Dimploma „Nihahaaa” ne-o acordăm nouă, fiindcă am uitat să stăm de vorbă și cu poneiul
Poate vă mai amintiți că, prin luna august, Polițiștii locali au dat peste cel mai al dracu’ ponei, care nu voia nici în ruptul capului să le spună al cui e. Așadar, cei de la Locală n-au reușit atunci să îl convingă pe bietul ponei să le spună al cui e și nici să-l convingă pe proprietar să-și ia acasă animalul.
Dar problema noastră a apărut câteva zile mai târziu, atunci când poneiul ne-a contactat și ne-a amenințat că ne dă în judecată pentru că nu i-am acordat și lui un binemeritat drept la replică. Lucru care s-a și întâmplat ulterior, fiindcă noi am fost bădărani și n-am vrut să-i prezentăm punctul de vedere, iar acum ne vedem nevoiți să publicăm un interviu cu acesta, pe cheltuiala noastră. Numai că interviul ni l-a luat el nouă și nu invers:
– În primul rând, voi vă considerați ziariști?
– Ăăă, da. Dar nu înțelegem întrebarea dumneavoastră. Nu e evident?
– Păi, dacă vă considerați ziariști, nu aveți și voi niște reguli după care funcționați? O etică profesională, ceva?
– Ba da, avem și noi o serie de reguli scrise și nescrise, după care ne ghidăm atunci când ne facem meseria. Dar tot nu înțelegem unde vreți să ajungeți.
– Băi, sunteți bătuți în cap și voi, ca și cei de la Locală? Și ei tot cu asta m-au luat, cu unde vreau să ajung și de unde vin.
– Păi, știți, ne cerem scuze, dar nu am înțeles exact unde bateți. Unde vreți să ajungeți cu aceste întrebări legate de etica profesională. Poate puteți să fiți puțin mai explicit, să ne ajutați să înțelegem mai bine ce anume vreți să aflați de la noi.
– Parcă vorbesc altă limbă. Voi chiar sunteți bătuți în cap. Când ați publicat mizeria aia de mai sus, pe mine de ce nu m-ați întrebat nimic?
– Să vedeți… Noi n-am fost la fața locului atunci când v-au oprit polițiștii. Ei ne-au trimis un comunicat de presă și, na, de acolo ne-am construit articolul. Dar, vedeți, intenția noastră nu era să vă lezăm pe dumneavoastră, ci să…
– Să ce?
– Să prezentăm situația într-o altă lumină. Mai aparte. Și, oarecum, am vrut să facem puțin mișto de comunicatul prost scris al Direcției Generale Poliția Locală Arad. Că, na, știți, au zis că nu vreți să le spuneți al cui sunteți și mai apoi au mai dat-o de gard cu „animalul”. Plus că, serios acum, cine a mai auzit de ponei care vorbește?
– Păi eu vorbesc acum cu voi. Și, totuși, pe urmă de ce n-ați vrut să îmi dați dreptul la replică?
– Dapăi, domnule Poneu, dacă nu i-am crezut pe cei de la Locală că puteți să vorbiți, vă dați seama că nu ne-am gândit nici că știți să scrieți. Iar când ne-ați contactat prin email, am crezut că e vreo glumă proastă, făcută de cineva la caterincă.
– Ponei, nu Poneu, că nu sunt de etnie. Sper că v-ați învățat minte acum și că veți publica discuția noastră…
– Cu siguranță o vom publica, mai ales că ați câștigat un proces în instanță în privința asta. Evident, ne cerem și scuze că nu v-am luat în serios. O să-l vedeți pe Special Arad imediat după sărbători. Sperăm că nu v-am lezat prea tare imaginea și că cei care vă cunosc nu și-au schimbat părerea despre dumneavoastră. Pe viitor, aveți numărul nostru de telefon afișat pe site. Dacă e vreo problemă, ne puteți suna.
– Bun. Dacă mai aveți întrebări…
– Serios? Cine e acum intervievatul, totuși?
– Voi! Dar aveți acum ocazia să corectați greșeala inițială, când nu mi-ați cerut punctul de vedere.
– OK. Ăăăă… al cui sunteți, domnule Poneu? Ponei! …Pardon!
Poneiul își scutură capul, își pocnește copitele, își drege glasul, iar după o mică pauză plină de suspans exclamă:
– Nihahaaa!
***Notă: acest interviu este un pamflet… o imaginație a redactorilor Special Arad. Vă asigurăm că n-am fumat nimic înainte sau în timpul redactării acestui material, însă nu băgăm mâna în foc pentru cei de la Locală și discuția lor cu poneiul.
An de an, începând din 2014, tragem linie și facem haz de necaz pe seama realității, acordăm, deci, Dimplome la mișto tuturor „panaramelor” anului la fiecare rubrică de pe Special Arad. Aceste articole sunt pamflete și trebuie tratate ca atare, dar orice asemănare cu realitatea NU este pur întâmplătoare.
CLICK AICI pentru TOATE Dimplomele anului 2019!
Citește și Dimplomele din anii trecuți:
• Dimplomele Special Arad 2018 – CINCINALUL Marii Uimiri
• DIMPLOMELE Special Arad – 2017. Prostia, incompetența și, în anumite cazuri, gafele #PERSISTĂ
• DIMPLOMELE Special Arad – 2016. #pățăști!
• DIMPLOMELE Special Arad pentru panaramele anului 2015
• DIMPLOMELE Special Arad pentru panaramele anului 2014
Comentariile portalului
„Perfecțiunea este pe toate drumurile însă nu se poate afirma pentru că dă cu oiștea-n gard când trebuie să se exprime”. Am să vă trimit un desen (...)
Rareș Bogdan o invenție a lui Iohannis. Și desigur o ratare! Marele politician.. Nu ai ce să îi ceri... Păcălici zarzavagiu, un papagal frumos colorat cu Rolex (...)
Normal ca după alegeri să vadă lumea că "muncești!" De 40 de ani au aceeași tactică... Și noi picăm în plasa ca proștii! E mare putreziciune într-o (...)