joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    La pas, în câteva licee din municipiul Arad: grevă generală, dar nu în totalitate

    de Raluca Medeleanu | 22 mai 2023, 12:53 PM | Educaţie | Știri Arad

    0

    Astăzi este zi de grevă generală în domeniul educației, la nivel național. Însă, nu toate cadrele didactice s-au alăturat protestului. La Arad, dacă în multe școli procentul celor care fac grevă este de circa 70-80%, există situații în care un număr mult mai mare de profesori, de la alte instituții de învățământ, au decis să-și continue orele.

    Am luat la pas mai multe școli din municipiu, unde în majoritatea am găsit holuri pustii. Profesorii erau însă fie afară, pe o bancă, fie în cancelarie, unde dezbăteau cele ce se aud de la negocieri. Sunt determinați să continue greva și zilele următoare dacă nu se va ajunge la o soluție optimă. Marile nemulțumiri au de a face mai ales cu salariul pe care îl are un profesor debutant, respectiv salariul unui angajat din personalul nondidactic: portarii, femeile de serviciu, meșterii care trebuie să facă mai multe meserii într-una (instalator, electrician etc.).

    „Au salarii de mizerie, bieții de ei! Mai mult pentru ei m-am alăturat colegilor în grevă”, ne-a spus o doamnă profesoară care se apropie de pensionare.

    La unele școli, unii profesori au continuat și astăzi orele, mai ales în cazul elevilor care se pregătesc acum pentru examenul de Bacalaureat sau pentru Evaluarea Națională

    La Moise Nicoară, de exemplu, directoarea Diana Achim ne-a declarat următoarele: „A avut loc o ședință de dimineață a sindicatului. Astăzi sunt în grevă 80%, mâine s-ar putea să fie mai mulți. Depinde de schimbări. Dacă se continuă sau nu greva, cei de la nivel înalt ne vor spune în final. Eu nu fac grevă, că sunt angajator și îmi țin orele. Sunt elevi care au ore și care vin la școală, care au orele din orar, pentru că profesorul nu face grevă. La noi nu se fac ore online, se fac față în față. Deocamdată, pentru astăzi ne organizăm, dar nu e așa de ușor să faci un orar de pe azi pe mâine”, ne-a spus directoarea Colegiului Moise Nicoară.

    „În școala noastră, din tot personalul didactic, auxiliar și nondidactic, 85% sunt în grevă. Dintre copii, au venit la școală pentru profesorii care nu sunt în grevă, ei își desfășoară activitatea normal. În rest, așteptăm să vedem zilele următoare ce se întâmplă și când revenim la școală. După cum se vede, se pare că se va prelungi greva”, ne-a spus Sorin Haiduc, directorul Colegiului Național Preparandia Dimitrie Țichindeal.

    Alte școli au avut astăzi procente similare de participare la greva națională.

    De exemplu, Colegiul Tehnologic de Industrie Alimentară are 72%, Colegiul Vasile Goldiș 75%. La Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” procentul a fost și mai mare, 90% dintre profesori fiind în grevă. Există însă situații, precum cea de la Liceul Tehnologic Aurel Vlaicu, unde procentul este extrem de mic, deși sunt membri de sindicat.

    „Un procent de 10-15% din profesori sunt în grevă, ceilalți sunt în activitate. Toți profesorii sunt la școală. Avem 6 clase la zi, care sunt în școală, două clase de a XII-a sunt în practică comasată, dar elevii sunt acum în școală, fac pregătire pentru Bacalaureat. Clasele de profesională sunt în practică la agenții economici și două clase de profesională își fac practica aici, în școală. Prezența la școală este foarte bună, și a elevilor, și a profesorilor”, ne-a spus Leahu Emanuela, directoarea Liceului Tehnologic Aurel Vlaicu din Arad.

    Amintim cerințele profesorilor la nivel național, care sunt acum negociate de sindicaliști cu Guvernul: majorarea salariilor personalului din învăţământ, în conformitate cu importanţa socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic; instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei; plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.