sub CONVINGEREA CĂ FAC BINE și CORECT ceea ce fac, nu văd (sau nu vor să vadă) că ne nenorocim zilnic copiii, fără se ne asumăm vreo vină…!😥
      .
      Uitați-vă câți tineri mor săptămânal pe șosele de la mașinile mult prea puternice PRIMITE DE LA ADULȚII care „LE VOR BINELE”, de la INCONȘTIENTA ÎN TRAFIC (chiar ca si pieton ssu biciclist, etc.) și, culmea, TOATE ACESTE LUCRURI SUNT MEDIATIZATE NON-STOP, sunt repetate de părinți, cadre didactice, polițiști, și, totuși , NU SE ÎNTIPĂRESC ÎN SUBCONȘTIENTUL TINERILOR !!!
      .
      Nu v-ati întrebat niciodată: oare de ce…?
      Oare de ce întreg Sistemul de Învătământ românesc nu își regăsește feedback-ul în dorința tinerilor DE A ACUMULA ACELE CUNOȘTINȚE…?☹
      .
      Răspunsul e unul simplu: majoritatea dintre dvs. gândiți la nivelul vârstei pe care o aveți și nu sunteți în stare (de fapt, NICI NU ÎNCERCAȚI), să „vă puneți în pielea” tinerilor când vreți să le transmiteți un mesaj…
      .
      Vedeți că „linia” a VREA BINELE cuiva și a FACE BINE cuiva e foarte fină și, de multe ori se întâmplă ca, vrând binele, să faci „rău” din cauză că nu ești conștient de toate aspectele vieții.🤔
      De aceea un educator trebuie să-și privească „înățacelul” CU MINTEA DESCHISĂ, intrând „în pielea și în mintea acestuia”; pt că, dacă rămâne închistat în niște canoane rigide (pt că „așa e bine), în final NU VA REUȘI SĂ-I TRANSMITĂ NIMIC !!!
      Și ar fi păcat…..
      .
      Aș vrea să vă pun o ultimă întrebare, la care să-mi răspundeți cât se poate de cinstit:
      – CÅT DE DES ați auzit de accidente datorate ” IMITĂRII” UNOR PILOȚI CELEBRII, de curse?
      – dar cât de vedeți accidente datorate INCONȘTIENȚEI TINERILOR, pt că toate învătăturile REPETATE APROAPE ZILNIC de cei adulți, NU „SE LIPESC” DE EI?😣
      De ce? Pt că nu știți SA LE CAPTAȚI INTERESUL pt acele mesaje foarte folositoare pt siguranța lor !!!
      .
      Dar, în schimb, văd o mulțume de „staruri TV” care-și permit să nu respecte reguli și nu pățesc nimic , în timp ce piloții de curse sunt, în general, DINTRE CELE MAI RIGUROASE și DISCIPLINATE persoane , tocmai pt. CĂ ȘTIU că dacă nu o fac, „se joacă” cu viața lor și a celor din jur 🤔.
      .
      In final vă propun un test:
      – în două licee diferite, (dar asemănătoare ca structură si nivel de pregătire), faceți Educație Rutieră, în una cu un Polițist, iar în alta cu Porcișteanu, dupa o tură de drifturi prin curtea liceului, iar apoi dați un test elevilor și verificați CARE AU ACUMULAT MAI MULT din noile cunoștințe transmise;
      – eu zic că o să aveți o surprizâ… 😉

      --3 voturi
      +1
      -1
      • @Dd – Am să încerc să vă răspund eu.
        1. Trebuie lămurită o problemă, poate neînțeleasă: nimeni nu a contestat abilitățile și bunele intenții ale lui Porcișteanu. În plus, demonstrațiile lui de pilotaj sunt oricând atractive.
        Dar, insist pe această idee, NU ÎN CURTEA UNEI ȘCOLI!
        2. Exemple de accidente „prin imitație’? Cam toate provocate de tineri teribiliști. Îmi vine în minte acum cel produs recent în Timișoara, în care a murit tânărul din Delta Force și prietena lui. Credeți, cumva, că viteza excesivă nu este o formă de imitație a unor piloți? Este urmarea modelelor de viață transmise copiilor de toată lumea, de la profesori la părinți, de la presă (mai ales Tv) la celebrități. Să știți că teribilismul – specific tinerilor din toate timpurile – nu poate fi înfrânat prin drifturi profesioniste organizate în curtea școlii, nici prin articole de presă ori prin ore de dirigenție, ci prin educație clădită sănătos, începând de acasă, continuând la școală, la teatru, la filarmonică, bibliotecă sau, oricât ar părea de ciudat, la biserică.
        3. Este greu să faci educație. Și acasă, și la școală. Sigur că trebuie găsit un „libaj” adecvat fiecărei vârste, sigur că trebuie găsită „portița” prin care să poată fi receptat mesajul. Și, evident, este nevoie și de un „transmițător” pregatit pentru această treabă.
        Da, trebuie să știi, ca educator, să pregătești copilul pentru a putea primi ce i se transmite și, mai ales, pentru a accepta să înțeleagă mesajul și să-l asimileze. Nu-i vorba doar de limbaj, este ceva mai mult. Este, dacă mi se permite această comparație, diferența dintre DASCĂL și FUNCȚIONAR EDUCATIV.
        În orice caz, un dascăl adevărat nu ar fi permis o demonstrație de teribilism profesionist în curtea școlii…

        --1 voturi
        +1
        -1
    9. Ce mesaj au ”conținut” drifturile executate de șofer în curtea școlii? (Cu atât mai mult că și el este adult…) Credeți că drifturile sunt cele mai adecvate metode pentru a-i sensibiliza pe tineri să respecte regulile de circulație și să șofeze responsabil??

      +2 voturi
      +1
      -1
    10. Cum poate sa fie acest spectacol educativ cand efectul este tocmai invers,adica incurajam tinerii sa faca acele drifturi,in locuri neamenajate(parcari,intersectii).Nimeni nu spune sa se faca in cadru organizat ,cu politie ca asistenta si cu asistenta sanitara,si numai cu soferi pregatiti pentru aceste manifestari

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    4 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.