Dimploma „Monumentul Marii Uimiri” se acordă tuturor oficialităţilor arădene, indiferent de sex, orientare sexuală, orientare religioasă, orientare politică sau orientare turistică

    de Special Arad | 5 ianuarie 2019, 11:56 AM | Naţional | Topic special

    0

    Meritul merituoşilor a venit firesc în oraşul nostru care bate toate recordurile de prostie. Pe vremuri erau legendele şi realităţile despre Caracal, dar în Arad prostia e palpabilă. Vorba arhitectului Miloş Cristea, e turnată în beton. Se poate vedea cu ochiul liber chiar şi pe monumentele expuse, fie ele comemorative, ilustrative ş.a.m.d. Adică, la Arad, prostia e monumentală!

    Şi atunci, cum putea fi marcat Anul Centenarului Marii Uniri tocmai în oraşul în care s-a gândit şi pregătit acel act politic şi istoric? Prin prostie, firesc! Înainte de toate oficialităţilor arădene le-au trebuit vreo 20 de ani până să strângă bani pentru un monument care nu s-a făcut niciodată. Cum prostia e contagioasă, nici guvernele acestor ani nu s-au lăsat mai prejos, finanţând un monument care nu a fost văzut niciodată decât în nişte fotografii din China. Ce-i drept, banii de la minister s-au împărţit lăutăreşte, iar la Arad lăutarii sunt foarte apreciaţi.

    Fiindcă monumentul plătit de Ministerul Culturii vorbea despre funie în casa spânzuratului, oficialităţile arădene au mizat pe inspiraţia unor copii şi bazându-se pe faptul că arădenii nu-şi vor critica odraslele pentru vreun eşec, iar despre bani vor spune tradiţional că „măcar s-a făcut ceva, nu-i bai dacă s-a furat”. Să vă spunem cum am înţeles noi Monumentul Copiilor, căci doar n-o să-i spunem al Unirii. Se făcea că din fiecare regiune românească, din cele trei majore, s-ar desprinde câte o siluetă umană, care iese dintr-un cadru fix, încarcerată înainte, adică. Se eliberează, deci, de nişte sau din nişte tipare, iar în urma siluetelor rămâne desenul lor, adică nimic. Cu alte cuvinte, noi credem că monumentul plantat în faţa actualei biserici, în care umblă actorii care nu ar fi ajuns niciodată pe ecranul cinematografului Dacia, spune povestea emigraţiei româneşti postrevoluţionare. Este monumentul care aniversează migraţia românilor prin alte ţări europene şi non-europene! Mai precis, monumentul aniversează 100 de ani de când românii tot pleacă din ţară! Ba din cauza sărăciei, ba din cauza restricţiilor politice, ba din cauza guvernărilor slabe, oricum, dar nu pleacă din cauză că le este bine ori că ar avea încredere că le va fi bine vreodată. Din această perspectivă, monumentul plătit de arădeni e o reuşită.

    Vedeţi, trebuie doar puţină bunăvoinţă şi orice tâmpenie poate fi idolatrizată!

    Cum spuneam, asta este o tradiţie în Arad. Păi, nu avem noi singurul Arc de Triumf din lume, care nu este situat pe o arteră principală şi pe sub care nu se poate trece? Ba da. Ca să nu mai amintim că în piatra dedeasupra e sculptat un text care nu e scris în limba română. Nu avem noi un bust al lui Eminescu, care nu seamănă nici cu muza lui, înfipt chiar în faţa arestului Poliţiei, iar pe postamentul căruia e sculptată poezia Glossă? Da, aia cu nu spera şi nu ai teamă! Nu l-am botezat noi pe Coşbuc cu numele Gheorghe, pe chiar bustul lui din faţa Palatului Cultural, iar el a murit ca fiind George? Nu se surpă monumentul funerar al lui Ioan Suciu, unul dintre corifeii Marii Uniri, în timp ce oficialităţile se îmbată pe la sindrofii aniversare ale Centenarului? Nu lăsăm noi să se degradeze sculpturile de pe malul Mureşului, realizate pe vremea comuniştilor într-o tabără de sculptură care i-a reunit atunci la Arad pe tinerii care astăzi sunt nume în arta monumentală internaţională? Nu avem noi două monumente comemorative, închinate eroilor locali ai Revoluţiei, la care nu se poate ajunge numai dacă se blochează traficul? Bunăoară, dacă un urmaş al eroilor, ori vreun arădean oarecare, ar vrea să meargă să depună o floare ar încasa o amendă pentru trecere prin loc nepermis!

    Şi câte nu mai avem noi, într-ale prostiei, încât să ne închinăm cu uimire în faţa ei şi în faţa slujitorilor ei, oficialităţile arădene!
    Pentru asta noi acordăm Dimploma „Monumentul Marii Uimiri” tuturor oficialităţilor arădene, indiferent de sex, orientare sexuală, orientare religioasă, orientare politică sau orientare turistică.

    An de an, începând din 2014, tragem linie și facem haz de necaz pe seama realității, acordăm, deci, Dimplome la mișto tuturor „panaramelor” anului la fiecare rubrică de pe Special Arad. Aceste articole sunt pamflete și trebuie tratate ca atare, dar orice asemănare cu realitatea NU este pur întâmplătoare.

    Din anul 2017, acordăm o singură Dimplomă cu +, o Dimplomă pozitivă, pentru cineva care într-adevăr merită stima și atenția noastră. Restul… e cam can-can!

    Vezi aici toate Dimplomele anului 2018!

    Citește și Dimplomele din anii trecuți:
    DIMPLOMELE Special Arad – 2017. Prostia, incompetența și, în anumite cazuri, gafele #PERSISTĂ
    DIMPLOMELE Special Arad – 2016. #pățăști!
    DIMPLOMELE Special Arad pentru panaramele anului 2015
    DIMPLOMELE Special Arad pentru panaramele anului 2014

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.