Când grandomania nu are limite: Ella Falcă se simte „Miss Planetă Verde” cu Pro Arhitectura
Aradul a ajuns, cică, în centrul planetei. Pardon, asta trebuie cu majuscule și cu semnul exclamării: ÎN CENTRUL PLANETEI! Nu datorită vreunui progres spectaculos, ci datorită unui comunicat de presă semnat de Pro Arhitectura, firmă condusă de Ella Falcă, soția fostului primar Gheorghe Falcă.
„Cea mai sustenabilă și mai eficientă energetic clădire din lume este la Arad. A fost proiectată de Pro Arhitectura” – este titlul comunicatului trimis de companie către toate redacțiile locale. Un anunț menit să facă să pâlpâie becurile LED ale întregii lumi.
Este vorba despre clădirea B din VGP Park Arad, care a obținut o certificare BREEAM „Outstanding” cu un scor de 96,3%. Este un rezultat foarte bun, rar întâlnit în România și demn de menționat, dar cu siguranță nu unic în lume.
De aici până la a o declara „cea mai sustenabilă din lume” e o distanță pe care nici panourile fotovoltaice nu o pot acoperi.
Certificare, nu titlul de Miss Planetă Verde
Certificarea BREEAM („Building Research Establishment Environmental Assessment Method”) este un standard internațional pentru evaluarea performanței de mediu și a sustenabilității unei clădiri. Calificativul „Outstanding” este cel mai înalt nivel din sistemul BREEAM și se acordă doar proiectelor care obțin peste 85% din scorul total posibil.
În lume, există numeroase clădiri certificate BREEAM cu scoruri similare sau chiar mai mari:
– Nova Building din Oxford – 100%
– Tromsø Research Park din Norvegia – 99,2%
– Bloomberg European HQ din Londra – 99,1%
– The Edge din Amsterdam – 98,4%
– One Angel Square din Manchester – 95,3%
Așadar, Aradul nu a detronat planeta, ci doar și-a făcut loc onorabil pe lista proiectelor bine realizate.

Nova Building din Oxford (foto: YouTube)
Politică de marketing… în cazul de față politică ȘI marketing
Problema nu e scorul, ci tonul triumfalist. În loc să fie prezentată ca o reușită locală, certificarea e împachetată ca un „record mondial”, însoțită de o fotografie cu Ella Falcă și de un text care pare mai degrabă un exercițiu de autopromovare decât o informare tehnică.
E greu să nu observi și contextul politic: firma Pro Arhitectura câștigă frecvent contracte publice în Arad, oraș condus mulți ani de soțul arhitectei, iar imaginea „celui mai verde proiect din lume” cade la fix într-un decor în care PR-ul bate realitatea.
Ce a vrut să comunice, de fapt, Pro Arhitectura?
Nu există o categorie separată oficială de BREEAM „Outstanding” doar pentru hale industriale, ci pentru clădiri, așa cum apare scris și în comunicatul Pro Arhitectura. Dacă facem însă abstracție pentru a forța nota și comparăm doar halele industriale din lume, clădirea B din VGP Park Arad a obținut într-adevăr cel mai mare scor de până acum.
Pentru conformitate, comunicatul Pro Arhitectura:
Cea mai sustenabilă și mai eficientă energetic clădire din lume este la Arad. A fost proiectată de Pro Arhitectura
Clădirea B din VGP Park Arad tocmai a primit certificarea BREEAM și calificativul „Outstanding”, cel mai înalt grad de proiectare, cu un scor de 96,3%, ceea ce o face cea mai sustenabilă și mai eficientă energetic clădire din lume. De proiectarea aceste clădiri, dar și a parcului industrial, s-a ocupat Pro Arhitectura, o firmă locală cu o experiență de peste 20 de ani, recunoscută atât pe plan național, cât și internațional, coordonată de Ella Falcă.
BREEAM (Building Research Establishment Environmental Assessment Method) este cel mai vechi și unul dintre cele mai răspândite sisteme de certificare a clădirilor sustenabile din lume. A fost dezvoltat în Marea Britanie, în 1990, de BRE (Building Research Establishment), și stabilește standarde internaționale pentru evaluarea performanței de mediu a clădirilor.
Certificarea BREEAM analizează impactul unei clădiri asupra mediului pe tot parcursul ciclului ei de viață – de la proiectare și construcție până la operare. Sistemul acoperă mai multe categorii de performanță printre care se numără managementul proiectului (planificare, monitorizare, sustenabilitate), consumul de energie și eficiența energetică, materialele care trebuie să provină din surse sustenabile, sănătate și bunăstare (calitatea aerului în interior, lumina naturală, confortul acustic), inovare (tehnologii sau soluții sau soluții verzi inovatoare).
„Clădirea proiectată de Pro Arhitectura a trecut cu brio toate testele riguroase, cu calificativul Outstanding. Această recunoaștere la nivel mondial a calității, rigurozității și atenției la cel mai mic detaliu pe care o punem în fiecare proiect ne onorează și ne motivează să urmărim excelența în continuare. De la concept până la primirea celui mai mare scor din lume pentru sustenabilitatea unei clădiri a fost un drum lung, care nu ar fi fost posibil fără ajutorul unor oameni fenomenali, care excelează în domeniul lor de activitate. Și aici le numesc pe arh. Arina Rotaru și Andreea Ionce”, a declarat Ella Falcă, șef de proiect și Managing Partner & Lead Architect Pro Arhitectura.
Pentru a ajunge la acest rezultat, clădirea B din VGP Park Arad a fost inspectată de un evaluator acreditat BREEAM, care a acordat puncte pentru fiecare categorie amintită mai sus. În urma acestei evaluări, o clădire poate obține un scor cuprins între 30% („Pass”) și până la peste 85% („Oustanding”). În cazul imobilului în suprafață de 21.000 mp, care include spații de producție de înaltă precizie, birouri moderne și facilități dedicate angajaților, aceasta a primit cel mai mare scor din lume, 96,3%. Clădirea a fost proiectată de Pro Arhitectura pentru VGP Park Arad.
-casetă-
VGP Park Arad
Situat în apropierea municipiului Arad, adiacent autostrăzii A1 și la doar 50 km de granița cu Ungaria, VGP Park Arad este cel mai mare parc industrial din județ. Dezvoltat pe o suprafață de aproape 40 ha, parcul industrial presupune construcția a circa 200.000 mp de hale industriale, toate fiind sau urmând să primească certificarea BREEAM.
-caseta 2-
Pro Arhitectura
Cu o istorie impresionantă și un portofoliu bogat, de peste 20 ani, Pro Arhitectura colaborează cu proiecte mari și foarte mari în România. Cu sediul în Arad, compania este una premiată la nivel național, pentru rezultate remarcabile obținute sub managementul arhitectului Ella Falcă. Proiecte la care a luat parte: noua maternitate din Arad, cel mai mare parc fotovoltaic din Europa, intrarea pe piața din România a Maschio Gaspardo, VGP Park Arad, CTPark, Lidl, Kaufland și multe altele. Mai multe detalii despre PRO Arhitectura găsiți pe https://pro-arhitectura.ro.
Citește și:
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)